Carmen Grebenișan și iubitul ei, Cristian, s-au mutat într-un nou apartament înainte de a deveni părinți pentru prima dată.
În luna martie a anului 2024, Carmen Grebenișan a luat pe toată lumea prin surprindere cu anunțul că s-a despărțit de soțul ei, Alex Militaru. După divorț, creatoarea de conținut și-a refăcut viața sentimentală, iar în prezent formează un cuplu alături de un tânăr pe nume Cristian, care a locuit în mare parte din timp în SUA. Cei doi au anunțat recent că vor deveni părinți pentru prima dată.
Cuprins
Înainte de a deveni părinți pentru prima dată, Carmen Grebenișan și partenerul ei, Cristian, au făcut o schimbare importantă. Creatoarea de conținut și iubitul ei s-au mutat într-un nou apartament. Vedeta a anunțat cu mult entuziasm pe Instagram că au făcut acest pas.
„În sfârșit, ne-am mutat în noul apartament. (…) Sunt foarte mulțumită de tot procesul”, a povestit Carmen Grebenișan pe Instagram.
Carmen Grebenișan a împărtășit pe Instagram câteva imagini cu locuința lor luminoasă.
„Este un loc luminos, cu un open-space. Mă ajută mult și la content, sunt crem, bej și lemn. Mi-am dorit mult să am ceva organic. Voi avea un dressing și o masă de make-up. Aici va fi un dulap, pentru copil sau viitoarea bonă, vom vedea. Baia va avea o cadă. Cristi va avea și un bucăr. Lângă pat vom pune niște noptiere și o măsuță de schimb pentru bebe. Este loc pentru toată lumea. Este alb, crem. Am multe spații de depozitare. Este vis, îmi place de mor.”
Recent, Carmen Grebenișan a vorbit cu sinceritate despre momentul în care a simțit că este posibil să fie însărcinată.
„E ciudat pentru că eu nu m-am văzut mamă. Înainte să mă duc la Cristi în Miami mi-am făcut niște analize ginecologice, rutina și tot ce se poate. Totul a ieșit perfect. Am ajuns la Miami, se întâmplă ce se întâmplă. Am simțit instant. A doua zi, m-am dus pe balcon, știu și data, și am văzut pe jos o floare cu trei petale. Sunt ancorată în realitate destul de tare, dar am luat-o ca pe un semn că o să fim trei. Am păstrat-o. Am zis că trebuie să mă calmez, dar m-am uitat înapoi și m-am gândit la asta”, a povestit Carmen Grebenișan în podcast-ul „Tot ce nu spunem”, găzduit de Sore.
Carmen Grebenișan i-a spus iubitului ei, Cristian, că ea crede că ar putea fi însărcinată, însă el i-a spus să mai aștepte, pentru a vedea cum vor evolua lucrurile. Creatoarea de conținut nu a mai avut răbdare și a făcut un test de sarcină, al cărui rezultat a fost pozitiv.
„I-am zis lui Cristi că mă simt ciudat, că e altceva. El: „Nu, că tu ești paranoică.” Și i-am că simt că sunt însărcinată. El mi-a zis să aștept, dar eu nu am avut răbdare. Am făcut un test din acela foarte sensibil, dar nu a ieșit, evident. Apoi am mai făcut încă unul, la 4 noaptea și am văzut mai multe linii. Am zis că visez și m-am culcat. M-am trezit, am fugit în baie și m-am uitat și am zis: „Wow, o să fiu mamă. Ce fac? Nu știu să fiu mamă.” M-a copleșit o emoție. El în dimineața aia a zis să mergem la o plimbare, era foarte fericit și eu nu știam cum să îi spun. I-am arătat testul și îmi spune: „Ce e asta? Ești însărcinată?”. Noi am mai discutat despre asta, dar nu să se întâmple acum, peste 2-3 ani dacă merge relația. M-a luat în brațe și m-a pupat, dar eu nu știam dacă îl păstrăm, dacă nu… Nu aveam planul ăsta.”
Citește și:
Maria Popovici are o nouă relație după ce a divorțat. Actrița s-a afișat împreună cu partenerul ei
Foto: Instagram