Dan Bordeianu a vorbit sincer despre divorțul de mama copiilor lui.
Dan Bordeianu s-a retras în ultimii ani din lumina reflectoarelor, alegând o viață mai liniștită într-o casă din Brănești, în apropierea Pădurii Pusnicu. Într-un peisaj departe de agitația orașului și a showbiz-ului, actorul a decis să păstreze discreția în privința vieții sale personale. Astfel, vestea că este divorțat de aproape trei ani a venit ca o surpriză pentru mulți, mai ales că aceasta nu fusese făcută publică până în luna martie.
Povestea de dragoste dintre Dan Bordeianu și mama fetițelor sale a început în anul 2012, iar trei ani mai târziu au decis să se căsătorească. Teodora, fosta soție a lui Dan Bordeianu, lucrează la un brand cunoscut și apreciat. Cei doi au împreună două fiice, iar ocazional actorul dezvăluie imagini cu micuțele pe conturile lui de socializare.
Invitat recent în podcastul lui Damian Drăghici, Dan Bordeianu a vorbit deschis despre despărțirea de soția sa și despre cum au evoluat lucrurile în viața lui în ultimii ani.
„Viața te duce la divorț. Șase ani de căsnicie în total. Sunt divorțat de trei ani, n-am spus nimic. Nu era niciun secret, dar nu m-am apucat să anunț și nici nu m-a întrebat nimeni. Timp în care au circulat tot felul de articole despre căsnicia mea fericită. La un moment dat devenise funny, deși într-un divorț nu e nimic funny”, a mărturisit actorul.
Dan Bordeianu a vorbit cu sinceritate și despre impactul separării asupra celor două fiice ale sale, Maria și Elena.
„Maria avea 5 ani, Elena era foarte mică, abia împlinise un an. Ele stau cu mama și eu le iau mereu. Aș vrea să am mai mult timp cu ele, mai ales acum, perioada asta e foarte importantă. Din fericire, cu Maria am petrecut mult timp în pandemie și înainte de asta. Se vede acum, la 8 ani și jumătate – în felul în care se conectează cu natura, în sensibilitatea ei. Inteligența emoțională e cea mai importantă”, a spus actorul.
Totodată, actorul a explicat în cadrul podcastului și cum i-a vorbit Mariei despre divorț, alegând sinceritatea și empatia în locul unei realități ascunse:
„Datoria mea ca părinte a fost să fiu eu bine, ca ea să fie bine. Că dacă eu eram într-o zonă nasoală, rea, în care nu eram fericit, în care nu mă simţeam mulţumit şi împlinit cu mine, asta se întâmpla şi cu copilul. Faptul că nu le spui că se întâmplă ceva nu înseamnă că nu simte copilul. Vede în nevăzut mai bine decât tine de 100 de milioane de ori. Tu nu trebuie să-i spui, îi transmiţi oricum nemulţumirea şi nefericirea aia. Şi asta i-am explicat: ‘ca ţie să-ţi fie bine, trebuie să-mi fie mie bine.’ Nu recomand nimic, un divorţ e nasol oricum ar fi, dar există momente în care singura alegere e aceea. Şi pentru copii asta e important să ştie.”
Dan Bordeianu este unul dintre cei mai cunoscuți actori de la noi, care însă a ales să își mențină viața personală departe de ochii publicului. Când atingea culmile succesului în lumea filmelor și serialelor din România, actorul a ales să dispară pentru o perioadă îndelungată din lumina reflectoarelor. De asemenea, el a dorit să se desprindă de viața agitată din București și s-a retras cu familia sa într-o casă în afara Capitalei.
Foto: Arhiva ELLE