Cum își revine Miley Cyrus după despărțirea de Kaitlynn Carter

Despărțirea dintre Miley Cyrus și Kaitlynn Carter i-a luat pe toți prin surprindere, însă Miley pare să fi trecut extrem de repede peste eșecul sentimental.

Cum își revine Miley Cyrus după despărțirea de Kaitlynn Carter

Miley Cyrus a trecut prin extrem de multe momente intense în ultima vreme, de la divorțul de Liam Hemsworth, până la despărțirea de Kaitlynn Carter, de acum câteva zile. Însă, pare că acum, singură fiind, se simte mult mai bine.

O sursă a declarat pentru E! News faptul că artista a dat un restart în privința mai multor aspecte din viața ei. „Miley nu vrea să se grăbească în nicio privință. Ea și Kaitlynn au fost prietene foarte apropiate mult timp, iar ulterior s-au îndrăgostit. Miley voia să pună punct deoarece nu era încă pregătită pentru o relație. Are nevoie să fie singură.”

O altă sursă apropiată ei a declarat că Miley s-a grăbit atunci când a intrat într-o nouă relație după despărțirea de Liam Hemsworth. „Miley simte că a scăpat situația de sub control deoarece a trecut mult prea repede peste despărțirea de Liam.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

DONT CALL ME ANGEL 🖤

O postare distribuită de Miley Cyrus (@mileycyrus) pe

Chiar după despărțirea de Kaitlynn Carter, Miley a susținut un concert în Las Vegas, în cadrul iHeart Radio Festival. De acolo, a mers alături de mama ei, Trish, și sora ei, Brandi, la Parcul Național Zion și Amangiri pentru câteva zile. „Ele s-au relaxat și s-au bucurat de câteva zile în natură. Miley petrece timp alături de familia ei și este foarte apropiată de ea acum. Încearcă să se deconecteze de la lucrurile din jur. Este pregătită să se concentreze doar pe propria persoană și să nu se îngrijoreze pentru nimeni altcineva,” a declarat o sursă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Bean + MC = 4EVR 🖤🌄🖤🌄

O postare distribuită de Miley Cyrus (@mileycyrus) pe

Prietenii apropiați au fost șocați în momentul în care au aflat că cele două nu mai formează un cuplu. Kaitlynn s-a întors acasă la ea, în Los Angeles, încercând să afle ce urmează să facă pe mai departe. „Kaitlynn este surprinsă și supărată pe felul în care lucrurile s-au terminat atât de brusc. Miley și Kailtynn au decis să rămână prietene.”

După despărțirea de Kaitlynn, Miley se va concentra asupra carierei sale muzicale, continuând să cânte despre sentimenele ei și experiențele peste care a fost nevoită să treacă. Așa cum fanii sunt obișnuiți, melodiile artistei sunt un mod prin care ea își exprimă sentimentele, mai cu seamă că în noua ei piesă, „Slide Away”, artista pare să vorbească despre despărțirea de Liam Hemsworth.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Beanie takes Powell 🛶⛰🏞

O postare distribuită de Miley Cyrus (@mileycyrus) pe

Citește și:
Despărțirea lui Miley Cyrus de Kaitlynn Carter i-a luat prin surprindere pe prietenii apropiați

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people