CRBL a vorbit despre relația pe care o are în prezent cu fiica lui, Alessia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/10/crbl.jpg)
CRBL și Elena Vîșcu au divorțat în 2024, după un mariaj de 16 ani. La doar o lună de la separare, artistul și-a refăcut viața alături de Olga Guțanu, un fotomodel din Republica Moldova, cu 23 de ani mai tânără decât el. După despărțirea de artist, Elena Vîșcu și fiica ei, Alessia, s-au stabilit la Chișinău, unde locuiesc împreună cu părinții coregrafei, care o sprijină în creșterea fetei.
Cuprins
În urmă cu un an, CRBL și soția lui, Elena Vîșcu, au anunțat divorțul după 16 ani de căsnicie. Cei doi nu au făcut publice motivele care au condus la separare, dar au afirmat că au analizat profund situația înainte de a lua această decizie importantă. Anunțul lor a venit după ce au participat la emisiunea Power Couple de la Antena 1.
Recent, CRBL a recunoscut că are o relație destul de dificilă cu fiica lui. Artistul susține că Alessia nu mai este atât de deschisă cu el.
„Nu îmi dă voie să o cunosc. Nu o mai cunosc pe Alessia de un an de zile. S-a pitit, nu mai share-uiește nimic, s-a închis în ea și sunt convins că nu doar cu mine face asta. E vârsta, încearcă să își rezolve problemele, evident, are și ea problemele ei, problemele vârstei și nu mă mai lasă să o cunosc deloc (…) M-a pus și la zid, m-a persecutat, m-a certat, evident, nu e simplu.
Înainte de divorț, eram un tată perfect, un soț perfect pentru oameni. Brusc, după divorț, am devenit exact opusul. Eu nu m-am schimbat, sunt același om, dar asta e percepția oamenilor (…) Eu nu mi-am lăsat familia (…) Noi doi (n.r. el și fosta soție) am făcut alegere”, a povestit CRBL în podcastul moderat de Bursucu’.
Într-o discuție sinceră, CRBL a mărturisit că îi este „aproape imposibil” să își vadă fiica, Alessia, care studiază în prezent în Chișinău.
„Mie mi-e aproape imposibil să mă deplasez. Ideea este foarte simplă: îmi doresc să mă văd cu ea cât de des posibil și să povestim despre școala ei, colegi, despre ce se întâmplă la vârsta asta. Numai că este foarte complicat. Traseul trebuie să fie în felul următor: am de parcurs până la Chișinău o grămadă de kilometri, o zi de călătorit. Trebuie să mă duc să-mi iau cazare undeva, să rămân peste noapte și a doua zi să mă întorc. Și când să stau cu Alexia? Deci, două zile, două nopți. Înseamnă să leg un weekend. Că în săptămână nu se poate, că avem școală. Sau să mă duc în săptămână, să mă văd cu ea doar după școală. Adică, e destul de complicat. M-am bucurat foarte mult de câte ori au venit ele încoace şi a venit şi Alessia. Am fost și la Piteşti, la mama, la familie. Atunci am mai câștigat un pic din timp. E complicat. E complicat pentru toți. Pentru toți trei, chiar. E complicată toată treaba asta, doar că astea au fost deciziile. Astea au fost soluțiile. Pentru că e greu”, a spus CRBL. În cadrul podcastului moderat de Teo Trandafir
CRBL a subliniat că, pentru a-și putea petrece timp cu fiica sa, ar trebui să sacrifice un întreg weekend – un lucru greu de pus în practică, având în vedere angajamentele sale profesionale. Chiar și așa, artistul încearcă să mențină o relație apropiată cu Alessia, care, potrivit acestuia, a trecut cu maturitate prin separarea părinților.
„Eu trebuie să gestionez această situaţie, sunt pus cumva… nu la jumătate, dar și eu trebuie s-o gestionez într-un mod total diferit. Pentru că vorbim de lumi paralele”, a declarat el în același podcast.
Foto: Arhiva ELLE