Amina Muaddi stie exact ce vrea!

A creat un brand de pantofi care, in nici doi ani, are o vizibilitate de invidiat. Vedetele de la Hollywood s-au indragostit pur si simplu de Oscar Tiye! Cine este frumoasa tanara de origine romano-iordaniana Amina Muaddi si cum isi explica ea succesul?

Amina Muaddi stie exact ce vrea!

Imagineaza-ti ca te-ai putea intoarce in copilarie, pe vremea cand mereu se gasea cineva care sa te intrebe ce vrei
sa te faci cand vei fi mare. Oare cati dintre noi ar da un raspuns care sa se materializeze cu precizie la maturitate? Amina Muaddi, designerul de ai carei pantofi s-au indragostit vedete de la Hollywood, bloggerite celebre de moda si femei stylish din Paris, Dubai, Beijing sau L.A., stia exact, inca din copilarie, ce vrea sa faca: moda.

Cu o doza consistenta de ambitie (cum veti vedea si din interviul care urmeaza), parca nu-ti mai vine sa te miri ca, astazi, tanara de 28 de ani are deja o carte de vizita de invidiat: un brand intr-o ascensiune de neoprit (Oscar Tiye) si o colaborare cu un designer haute couture (Alexandre Vauthier). Cu un design care imbina avangarda cu eleganta clasica, texturi exotice, detalii puternice si combinatii de culori indraznete, pantofii creati de Amina Muaddi sunt cool, rafinati, luxosi – cum sa nu-i iubesti?

Asa incat recunosc ca abia asteptam sa o cunosc personal pe creatoarea lor, cu atat mai mult cu cat eram curioasa sa vad daca e la fel de frumoasa in realitate pe cat o arata fotografiile in care am admirat-o de atatea ori in reviste, pe Instagram sau pe site-uri de moda.

Ei bine, da, este! Ne-am intalnit intr-un restaurant din Herastrau, la o ora care nu lasa inca sa se banuiasca forfota stylish care va anima spatiul la ceas de seara. Imbracata cu o pereche de blugi boyfriend cut si un pulover oversize, Amina stralucea pur si simplu! Ne intalniseram si cu o zi inainte, cand Amina sosise de la Milano special pentru mega-shooting-ul care avea sa adune aproape toti nominalizatii la ELLE Style Awards din acest an si ne-am placut din prima clipa – asa ca discutia a decurs ca intre doua prietene.

ELLE: Esti pe jumatate romanca si pe jumatate iordaniana. Povesteste-mi despre familia ta.
Amina Muaddi: E adevarat ca mama e romanca si tata iordanian, dar ma simt in aceeasi masura si italianca, pentru ca mi-am petrecut majoritatea vietii in Italia, deci e cultura pe care am experimentat-o cel mai mult. Am trait primii sapte ani in Iordania, apoi noua ani in Romania, iar de la 16 ani locuiesc in Italia. Am, deci, cate ceva din aceste trei culturi in mine.

ELLE: Parintii tai s-au cunoscut in Romania?
A.M.: Da, la facultate. Tata a facut studiile in Romania – pe atunci erau foarte multi studenti arabi in Romania. Dupa ce au terminat scoala, parintii mei s-au mutat in Iordania. Din pacate, diferentele culturale te atrag, dar de multe ori te si despart. Stilul de viata de acolo era foarte diferit, iar pentru mama, desi a fost mereu o femeie linistita, deloc genul care sa mearga la petreceri sau sa iasa prea mult din casa, a fost destul de dificil. Practic, si-a petrecut cinci ani inchisa in casa. La un moment dat, nu a mai putut si a decis sa plece, impreuna cu mine. A fost ciudat, caci a pretextat ca plecam in vacanta, dar de fapt am plecat de tot.

ELLE: Deci a fost mai curand o fuga, nu? De ce in acest mod?
A.M.: I-a fost teama ca, daca o sa-i spuna tatei adevarul, nu o sa ne lase sa plecam. S-a gandit destui ani la acest pas. El a asteptat-o o vreme, pentru ca in felul sau chiar a iubit-o, dar nu in modul in care avea mama nevoie.

ELLE: Unde v-ati intors? In Bucuresti?
A.M.: Mai intai in Bucuresti, apoi in Focsani. Apoi am plecat in Italia, unde oricum imi petreceam toate vacantele, la sora mamei. Cred ca mama nu m-a vazut niciodata traind in Focsani. Tot timpul imi spunea ca vrea ca eu sa studiez in alta parte. Si o inteleg. Cred ca o tanara de 16 ani care traieste intr-un oras mare e total diferita de una care traieste intr-un oras mic. Esti expus unor lucruri si experiente la care eu nu aveam acces. Am plecat la Brescia, apoi m-am mutat la Milano, la facultate, si am absolvit Institutul European de Design. Stiam ce vreau sa fac inca de cand aveam vreo noua ani. Stiam ca vreau sa lucrez in moda, nu aveam nici un fel de indoiala.

ELLE: Asta este interesant, pentru ca nu mi se pare ca ai crescut intr-un mediu expus modei.
A.M.: Mama mea era foarte sic. Tot timpul ma uitam cum se machia, cum se imbraca, ii umblam prin haine. Avea mereu reviste, era foarte interesata de moda, asa ca am devenit si eu la fel. A avut intotdeauna grija sa am haine frumoase si ma imbraca mereu ca pe o printesa. Imi amintesc ca eram copil si ma uitam intr-un ELLE – nu glumesc! – si am intrebat-o ce trebuie sa fac pentru a lucra acolo. Mi-a raspuns ca probabil ar trebui sa studiez jurnalismul. Asa ca initial am vrut sa fiu un editor de moda, iar apoi am vrut sa am propria mea linie de creatie. Am vrut sa fac pantofi pentru ca asta imi placea cel mai mult. Cand eram mica ii furam mamei pantofii (chiar am incercat sa ies din casa cu pantofii ei cu platforme, dar am fost prinsa la timp si intoarsa din drum). Vreau sa spun ca nu m-am trezit intr-o zi din senin ca vreau linia mea de pantofi. Am stiut mereu ce vreau sa fac. Cateodata oamenii se tem sa-si urmeze visele, dar eu mi le-am urmat cu strasnicie.

ELLE: In toate interviurile tale vorbesti despre influenta culturii arabe asupra brand-ului tau. Asta vine de la legatura pe care o ai cu tatal tau?
A.M.: Cu tatal meu am o relatie foarte dificila. Din momentul in care am plecat, desi araba era pe atunci limba mea, nu am mai vrut sa o vorbesc. A fost, probabil, modul meu de a trece peste acea parte din viata mea. Eram foarte atasata de mama si vedeam ca nu era fericita. Copiii isi dau seama perfect ce se intampla intr-o familie. Am dezvoltat o oarecare aversiune fata de tatal meu. El a incercat de mai multe ori sa ne convinga sa ne intoarcem. A fost foarte greu, pentru ca, intr-un fel, probabil ca il iubeam, dar aveam si resentimente fata de el, si atunci am incercat sa elimin tot ce avea legatura cu el. Dar imi aduc aminte ca atunci cand primeam scrisori de la el, plangeam. Am tinut legatura din cand in cand si am mai vorbit, dar nu ne-am mai vazut, desi am petrecut mult timp in Orientul Mijlociu. Dar simt cultura araba in interiorul meu si cred ca influenta acesteia asupra creatiilor mele e modul meu de a ma reintoarce la radacini. Pentru ca atunci cand sunt langa arabi, sunt si eu la fel. Nu ma simt deloc diferita de ei.

ELLE: Ce-ti place cel mai mult la cultura araba?
A.M.: Cred ca suntem foarte sufletisti si cred ca cultura araba si cultura romana au foarte multe in comun. Arabii sunt foarte amabili, intotdeauna dispusi sa-ti ofere ajutor. Exista comunitate, ei sunt mereu in grupuri si in familie. Si mancarea este minunata! Aceasta cultura este o parte din mine. Poate ca nu stiu s-o exprim exact, dar este acolo. In acelasi timp, cand sunt cu italieni, sunt italianca, cand sunt cu romani, sunt romanca, cand sunt cu arabi, sunt araba. Aceasta sunt eu si de aceea este greu sa simt ca am radacini puternice. E o problema cu care m-am confruntat intotdeauna: uneori ma simt dezradacinata. Stii acele familii care au reuniuni mari, de sarbatori? Eu nu am avut niciodata asta. Dar, in acelasi timp, cred ca la asta renunti in momentul in care vrei sa devii cetatean global. Asa ca este in regula.

ELLE: Cum ti se pare viata femeilor in Orientul Mijlociu?
A.M.: Este foarte diferita in functie de familie si de tara in care traiesc. Depinde de cat de religioasa este familia. Cred ca exista foarte multe lucruri de imbunatatit si este o problema careia as vrea sa ma dedic candva. Este extrem de mult de facut, evident, dar ceea ce lumea nu intelege este ca o femeie din Orientul Mijlociu, cand e acoperita, ea nu este asa pentru ca trebuie, ci aceea este identitatea ei. Nu are rost ca oamenii sa incerce sa o faca sa se simta o persoana care nu este. In ceea ce priveste condusul, in ceea ce priveste faptul ca nu poate sa se uite in stanga si in dreapta, in ceea ce priveste faptul ca nu are voie sa faca anumite chestii, scoala, educatia, din punctul asta de vedere, nu, nu este OK. Dar sa incerci sa le impui o cultura care nu le intereseaza nu mi se pare OK.

ELLE: Crezi ca in viitor lucrurile se vor schimba?
A.M.: Daca da, cred ca ar dura foarte mult. Lumea araba e lumea araba dintotdeauna. Exista progrese, dar vezi cat de mici? O avem, de exemplu, pe Malala, care striga catre femei sa se educe, exista mici progrese pe ici, pe colo. Dar este un proces foarte lent. Stii de ce n-am mai mers niciodata in Iordania? Pentru ca nu as mai putea pleca, daca as merge acolo.

ELLE: Cum asa?
A.M.: Daca asta ar vrea tatal meu, da. Pentru ca nu sunt casatorita. Este ciudat cum gandesc oamenii. Esti libera, daca esti dintr-o familie liberala. Dar daca nu esti dintr-o familie care sa te lase sa faci ce vrei, nu esti libera. Si nu exista nimeni acolo care te-ar putea salva. Asa este legea. Barbatul reprezinta legea.

ELLE: Au existat modele care te-au inspirat in procesul tau de formare?
A.M.: Cu siguranta sunt persoane care m-au inspirat in momente diferite alte vietii mele. Am stiut de cand eram copil ca vreau mai mult. Coco Chanel ma inspira prin perseverenta ei, prin dorinta de a reusi si de a-si crea un nume, pornind de la nimic – o fata simpla de la tara. Si regina Rania ma inspira pentru ca nu a fost nascuta printesa, ea era o jurnalista palestiniana. Am admirat intotdeauna femeile care nu se opresc acolo unde societatea le spune sa se opreasca. Admir femeile care au succes, stil, sunt destepte. Intotdeauna asta mi-am dorit. Am fost crescuta cu ideea ca trebuie sa am o educatie si o anumita eleganta. Pana la urma, imi dau seama ca modelul meu este mama.

ELLE: Si de iubire ai timp?
A.M.: Nu prea. Imi dedic aproape toata energia muncii. Acum trebuie sa trag tare. Este greu sa ai o relatie si sa fii impreuna cu o persoana in aceste conditii. Apoi, nu-mi plac barbatii italieni. Toate prietenele mele din Statele Unite spun ca barbatii italieni sunt foarte atragatori, iar eu fac grimase cand aud asta. Mie imi plac barbatii americani. Cred ca am gusturi tare particulare. E greu sa gasesc pe cineva care sa-mi placa cu adevarat. Si cand se intampla, e si mai greu, pentru ca, de obicei, sunt atrasa de oameni la fel ca mine, care au cariere foarte puternice si importante, de care sunt pasionati, care sunt creativi si… la fel de concentrati ca si mine pe viata profesionala. Si-atunci e putin mai greu. Dar e OK asa, cel putin deocamdata. Cum spuneam, acum e momentul pentru munca.

ELLE: Intorcandu-ne la cariera ta, inainte de a crea brand-ul Oscar Tiye ai facut parte din echipa stilistului Michael Nash. Ai renuntat insa la acest job de vis…
A.M.: Sa-ti explic. Cand am inceput facultatea, am fost putin dezamagita, pentru ca am crezut ca va fi diferit. Apoi am inceput sa lucrez la Bridal Vogue (am facut un internship acolo) si am fost tare deprimata, pentru ca nu-mi placea, era vorba numai despre torturi, flori si rochii, iar pe mine nu ma interesa asta prea mult. Am stat acolo vreo sase luni, dupa care am lucrat si cu alte reviste, am inceput sa realizez editoriale, am ajuns la LUomo Vogue. Apoi m-am mutat la New York, unde m-am alaturat echipei lui Michael Nash, care era editor la GQ si stilist al multor celebritati. Eram o echipa de trei stilisti, lucram impreuna, era frumos. Michael Nash a fost primul sef de care chiar mi-a placut foarte mult. A fost foarte amabil, m-a ajutat enorm, a fost o experienta minunata, am lucrat cu mari personalitati. Insa tot nu ma simteam cu adevarat realizata, asa ca m-am gandit ca trebuie sa fie ceva in neregula, pentru ca nu se poate mai bine de atat. La un moment dat, i-am povestit lui Michael Nash despre visul meu. Aveam 26 de ani si credeam ca trebuie sa astept pana voi avea 30 de ani si de-abia atunci imi voi incepe viata. El mi-a spus, insa, ca nu trebuie sa astept, ca trebuie sa-mi traiesc visul si sa ma duc sa fac asta. Am avut oportunitatea ca prietena mea Irina, care este azi partenerul meu de afaceri, sa-si doreasca si ea, in acel moment, sa inceapa ceva, asa ca am pornit impreuna.

ELLE: Si asa s-a nascut Oscar Tiye. Acum esti fericita cu ceea ce faci?
A.M.: Da! Eu sunt o persoana foarte creativa si intotdeauna mi-am imaginat ca styling-ul o sa fie extrem de creativ. Ceea ce lumea nu realizeaza, insa, este ca styling-ul inseamna enorm de multa munca de organizare, iar creativitatea ramane in cateva pagini de revista pe care poate ca doar le rasfoim. Asa ca am vrut sa-mi exprim creativitatea intr-un mod mai puternic. Din punctul meu de vedere, pentru ca existenta mea sa fie relevanta, trebuie sa fac mai mult decat un job oarecare, trebuie sa ofer un anume sentiment sau o anume influenta in viata altcuiva. Si chiar daca o pereche de pantofi e ceva cam futil (nu e ca si cum as salva viata cuiva), eu vad ca pantofii mei fac femeile fericite. Iar asta ma face si pe mine fericita, pentru ca iubesc femeile.

ELLE: Stiu ca ai muncit mult pentru a crea acest brand, ai facut ucenicie un an la artizanii din Riviera del Brenta, din regiunea Veneto, ai cautat cea mai buna fabrica pentru a-ti produce pantofii… Ai inceput sa gusti succesul chiar de la prima colectie. Cum s-a intamplat asa repede?
A.M.: Mie nu mi se pare ca a fost asa repede… Dupa ce am infiintat compania cu Irina, m-am intors in Milano, dar nu am inceput imediat. Aveam nevoie de contacte, e cel mai important lucru. Oamenii nu realizeaza ca reteaua de contacte reprezinta, pe langa talent, valoarea ta. Si atunci am incercat sa ma gandesc cine ma poate ajuta. Aveam si un consultant caruia i-am cerut sfatul, iar el m-a dus la Riviera del Brenta, in regiunea Veneto, si m-a prezentat unor mestesugari. Ma duceam la ei cu o punga transparenta – nu glumesc, cand ma gandesc la asta imi vine sa rad, nu as mai face asa ceva niciodata – si in punguta aceea aveam schitele. Mergeam din loc in loc si luam componentele. Pantoful se asambla, practic, in aceasta punga. Si apoi, cand aveam cele patruzeci de componente, ma duceam la un artizan, i le dadeam, iar el imi facea pantoful. Asa mi s-a intamplat mie. Altora li se intampla altfel, se duc direct la o fabrica, cum e normal. Intr-un fel a fost un ghinion, dar si un noroc, pentru ca asa am invatat.

Cand, in sfarsit, am avut prima colectie gata, nu aveam agent de vanzari. Insa s-a intamplat ca atunci cand nici nu lansasem inca brand-ul, a vazut colectia Zoe Saldana, pentru ca eram la o cina impreuna. I-au placut pantofii mei si a vrut sa-i poarte in turneul de presa. Am facut pantofii pentru ea, iar in urmatoarea luna i-a purtat peste tot, pe covorul rosu. A fost un noroc enorm si un sprijin foarte mare pentru mine! Si, sincer, ea este femeia perfecta pentru pantofii mei, este prototipul ideal de clienta: frumoasa, stilata, desteapta, talentata. Asa ca, din senin, brand-ul a fost lansat! Si asta a fost intr-un fel bine, intr-un fel rau, pentru ca nu-i usor sa ai presa, dar tu sa nu fii organizat. Dupa o colectie-capsula, in 2013/2014, a urmat primul sezon, 2014. Abia atunci a inceput totul sa fie real. Apoi a trebuit sa ma concentrez pe ceea ce trebuia sa fac de fapt. Pentru ca efortul adevarat este de a pune pe picioare o productie, de a face livrari la timp, de a te asigura ca produsul tau este fara defect.

ELLE: Intre timp, sunt o gramada de vedete care iti poarta pantofii. Cum spuneam, intr-un timp, totusi, scurt de la lansare.
A.M.: Da, dupa Zoe, am inceput sa am tot mai multe cereri de la stilistii celebritatilor. Asa ca mi-am angajat un PR in Los Angeles, pentru a avea un showroom acolo, unde sa-mi tin pantofii. Am inceput sa am tot mai multe cliente celebre – Eva Longoria, Heidi Klum, Minka Kelly s.a.m.d. Iar cererile continua sa vina in fiecare zi. Chiar zilele trecute am primit o cerere pentru Kate Bosworth, de la stilistul ei; in timpul Saptamanii Modei am primit o cerere pentru Miranda Kerr, apoi pentru surorile Bartoli… Fiecare mare stilist are un portofoliu de clienti, iar eu am relatii personale cu toti acestia, asa ca ei doar imi trimit mail si imi cer pantofi. Apoi, mediul online a schimbat totul fata de acum cativa ani. Oamenii vad produsele si le vor. Odata am primit o cerere de la Kanye West, pentru Kim, nu mai stiu unde vazuse pantofii. La fel cu Britney Spears sau modele de top. Le vad, le place, iar apoi ma contacteaza.

ELLE: Deci putem spune ca ai avut noroc?
A.M.: Intotdeauna am vrut mai mult si niciodata nu m-am oprit sa-mi spun ca am facut bine pana acum. Nu am acel sentiment. Am avut si noroc, si ghinion, e un mix. Oamenii nu inteleg efortul, nu vad cat te chinui, nu vad cand iti este anulata o productie, cand iti iese gresit un pantof, cand treci prin foc ca sa faci un pantof pentru cineva la timp. Oamenii vad succesul si spun „A, wow, dar cum ai reusit?. Daca ar fi fost acolo, ar fi zis ca merit mult mai mult!

Fotografii: Dan Beleiu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people