Ce rol a avut Prințul William în decizia de retragere a Prințului Andrew din viața publică

Prințul Andrew, fiul Reginei Elisabeta a II-a, a fost obligat să se retragă din viața publică, după ce a fost acuzat de sex cu minore, iar Prințul William a jucat un rol important în această decizie.

Ce rol a avut Prințul William în decizia de retragere a Prințului Andrew din viața publică

În luna august, Prințul Andrew a fost acuzat că a făcut sex cu minore, făcându-se publice mai multe documente care îl au în centrul său și pe miliardarul american Jeffrey Epstein, care a fost găsit mort în celula sa din închisoare.

În urmă cu câteva zile, Prințul Andrew a oferit un interviu pentru BBC Newsnight în care a negat acuzațiile care i se aduc. Fiul Reginei Elisabeta a II-a a fost nevoit să se retragă din viața publică, iar acordul a fost dat chiar de mama sa.

„Este clar pentru mine că în ultimele zile circumstanțele referitoare la asocierea mea anterioară cu Jeffrey Epstein au devenit o adevărată problemă pentru munca familiei mele și munca din numeroase organizații caritabile pe care mă bucur să le sprijin. Astfel, am întrebat-o pe Majestatea Sa dacă mă pot retrage din viața publică în viitorul apropiat, iar ea mi-a dat permisiunea. Voi continua să regret asocierea greșită cu Jeffrey Epstein”, a declarat Prințul Andrew.

Acum însă, mai multe surse afirmă faptul că Prințul William a fost extrem de implicat în această decizie. „William devine tot mai mult implicat în deciziile privind casa regală, iar el nu este de acord cu ce a făcut unchiul său, Prințul Andrew. William crede că s-a întâmplat ceea ce trebuia. Nu există o dovadă care să ateste că Regina Elisabeta a II-a și secretarul ei au scris „da” în memoriul privind retragerea Prințului Andrew din viața publică.”

Mai multe surse au afirmat faptul că Regina s-a simțit ofensată de felul în care Prințul Andrew a ales să răspundă scandalului sexual în care este implicat. „Andrew a avut o conversație cu mama lui și i-a spus că el se pregătește să răspundă acuzațiilor care i se aduc, însă fără să dea foarte multe detalii. Ceea ce ar trebui să se întâmple ar fi un proces îndelungat la Palatul Buckingham între toți cei din familia regală.”

De asemenea, mai multe surse apropiate au spus că Regina este destul de rezervată, dar și nemulțumită de scandalul în care este implicat fiul său, ea fiind și văzută alături de Prințul Andrew, săptămâna trecută, la Castelul Windsor.

Pe lângă asta, Regina Elisabeta a II-a a decis să renunțe la planurile sale de a sărbători ziua de naștere a Prințului Andrew. Cu toate acestea, fosta parteneră a Prințului Andrew, Sarah Ferguson, a decis să îi sară în apărare, spunând că este „extrem de înțelegătoare față de el.”

Citește și:
Prințul britanic acuzat de sex cu minore, forțat să se retragă din viața publică

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people