Cum s-au cunoscut Sore și partenerul ei. Reacția fiicei artistei când l-a întâlnit prima oară pe Andrei: „Moment ca din serial”

Sore a dezvăluit cum s-a cunoscut cu partenerul ei actual și ce reacție a avut fiica sa, Erin, când l-a văzut prima dată pe Andrei.

Sore a vorbit deschis despre relația pe care o trăiește de trei ani cu partenerul ei, Andrei. Artista a dezvăluit atât cum a început povestea lor de iubire, cât și modul emoționant în care acesta a cunoscut-o pe Erin, fiica ei.

Sore, dezvăluiri despre prima interacțiune cu partenerul ei

Invitată în podcastul „Acasă la Măruță”, cântăreața și-a amintit prima întâlnire cu Andrei, care a avut loc la o cununie civilă la care venise împreună cu Feli. Sore a povestit cu umor că inițial l-a ignorat complet, deși îl remarcase imediat.

„Ne-am întâlnit la o nuntă, de fapt la o cununie civilă. Când a căzut orezul pac l-am văzut și l-am ignorat, că așa fac de obicei. L-am analizat când nu se uita. Eu eram cu Feli. Și Andrei vine cu două pahare de Prosecco spre noi. Eu, Scorpion orgolios și narcisist un pic zic: ‘Drăguțul, ce repede a picat în plasă. Ia uite-l că vine’. Și-i dă paharul lui Feli să ciocnească. I-a pupat și mâna, eu fiind lângă ea. Pe mine ignor. A fost moment ca din serial. M-am întors (spre Feli – n.red.) și i-am zis: ‘Mă bucur pentru tine!’. Ei se știau, Feli draga de ea care e uitucă nici nu știa cine e”, a spus artista, amuzată.

Povestea lor nu a continuat imediat. După câteva luni, o prietenă comună a contactat-o pe Sore pentru a-i cere numărul de telefon în numele lui Andrei. Reacția artistei a fost însă una sceptică și plină de ironie.

„Cred că a greșit numele cu patru litere, e vorba de Feli nu de Sore.” Zice: „Nu că pe al tău îl vrea.” ‘De ce? L-a luat pe al lui Feli și nu i-a răspuns?’ I-am zis nu, nu sunt de acord.”

La scurt timp după aceea, Andrei a surprins-o cu un buchet de flori însoțit de mesajul „Sărut mâinile”, gest care a făcut-o pe artistă să își schimbe părerea și să accepte să îi ofere numărul de telefon. Cei doi au vorbit apoi luni întregi înainte de a începe efectiv să se întâlnească.

„Ce băiat curajos, insistent și răbdător”, a spus Sore despre actualul ei partener.

Ce părere a avut fiica sa, Erin

Unul dintre cele mai importante momente din relația lor a venit atunci când Andrei a cunoscut-o pe Erin, fiica artistei din relația anterioară cu Mircea Julean. Deși Sore își propusese să aștepte mai mult înainte de acest pas, lucrurile au decurs diferit.

„Le-am făcut cunoștință la mai puțin timp decât îmi planificasem. În primă fază, fiind prima mea relație serioasă după despărțire și dorindu-mi ca Erin să-l accepte, pentru că îmi plăcea el, îmi făcusem o strategie după cât timp, în ce context. Dar viața are felul ei de a ne surprinde.”

Artista a povestit că, într-o perioadă în care era răcită, Andrei s-a oferit să îi aducă supă caldă. Erin a aflat despre gest și a insistat să îl cunoască.

„La două luni după ce am început să ne vedem, deci opt luni de când vorbeam, am răcit și m-a sunat că are supă caldă și să mi-o aducă. Erin a auzit discuția și a întrebat cine este. ‘Uite este un băiat cu care vorbesc și a zis că are supă pentru mine.’ ‘Ce atent e, vreau să-l văd și eu.’ ‘Bine, du-te tu să deschizi ușa.’ Eu nu m-am mișcat de pe canapea. Andrei i-a dat supa, Erin i-a mulțumit că are grijă de mami, apoi a întrebat-o de Harry Potter, ei i-a convenit și s-au conectat și după Erin a venit și a zis ‘îmi place de băiatul ăsta, cine e?”, a povestit cântăreața.

Citește și:
Anisia Gafton, declarații după ce s-a căsătorit civil. Actrița și Florin Serghei se pregătesc să devină părinți: „Acum va urma și nunta'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people