Cum se menține în formă Dana Săvuică la 55 de ani. Fostul model are o siluetă de invidiat: „Ideal pentru sănătate și arderi…”

Într-un interviu acordat recent, Dana Săvuică a vorbit deschis despre dieta pe care o urmează pentru a se menține în formă.

Dana Savuică, în vârstă de 55 de ani, este cunoscută pentru cariera sa de model și a rămas în atenția publicului și după ce a început să apară mai rar în această postură. Acum, are o prezență notabilă pe Instagram, unde este urmărită de peste 152 de mii de fani, postările sale fiind foarte apreciate de aceștia.

Dana Săvuică se poate lăuda cu o formă fizică de invidiat și nu de puține ori a vorbit despre dietele la care recurge ocazional pentru a-și păstra silueta. Pe lângă o alimentație sănătoasă, vedeta a făcut și mult sport și acest lucru se poate observa cu ușurință, chiar dacă după o operație suferită recent a fost nevoită să reducă drastic orele petrecute la sală.

Cum se menține în formă Dana Săvuică la 55 de ani

Într-un interviu acordat recent, Dana Săvuică a vorbit deschis despre dieta pe care o urmează pentru a se menține în formă.

„Mișcarea e sfântă. Fie că faci sport sau plimbări prin parc, câteva ture în jurul casei, într-un ritm alert, este ideal pentru sănătate și arderi. Nutriția, ceea ce mănânci, ține doar de tine. Sunt foarte bune produsele bio, de fermă. Totul trebuie însă consumat în cantitate mică”, a spus Dana Săvuică pentru Click.

Vedeta a mărturisit că în acest moment urmează o dietă daneză și preferă să facă pauze mari între ultima masă a zilei și prima a zilei următoare.

„Contrar mitului că prima masă copioasă este micul dejun, eu mănânc după ora 12.00, iar ultima masă e de obicei până-n ora 19.30. Un ‘fasting’ sănătos, care ajută sistemul digestiv să proceseze totul în timp optim. Iar după Sărbători, fac o cură cu dietă daneză, bogată în nutrienți și slab calorică. Și aș mai puncta importanța stării de bine, cea mentală, cum ne privim corpul. Trebuie să ne iubim așa cum suntem și să ne focusăm pe sănătatea organismului. Iar asta înseamnă să fie un echilibru între minte, trup și suflet”, a mai spus ea pentru sursa citată.

Dana Săvuică, mărturisiri sincere despre operațiile ei estetice

Dana Săvuică nu a negat niciodată că, în tinerețe, a apelat la serviciile unui estetician pentru a obține o formă perfectă a nasului. În acea perioadă, ea era model și activa în domeniul televiziunii, iar această „imperfecțiune” a fost adusă în prim-plan de unul dintre realizatorii TV într-un mod brutal, transformând-o într-o victimă a bullying-ului. Această experiență a determinat-o să opteze pentru o intervenție estetică, o decizie pe care acum o regretă, după cum a dezvăluit într-un interviu pentru Playtech Știri.

Vedeta a fost întotdeauna o femeie deschisă, care a vorbit fără rezerve despre procedurile și tratamentele la care a recurs de-a lungul timpului pentru a-și îmbunătăți starea de bine și aspectul. La vârsta de 24 de ani, Dana Săvuică și-a supus nasul unei intervenții estetice, pe care în prezent o regretă.

„Acum regret, dar mă rog, să zicem în perioada în care aveam o problemă cu forma nasului meu și mă obseda la fel ca orice fată care se uită în oglindă și se critică prea tare am ajuns să îmi fac operația la nas. Într-adevăr arată mai bine, dar cumva acum îmi dau seama că nu era cazul să fac operația aia, vezi Barbara Streisand, vezi vorba aceea atâtea femei care au avut o carieră de succes și care nu au avut nevoie să își schimbe alura pentru a reuși”, a declarat Dana Săvuică pentru Playtech Știri.

Citește și:
Nicole Cherry, dezvăluiri inedite despre al doilea copil: „Probabil că o să vină'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people