Actrița Diane Keaton a murit la vârsta de 79 de ani

Actrița Diane Keaton a murit la 79 de ani.

Actrița Diane Keaton a murit la vârsta de 79 de ani

Legendara actriță Diane Keaton a murit la vârsta de 79 ani.

Publicația People a confirmat faptul că actrița Diane Keaton a murit în California. Aceeași sursă mai informează că nu sunt disponibile alte detalii referitoare la moartea sa, iar persoanele dragi au cerut să le fie respectată intimitatea în această perioadă, potrivit unui purtător de cuvânt al familiei.

Diane Keaton s-a născut în Los Angeles pe 5 ianuarie 1946, sub numele Diane Hall. În perioada liceului, a început să fie interesată de actorie și a jucat în spectacole de teatru, iar în 1964, după absolvire, s-a îndreptat către o facultate unde a studiat teatru. La scurt timp, a renunțat la studii, a decis să se mute în New York ca să își consolideze o carieră ca actriță. A luat numele de fată al mamei sale, Keaton, ca nume de scenă, iar asta pentru că era deja o persoană Diane Hall înregistrată la Actors’ Equity.

Și-a făcut debutul cinematografic în Lovers and Other Strangers, un film din 1970 regizat de Cy Howard. Primul rol important în film al regretatei actrițe Diane Keaton a fost în celebrul The Godfather regizat de Francis Ford Coppola. Ea a interpretat-o pe Kay Adams, partenera și cea care a devenit soția lui Michael Corleone, personajul jucat de către Al Pacino. Pelicula a avut la bază romanul scris de Mario Puzo, iar ea nu a citit cartea înainte să dea audiție pentru rol, astfel că nu știa despre ce urma să fie în film. Actrița și-a reluat rolul și în cele două continuări ale filmului. 

„Cred că cel mai amabil lucru pe care l-a făcut cineva vreodată pentru mine… este că am fost distribuită pentru a juca în The Godfather și nici măcar nu l-am citit. Nu știam absolut nimic. Pur și simplu dădeam audiții. Cred că a fost uimitor pentru mine. Și apoi a trebuit să citesc cumva cartea”, spunea Diane Keaton pentru People în 2022. 

Diane Keaton a fost răsplătită cu un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal pentru prestația din Annie Hall, filmul din 1977 regizat de Woody Allen. A mai fost nominalizată la Oscar pentru rolurile din Reds (1981), Marvin’s Room (1996) și Something’s Gotta Give (2003).

Diane Keaton a mai jucat în drame, cum ar fi Looking for Mr Goodbar, Shoot the Moon și The Good Mother, dar și în comediile Baby Boom, Father of the Bride, The First Wives Club și Book Club. A publicat mai multe memorii, mai exact Then Again (2011), Let’s Just Say It Wasn’t Pretty (2015) și Brother and Sister (2020), care au fost un succes. S-a impus și ca regizoare. A semnat regia pentru episoade din serialele China Beach și Twin Peaks și pentru lungmetrajele Unstrung Heroes (1995) și Hanging Up (2000), în care a jucat alături de Meg Ryan și Lisa Kudrow. A produs serialul Pasadena și lungmetrajul Elephant din 2003, scris și regizat de Gus Van Sant, inspirat de serialul Columbine.

Întrebată în 2020 de către Vulture care sunt proiectele ei preferate, Diane Keaton a răspuns: „Sincer, poți crede că este siropos, dar îmi plac filmele Father of the Bride. Au fost atât de emoționante.”

În 2017, Diane Keaton a primit de la Institutul American de Film un premiu pentru întreaga carieră. În luna decembrie a anului 2024, actrița a lansat primul ei single, un cântec festiv numit First Christmas.

Diane Keaton nu s-a căsătorit niciodată și a lăsat în urmă doi copii adoptați, o fiică pe nume Dexter și un băiat pe nume Duke. 

Citește și:
Nicole Kidman, decizie privind cariera sa, în contextul divorțului de Keith Urban

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people