Trăsături psihologice ale bărbatului care nu-ți va oferi o relație de cuplu sănătoasă

Îți dorești o relație de cuplu sănătoasă? Atunci trebuie să fii foarte atentă la bărbatul cu care încerci să o ai și ce îți poate el oferi în mod real.

Trăsături psihologice ale bărbatului care nu-ți va oferi o relație de cuplu sănătoasă

Dacă este un bărbat carismatic, inteligent, aveți viziuni comune despre viață, asta nu înseamnă că în mod obligatoriu poți construi alături de el o relație de cuplu sănătoasă. Sigur, fiecare vine cu bagajul său emoțional din relația cu părinții și relații de cuplu anterioare, iar cuplul perfect nu există. Chiar și așa contează mult cine este coechipierul romantic, ce poate el oferi și cât este de dispus să muncească pentru relația voastră.

Are nevoie de o mamă, nu de o iubită

Partenera de viață trebuie să îl îngrijească și să-l ghideze ca pe un copil. Cineva trebuie să fie permanent în spatele lui, altfel nu simte că se descurcă. Nu poate lua decizii singur, este dependent și nu te poți baza prea mult pe el. Nu își asumă responsabilitatea, mereu alții sunt de vină.

Nu este interesat să evolueze

Nu discutăm despre un salariu fabulos sau premiul Nobel pentru fizică. Atenție la așteptări, standarde înalte și acel perfecționism distructiv. Ci despre dorința de a fi mai bun, de a crește, a te dezvolta ca individ din punct de vedere mental, spiritual, psihologic, și, de ce nu, profesional.

Nu se implică în ceea ce te privește

El e cu problemele lui, prioritățile lui, ținta lui în viață și cam atât. Să îți schimbe un bec i se pare un efort considerabil și e de părere că fiecare trebuie să-și vadă de treburile lui. Adică nu te poți baza pe el dacă ești într-o situație dificilă, iar telefonul de urgență se duce mai degrabă în direcția prietenilor sau a unui membru al familiei. În concluzie nu este capabil să facă echipă.

Nu are nicio ambiție

Motivația lui este aproape de zero. Iar asta se vede și în casa care stă să cadă, în profesia unde e foarte delăsător, în felul în care se comportă sau chiar se îmbracă. E leneș, dezinteresat, fără hobby-uri și predat unei rutine cât se poate de neutre.

Vrea să le facă tuturor pe plac

Din această poziție de people pleaser este destul de periculos pentru relația voastră. E influențabil, iar ceea ce discutați și deciziile pe care le luați se pot schimba de la o clipă la alta, tocmai pentru a nu fi abandonat, respins, criticat de alții.

Îi pasă numai de el

Gradul său de egoism este feroce, iar tu nu prea ești luată în calcul. Face gesturi frumoase pentru a se valida și a-și crea o imagine grozavă, ori dacă și el are ceva de câștigat. Nu are răbdare să te asculte, îi lipsește empatia, dorește să fie mereu în centrul atenției.

Nu își arată emoțiile

Consideră că vulnerabilitatea este un defect, un semn de slăbiciune. Are în minte constructul de bărbat puternic, fără sentimente, care trebuie să fie permanent dur. În general nu este cald, dar dacă are gesturi de tandrețe ele sunt rare. E greu să te conectezi emoțional la el, dacă plângi te respinge și mai mult.

 

Citește și:

Comportamente prin care te sabotezi singură la început de relație. Cel mai probabil el va bate în retragere

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle