Ce cadou special a primit Otilia de la bunica soțului ei cu ocazia nunții

Otilia a primit un cadou cu adevărat special din partea familiei soțului turc.

După doi ani de poveste de dragoste începută în Turcia, Otilia și Bekir Ali și-au unit destinele printr-o nuntă spectaculoasă care a durat două zile și a îmbinat cu succes tradițiile românești și turcești.

Cadoul special primit de Otilia de la bunica soțului ei

După ce și-a sărbătorit iubirea la finalul lunii august, Otilia a primit un cadou cu adevărat special din partea familiei soțului turc. Ca semn de apreciere și bun venit în familie, bunica lui Bekir Ali i-a oferit un șirag de perle veritabile, un dar cu valoare emoțională, care să marcheze începutul unei noi etape din viața artistei.

Celebrarea nunții a fost una desprinsă din basme. În compania prietenilor și a familiei, Otilia și Bekir Ali, au organizat un weekend spectaculos în zona Termal din Yalova, Turcia, unde au avut loc două ceremonii.

Prima nuntă, cu peste 600 de invitați, a fost marcată de tradiții turcești și românești, iar artista a purtat un caftan alb cu detalii aurii, inspirat din garderoba sultanelor.

Cea de-a doua nuntă s-a desfășurat într-un cadru mai restrâns, la un hotel de cinci stele, cu aproximativ 250 de invitați, dintre care 30 veniți din Suceava, orașul natal al Otiliei. Mireasa a strălucit într-o rochie albă cu corset transparent și broderie discretă, completată de o fustă amplă din tulle vaporos și de accesorii cu perle, care au transformat-o într-o apariție ca din povești.

Otilia, detalii exclusive despre organizarea nunții și planurile de viitor

Într-un interviu exclusiv ELLE, Otilia ne-a mărturisit detalii neștiute despre organizarea evenimentului, povestea din spatele rochiilor de mireasă, dar și ce planuri de viitor are alături de soțul ei.

ELLE: Cum a fost procesul de organizare a unei nunți de două zile în Turcia? Ce provocări ai întâmpinat și ce momente ți-au adus cele mai mari emoții?

Otilia: A fost destul de stresant, dar am noroc cu familia lui Bekir, mama, sora și mătușile lui, care m-au ajutat foarte mult în organizarea nunților, mi-au ușurat munca mult. Le mulțumesc din suflet, sunteți cele mai tari!

ELLE: Ai ales să îmbini tradițiile românești cu cele turcești în cadrul nunții. Ce înseamnă pentru tine să respecți aceste obiceiuri și ce momente ți-au rămas cel mai mult în suflet?

Otilia: Pentru că am avut mulți invitați din România, am ales ca la ambele nunți să avem muzică populară. A fost important pentru mine ca cei din Turcia să descopere dansurile și horele noastre tradiționale. Respect tradițiile soțului meu, dar îmi iubesc rădăcinile și nu mi-aș fi imaginat o nuntă fără o horă sau o bătută. (râde)

ELLE: Cum ai selectat echipa de organizare și colaboratorii pentru acest eveniment special? Ai avut preferințe legate de stilul lor sau de experiența în evenimente internaționale?

Otilia: Nu a fost deloc ușor să găsesc o echipă potrivită. Am căutat mult pentru a mă asigura că stilul lor se potrivește cu ceea ce îmi doream. Am vrut ceva elegant, rafinat, fără să fie nici prea simplu, nici prea sofisticat. Până la urmă am avut norocul să lucrez cu una dintre cele mai bune echipe de organizare din Izmit!

ELLE: Una dintre rochiile tale de mireasă a fost inspirată din garderoba sultanelor. Ce te-a determinat să alegi acest stil și cum ai colaborat cu designerul turc pentru a o crea? De asemenea, ne poți spune ceva și despre cea de-a doua rochie?

Otilia: Pentru că prima nuntă a fost una dedicată în special miresei și a urmat tradiția cu henna, am ales să port o rochie tradițională georgiană. Soacra mea și familia ei sunt originari din Georgia, iar ea a văzut această rochie într-o vitrină și a dorit mult să o probez măcar pentru ea. În clipa în care am îmbrăcat-o, am fost fascinată: era din mătase, împodobită cu detalii din argint, extrem de rafinată și regală. Mi s-a părut că mi se potrivește perfect și am decis imediat să fie a mea. Cea de-a doua rochie a fost o creație specială a unui designer turc, realizată exclusiv pentru mine. A fost un model unic, gândit să reflecte stilul meu personal și mi-a oferit sentimentul că port ceva cu adevărat prețios.

ELLE: A fost un moment amuzant/provocator în timpul weekendului? Ceva care să nu se potrivească cu „socoteala din târg”?

Otilia: Totul a decurs perfect. Singura mea dorință înainte de nuntă a fost să apuc să mă odihnesc, dar când a venit ziua nunții, toată oboseala a dispărut ca prin minune.

ELLE: Ți-a făcut Bekir Ali o surpriză specială în ziua nunții?

Da! Bekir s-a aruncat în piscină îmbăcat, iar apoi prietenii lui l-au urmat.

ELLE: Care a fost cel mai emoționant moment pentru tine?

Otilia: Prezența familiei mele din România. Faptul ca au fost alături de mine în aceste momente atât de importante a însemnat enorm.

ELLE: Care sunt planurile voastre de viitor ca familie?

Otilia: Deocamdată ne concentrăm pe muncă și pe viața noastră de zi cu zi.

Citește și:
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, din nou împreună. Anunțul cu care cei doi și-au încântat fanii: „Cel mai important este să ne simțim bine…'

foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people