Ce diferență de vârstă există între Florin Ristei și logodnica lui, Naomi Hedman

Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc.

Ce diferență de vârstă există între Florin Ristei și logodnica lui, Naomi Hedman

Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut la filmările emisiunii „X Factor”, Naomi fiind una dintre concurente, eliminată însă pe parcursul show-ului, iar artistul a fost jurat în sezonul 9. Relația lor a început după ce Naomi a fost eliminată din show-ul de talente. 

Naomi Hedman este model și cântăreață și a devenit inițial cunoscută în Marea Britanie. Nu este deloc străină de lumea showbiz-ului și a avut mai multe colaborări muzicale însemnate, precum cea cu Nicki Minaj. De asemenea, Naomi a participat la reality show-ul Ex on the beach, în cel de-al patrulea sezon, în 2016.

Între cei doi este o diferență destul de mare de vârstă, mai exact șase ani, în contextul în care Florin Ristei are 34 de ani, iar Naomi 28 de ani.

Naomi locuiește acum în România și pleacă doar uneori, pentru felurite joburi, partenerul ei mărturisind în cadrul unui podcast că aceasta reușește uneori să câștige dintr-un angajament de două zile cât obține el din munca de o lună.

Invitat în podcast-ul găzduit de Speak, Florin Ristei a povestit despre Naomi Hedman – inclusiv că aceasta are un permis de ședere de cinci ani în țară, unde locuiește acum în mod oficial. Artistul a povestit și că partenera sa mai pleacă ocazional din țară, pentru felurite angajamente de muncă.

„Da, ea s-a mutat aici. Are adresă la mine. Permis de ședere românește și citește românește. A început să înțeleagă românește. Prinde cuvintele… Se face un an de când nu a mai plecat. Bine… a mai plecat când a avut job, dar job zilnic nu a avut. A terminat cu jobul înainte de pandemie și s-a închis acolo ce făceau. Când mai are din astea de model, de cântat, de ceva… se duce. Câștigă în două zile cât câștig eu într-o lună și gata. Pozează la brand-uri și face shooting-uri 2-3 zile. A fost prin Suedia ultima dată. A luat… nici nu știu dacă pot să zic cât a luat. Se iau bani buni dacă ești un model OK și pentru branduri. Faci una, două din astea pe lună, stai liniștit și n-ai nicio treabă. Și eu… în fiecare zi de la 8 la 12. Aia e”, a declarat Florin Ristei.

Florin Ristei a dezvăluit în podcast-ul „Aproximativ discuții” găzduit de Gojira și produs de canalul de YouTube HappyFishTV, că el și partenera lui s-au logodit în luna decembrie a anului 2020. „N-am zis-o niciodată. M-am și logodit. N-am zis-o nimănui. M-am logodit pe 30 decembrie anul trecut. N-a știut nimeni, doar câțiva apropiați”, a spus artistul.

Acum ceva timp, artistul a vorbit în podcast-ul „La Fileu” realizat de Speak, despre cum a început relația dintre el și partenera lui. Florin Ristei a recunoscut faptul că de când a văzut-o pe Naomi Hedman s-a simțit atras de ea. Artistul a cântat alături de ea pe scenă și a dorit să fie în echipa lui în cadrul emisiunii X Factor, însă ulterior Naomi a intrat în echipa Deliei.

„Eu sunt destul de timid. Toată lumea s-a prins că mi-a plăcut de Naomi. A cântat și mi s-a părut că ar cânta mai bine cu cineva. M-am dus pe scenă și Loredana a zis: „Vezi că te-ai aprins.' Chiar am simțit o conexiune cu Naomi din prima. Era pandemie și nu ne pupam, am dat să plec, iar ea mi-a făcut un semn foarte discret, dacă poate să mă îmbrățișeze, să mă pupe. Eu atât am așteptat, am zis: „Da, vino încoa!”

„S-a făcut octombrie și a intrat la Delia în echipă. Am ieșit în oraș și în viața mea n-am trăit o lună așa intensă. N-aveam nici cântări. Am stat numai acasă cu ea. Am dus-o la mare, la munte, la toate cabanele. Eram fiert. Dacă-mi spunea să mă mut la Londra, ziceam da fără nicio discuție. Mi-a luat mințile”, a povestit Florin Ristei în podcast-ul „La Fileu.”

Citește și:
Cum reacționează Delia la criticile din online?

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people