Delia a dezvăluit cu cine ar vrea să participe la Asia Express.
Delia a stârnit mereu curiozitatea fanilor cu privire la participarea ei la Asia Express, emisiune difuzată pe Antena 1, același post la care artista colaborează. Deși până nu demult susținea că nu se vede implicată într-un astfel de format, Delia și-a schimbat recent perspectiva.
Într-un interviu acordat recent, cântăreața a mărturisit că ar fi dispusă să accepte provocarea „Asia Express” în viitor. Totuși, artista a ținut să sublinieze că ar merge doar alături de soțul său, Răzvan Munteanu.
„Da, mi-ar plăcea să mă duc la Asia Express, dar e complicat acolo. E complicat, pentru că trebuie să ne rupem total două luni din ce facem noi. Mă duc oricum în astfel de trasee, dar fără cameră. Cumva avem puterea de decizie asupra noastră mai mare când ne ducem singuri. Dacă aș merge la Asia Express, m-aș duce cu Răzvan. Clar cu el, nu cu altcineva. N-aș avea încredere că m-aș descurca dacă aș merge cu altcineva. Am încredere că noi așa funcționăm, în doi', a spus Delia pentru Libertatea.
În același interviu, Delia a vorbit și despre revederea cu Mihai Bendeac, colegul său la emisiunea „The Ticket', difuzată în fiecare sâmbătă la Antena 1.
„Din nou cu Mihai Bendeac, da. Frățiorul meu! E familiar, adică am mai fost împreună pe platourile de televiziune, ne cunoaștem de atâta timp… Asta vorbeam noi, că suntem la fel de ADHD-iști amândoi și că ne-am zis: ‘Aaa, mi-a fost dor’. Și după i-am zis: ‘Să știi că, dacă stau să mă gândesc, practic, cum și tu te gândești, nu mi-a fost dor’! Că eu așa sunt. Eu, când nu mă văd cu un om, dacă știu că-i sănătos și e bine, nu mi-e dor decât când îl văd. Știi, dacă nu văd un om, sunt ok cu asta. Știu că el e bine și sănătos și eu sunt ok”.
Delia este una dintre artistele cu cele mai mari comunități de fani pe rețelele de socializare și ține constant legătura cu aceștia. Artista vorbește deschis despre toate aspectele vieții sale personale și profesionale și nu este prima dată când face confesiuni despre problemele de sănătate cu care se confruntă.
Cântăreața a mărturisit că se confruntă cu miopia încă din adolescență și că în prezent are nevoie de o pereche nouă de ochelari.
„Mă duc să îmi fac ochelari. Vă anunț că sunt mioapă. Nu e o noutate, sunt mioapă de la 16 ani. Am -3,25 la ambii ochi”, a spus Delia pe internet.
Artista a explicat că uneori întâmpină probleme atunci când privește de aproape prin intermediul telefonului. În timp ce ecranul îi oferă claritate, atunci când îl coboară, imaginea din jur devine neclară.
„E ciudat că văd prin telefon când vă filmez, văd de aproape, și când iau telefonul vă văd în ceață. Nu vă văd trăsăturile faciale”, a spus artista, în timp ce își filma prietenele.
Citește și:
Daciana Sârbu, mesaj neașteptat după ce a dezvăluit că are un nou iubit
Foto: Instagram