Alexandra Stan, fotografiată în ipostaze tandre alături de un bărbat. Cum au fost surprinși cei doi

Alexandra Stan și presupusul ei nou iubit au fost surprinși în ipostaze tandre.

După despărțirea de milionarul de origine belgiană Darcy Troch, se pare că Alexandra Stan și-ar fi refăcut viața sentimentală. Artista a fost surprinsă recent în compania unui bărbat, despre care se presupune că ar fi noul ei partener. 

Recent, paparazzi au fotografiat-o pe Alexandra Stan alături de un bărbat misterios. Artista și presupusul ei iubit, care nu este român, au fost văzuți la un restaurant fast-food din București. Cei doi discutau în limba engleză și au fost surprinși în timp ce se îmbrățișau și sărutau, arătându-și, astfel, afecțiunea în public. Vezi AICI imaginile cu Alexandra Stan și noul ei iubit.

Alexandra Stan, despre viața ei personală

Într-un interviu acordat acum ceva timp, Alexandra Stan a vorbit deschis despre relațiile toxice din viața ei și regretele pe care le are pe plan amoros.

„Nu cred că am stat să număr, însă, inevitabil, am ajuns și acolo, și, ca orice om, mi-am dorit, într-adevăr, să fac lucrurile să meargă, din iubire, din obsesie, din dorința de a reuși. Nu regret nimic, poate regret că nu am fost sinceră cu mine, dar cred că fiecare lucru pe care l-am făcut sau fiecare moment, sau decizie pe care am luat-o m-au adus aici, unde sunt astăzi, și consider că aceste lucruri m-au făcut ceea ce sunt!”, a povestit cântăreața pentru VIVA!.

Cântăreața a mărturisit că nu mai vrea să se pună pe locul secund într-o relație, dorind să aibă mai multă încredere în calitățile sale și în propria persoană.

„În viitoarele mele relații, nu voi mai face greșeala de a ignora propriile mele nevoi și limite sau de a compromite valorile mele personale pentru a mulțumi pe altcineva. În ceea ce privește calitățile mele, sunt comunicativă, empatică și deschisă către diverse perspective și experiențe. Cât despre defecte, uneori am tendința de a fi prea autocritică și perfecționistă, ceea ce poate duce la stres excesiv. Lucrez în continuare să-mi dezvolt o mai mare încredere în mine și să reușesc să gestionez eficient stresul. Și îmi doresc să devin mai conștientă de nevoile și limitele mele și să le comunic mai eficient în relații”, a mai povestit ea pentru sursa citată.

Într-un alt interviu, Alexandra Stan a făcut mărturisiri despre viața ei personală și despre cum se raportează acum la relațiile amoroase. Artista consideră că îi este dificil să formeze o legătură cu o persoană, iar asta din cauza faptului că oamenii și-au format deja o preconcepție despre ea prin prisma carierei artistice.

„E greu să ai o relație, să-mi găsesc pe cineva. Îmi doresc, dar nu caut. Dacă e să vină, să vină. Mulți mă văd mai mult ca pe un trofeu. Am foarte puțini prieteni și e greu ca vreo persoană să ajungă să mă cunoască, așa cum ar fi normal, cu adevărat. Multă lume mă știe doar prin prisma a ceea ce fac și prin imaginea pe care o am în online. Și au prejudecăți. Ca să ajungă cineva să mă cunoască în realitate durează și trebuie să treacă mai multe probe foc, precum cele pentru a ajunge la castelul în care se află prințesa”, a spus Alexandra Stan pentru cancan.ro.

În continuare, artista a spus care ar fi calitățile pe care ar trebui să le îndeplinească viitoarea persoană alături de care să formeze un cuplu.

„În primul rând să fie sincer, să nu fie superficial. Acum e plină lumea de bărbați care au bani și cred că dacă te plimbă cu mașina și te scot la un suc e gata. Dar nu e chiar așa. E important să ai chestii în comun cu cineva, să te înțelegi bine. Dar e greu să-l întâlnești… Nu e ca și cum ies în oraș cu ideea de a cunoaște oameni.”

Citește și:
Ce a dezvăluit abia acum Vlad Gherman despre despărțirea de Cristina Ciobănașu: „În percepția mea am făcut totul bine și cu toate astea…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people