Anca Serea nu așteaptă cu nerăbdare începerea noului an școlar. Vedeta a dezvăluit ce o sperie cel mai mult odată cu revenirea copiilor la cursuri și de ce și-ar dori ca vacanța de vară să mai dureze.
În timp ce numeroși părinți așteaptă revenirea la programul obișnuit odată cu începerea noului an școlar, Anca Serea privește cu melancolie ultimele zile de vacanță. Vedeta a recunoscut că și-ar dori să mai petreacă timp alături de copiii săi, fără graba și responsabilitățile impuse de rutina școlară.
Finalul lunii august aduce pregătiri intense în familia Ancăi Serea. Rechizitele, programele copiilor și diminețile organizate până la cel mai mic detaliu vor deveni din nou parte din viața lor de zi cu zi. Cu toate acestea, vedeta nu se numără anul acesta printre părinții nerăbdători să revină la rutina obișnuită.
Pe Instagram, Anca Serea a vorbit sincer despre starea pe care o resimte la fiecare sfârșit de vară. Deși nu are nimic împotriva disciplinei aduse de începerea școlii, aceasta ar prefera să mai păstreze pentru puțin timp atmosfera relaxată a vacanței și momentele petrecute împreună cu cei mici.
„Aud tot mai des în jurul meu, abia aștept să înceapă școala și să reintrăm în rutinǎ! Adevărul meu este, că la fiecare final de august mă apucă un soi de melancolie. Ca să nu-i spun depresie! Așa că da… anul acesta sunt mama care nu vrea să se termine vara. Nu pentru că nu-mi place rutina.
Ci pentru că mi-aș mai dori puțin timp cu ei exact așa cum sunt acum.
Și da, cel mai mult mă sperie diminețile când știu că trebuie să fim gata la timp și să nu întârziem la școală!
Oare mai este cineva aici care simte la fel?”, a scris Anca Serea în dreptul postării.
Dincolo de tristețea provocată de încheierea verii, vedeta a recunoscut că revenirea la diminețile contra cronometru este una dintre provocările care o neliniștesc cel mai mult. Într-o familie numeroasă, pregătirea copiilor și respectarea orelor de începere a cursurilor necesită multă organizare.
Familia a renunțat la serviciile bonei în urmă cu mai bine de doi ani, deoarece copiii au crescut și au devenit mai independenți. Anca Serea a mărturisit că îi place să petreacă timp alături de ei și că preferă să fie implicată direct în programul lor. De aproximativ două luni, vedeta nu mai beneficiază nici de ajutor pentru treburile casnice. Prin urmare, pe lângă activitățile celor șase copii, aceasta se ocupă de gătit, curățenie, călcat și toate celelalte sarcini necesare într-o gospodărie numeroasă.
„Bonă nu mai avem de mai mult de doi ani. Desigur, motivul este mai mult decât evident, pentru că copiii au crescut, iar mie chiar îmi place să petrec timp cu ei. Deci, nu călătoresc cu bona. Și, din păcate spun, că de aproximativ două luni nu mai avem nici ajutor în casă. Aici chiar e o mare problemă, dar sper ca în curând să rezolv acest mare gol. Nu mi-a fost cumplit de greu, dar nici foarte ușor, pentru că trebuie să acopăr nevoile tuturor: să gătesc, să calc, să fac curat și lista poate continua”, a declarat Anca Serea, pe Instagram.
Foto: Instagram