TOP 25 Cele mai bune și mai așteptate filme din 2021

2020 a fost un an destul de dramatic pentru cinematografia mondială: premiere amânate, filme anulate, cinematografe închise, pelicule disponibile direct pe platformele de streaming, fără a mai ajunge în sălile de cinema.

Din fericire, se pare că avem numai vești bune pentru cinefili. Peliculele amânate vor ajunge în acest an pe marile ecrane, platformele de streaming se întrec în premiere care de care mai interesante, noi filme așteptate de fani vor avea în sfârșit premiera – 2021 se anunță un an excelent!

Încă de la început trebuie să își precizăm că datele premierelor pot suferi modificări în timp, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus. Însă, cu toate acestea, iată că avem de unde alege la capitolul premiere cinematografice. Le regăsești mai jos, în ordinea datei la care este anunțată premiera.

Malcom & Marie

Sam Levinson face echipă cu Zendaya și John David Washington în această dramă romantică pe care o poți deja urmări pe Netflix. Pelicula spune povestea unui cineast (Washington) și a iubitei lui (Zendaya) care se întorc acasă după premiera festivă a unui film, așteptându-se la apreciere din partea criticilor și succes din punct de vedere financiar. Însă seara ia o întorsătură neașteptată în timp ce revelațiile legate de relația lor încep să iasă la suprafață, punând la încercare puterea dragostei lor.

Disponibil pe Netflix

I Care a Lot

Cu o siguranță de sine tăioasă, pe care o afișează cu dârzenie, Marla Grayson (Rosamund Pike) este tutore legal, numit de tribunal, pentru zeci de bătrâni internați la azil, ale căror bunuri le confiscă și pe care-i escrochează subtil, prin mijloace dubioase, dar legale. Marla și partenera sa de afaceri și iubită, Fran (Eiza González), recurg la o escrocherie bine pusă la punct, care o vizează pe ultima lor „victimă”, Jennifer Peterson, o pensionară bogată, fără niciun moștenitor sau rudă în viață. Însă ținta lor ascunde un secret la fel de murdar și conexiuni cu un gangster instabil, iar regulile jocului se vor schimba radical.

Disponibil pe Netflix

Coming 2 America

Coming to America a fost lansat în 1988, transformându-l pe Eddie Murphy într-un superstar și a fost un succes la box office. Iată că 2021 ne aduce pe marile ecrane o continuare a aventurilor prin care trece prințul Akeem, avându-l și de această dată alături pe prietenul și consilierul lui, Semmi (Arsenio Hall). Cei doi vor ajunge din nou în America după ce Prințul Akeem află că ar avea un fiu pe care nu l-a cunoscut niciodată și care ar putea fi viitorul moștenitor al tronului din Zamunda.

Premiera: 5 martie

Morbius

După ce interpretarea lui ca Joker a fost considerată dezastruoasă, Jared Leto revine în rolul unui alt personaj desprins din benzile desenate. El îl va interpreta pe Michael Morbius, care încearcă să se vindece de o boală rară de sânge însă, în schimb, se transformă într-un vampir. Din distribuția filmului mai fac parte Adria Arjona, Matt Smith, J.K. Simmons, Tyrese Gibson și Michael Keaton.

Premiera: 19 martie

Nomadland

Chloé Zhao se află în spatele regiei filmului Nomadland, peliculă cu mari șanse la Premiile Oscar. Fraces McDormand joacă rolul lui Fern, o văduvă care decide să facă o călătorie prin vestul american. În călătoriile sale, Fern întâlnește o mulțime de oameni din comunitatea nomadă, nevoiți să caute job-uri sezoniere pentru a putea supraviețui.

Premiera: 16 aprilie

A Quiet Place Part II

Filmul horror din 2018 regizat de John Krasinksi, despre o familie nevoită să trăiască într-o lume dominată de monștri care atacă la cel mai mic sunet, a fost o surpriză foarte plăcută și s-a bucurat de mare succes la box office. Prin urmare, nu ne miră deloc faptul că are parte și de o continuare. Emily Blunt, Millicent Simmonds și Noah Jupe revin în rolurile lui Evelyn, Regan și Marcus Abbott, iar lor li se adaugă de această dată Cillian Murphy și Djimon Hounsou.

Premiera: 23 aprilie

Last Night in Soho

Anya Taylor-Joy, starul din serialul Queen’s Gambit, interpretează rolul principal din acest film regizat de Edgar Wright. Ea este Sandy, o tânără pasionată de modă, care reușește să călătorească în trecut, în Londra anilor 1960, unde își va întâlni idolul, o cântăreață șarmantă. Ea va descoperi rapid că lucrurile nu sunt așa cum par la prima vedere, iar ceea ce părea o aventură amuzantă va lua o turnură neașteptată, horror.

Premiera: 23 aprilie

Black Widow

Da, Avengers: Endgame a însemnat închiderea unui capitol important, însă asta nu înseamnă că nu mai sunt povești de spus despre eroii Marvel preferați. În Black Widow, Scarlett Johansson își reia rolul Natasha Romanoff, iar acțiunea filmului se desfășoară după evenimentele din filmul Captain America: Civil War și le preced pe cele din Avengers: Infinity War. Din distribuție mai fac parte Rachel Weisz, David Harbour și Florence Pugh.

Premiera: 7 mai

Godzilla vs. Kong

Filmul, programat a avea premiera simultan atât în cinematografe, cât și pe HBO Max, continuă aventurile din Godzilla: King of the Monsters și Kong: Skull Island. Așa cum este ușor de anticipat încă din titlu, vom asista la o confruntare epică între doi monștri iconici. Distribuția filmului include nume precum Alexander Skarsgård, Millie Bobby Brown, Rebecca Hall și Eiza González.

Premiera: 21 mai

Fast & Furious 9

Fast & Furious este fără îndoială una dintre cele mai de succes francize cinematografice și iată că în 2021 avem parte de filmul cu numărul 9. Ce ni se pregătește? Nelipsitele scene de acțiune, mașini puternice, Charlize Theron revine în rolul lui Cipher, la fel și actorii care au dus această franciză la succesul pe care îl are azi (Vin Diesel, Lucas Black, Tyrese Gibson) și, cumva, apariția regretatului Paul Walker.

Premiera: 28 mai

The French Dispatch

Această comedie se mândrește cu o distribuție remarcabilă care include actori precum Frances McDormand, Bill Murray, Timothée Chalamet, Léa Seydoux, Saoirse Ronan și Owen Wilson. Regizat de Wes Anderson, filmul urmărește povestea unor angajați a unei publicații europene care decid să lanseze o ediție memorială cu trei dintre cele mai bune povești din ultimul deceniu: un artist condamnat la închisoare pe viață, revolte studențești și o răpire rezolvată de un bucătar.

Premiera: mai 2021

Ghostbusters: Afterlife

Paul Rudd, Carrie Coons, Finn Wolfhard și Mckenna Grace sunt protagoniștii celui mai recent film din franciza Ghostbusters, iar lor li se adaugă și starurile din filmul original: Dan Aykroyd, Bill Murray, Ernie Hudson, Sigourney Weaver și Annie Potts. Filmul spune povestea unei mame și a celor doi copii ai săi care se mută într-un orășel liniștit, dar la scurt timp află că au o strânsă legătură cu echipa originală Ghostbusters și încearcă să înțeleagă moștenirea lăsată în urmă de bunicul familiei.

Premiera: 11 iunie

Venom: Let There Be Carnage

Tom Hardy revine în rolul lui Eddie Brock, un jurnalist care este luat ostatic de un simbiot extraterestru, care îi oferă abilități supraomenești. Rolul negativ este interpretat de Woody Harrelson care îl va juca pe Carnage, un criminal în serie nebun care are și el un simbiot extraterestru.

Premiera: 25 iunie

Top Gun: Maverick

Tom Cruise a scris istorie cu filmul din 1986 și a devenit astfel unul dintre cele mai apreciate staruri de la Hollywood. Continuarea aventurilor îl readuce ca protogonist, alături de el fiind Val Kilmer, Miles Teller, Jennifer Connelly, Jon Hamm și Ed Harris. Căpitanul Pete „Maverick” Mitchell (Cruise) este acum cel mai apreciat instructor de zbor, experiența sa ca pilot dându-i ocazia de a-l lua ca protejat pe fiul lui Goose, colegul lui care a decedat la datorie în primul film.

Premiera: 2 iulie

Jungle Cruise

Bazat pe celebra atracție turistică din parcurile tematice Disney, filmul îi are în rolurile principale pe Dwayne The Rock Johnson și Emily Blunt. Un grup de călători aflați pe o mică barcă trebuie să traverseze o junglă în care animalele periculoase sunt la fiecare pas, însă mai au de luptat și cu elemente supranaturale.

Premiera: 30 iulie

The Suicide Squad

The Suicide Squad este un hibrid reboot/sequel al filmului din 2016 cu aproape același nume (film care a dezamăgit profund fanii și nici la box-office nu a avut un rezultat extraordinar). Margot Robbie revine în rolul lui Harley Quinn, iar de această dată îi va avea alături pe Idris Elba, Sylvester Stallone și John Cena. Nu am fi avut mari așteptări de la acest film dacă regia nu ar fi fost semnată de James Gunn, responsabil pentru sucesul celor două Guardians of the Galaxy. Sperăm să nu ne dezamăgească.

Premiera: 6 august

Candyman

După succesul peliculelor Get Out și Us, Jordan Peele revine ca producător al unui nou film horror. Pelicula are la bază legenda urbană a lui Candyman, un sclav omorât care se întoarce din morți pentru răzbunare, iar dacă îi rostești numele în oglindă de 5 ori, acesta apare și devii ținta lui. Au trecut zece ani de la ultima crimă de acest gen când un cuplu se mută într-un apartament din Chicago și, după ce află legenda, sunt împinși de curiozitate să exploreze acest mit.

Premiera: 27 august

Death on the Nile

Pentru noul său film, Kenneth Brannagh revizitează celebrul roman al Agathei Christie Moarte pe Nil și interpretează chiar el rolul detectivului Hercule Poirot, care trebuie să investigheze moartea suspectă a unei tinere moștenitoare ce a avut loc în timpul unei croaziere. Distribuția filmului este completată de nume precum Gal Gadot, Armie Hammer, Letitia Wright, Annette Bening.

Premiera: 17 septembrie

Dune

Noua adaptare a celebrului roman SF al lui Frank Herbert are o distribuție de excepție: Timothée Chalamet (în rolul principal), Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Zendaya, Josh Brolin, Dave Bautista, Jason Momoa, Stellan Skarsgård, Javier Bardem și Charlotte Rampling. Filmul este regizat de Denis Villeneuve, lăudat pentru anterioarele sale pelicule SF, Arrival și Blade Runner 2049.

Premiera: 1 octombrie

No Time to Die

Daniel Craig revine pentru a cincea și ultima dată în rolul celebrului agent James Bond și trebuie să recunoaștem că s-a lăsat ceva timp așteptat. Regizat de Cary Fukunaga, filmul trebuia lansat la începutul lui 2020, dar din cauza pandemiei data lansării a fost decalată întâi pentru aprilie 2021, iar ulterior pentru octombrie 2021. Rolul negativ este interpretat de Rami Malek, iar din distribuție mai fac parte Léa Seydoux, Christoph Waltz, Ralph Fiennes, Ben Whishaw, Naomie Harris, Ana de Armas. Cel mai interesant aspect o vizează însă pe actrița Lashana Lynch, pe care ai văzut-o în Captain Marvel, cea care va prelua rolul iconicului agent secret.

Premiera: 8 octombrie 2021

Eternals

Distribuția filmului conține nume de top precum Angelina Jolie, Richard Madden, Kumail Nanjiani și Salma Hayek. Fanii benzilor desenate așteaptă cu nerăbdare pelicula Marvel care are în centru mai multe ființe asemănătoare zeilor – The Eternals – care sunt implicate de milenii într-un conflict cu mult mai puțin evoluații The Deviants, dar și cu cei care i-au creat, the Celestials. The Eternals sunt nemuritori și au puteri imense, ciudate și uneori monstruoase și periculoase.

Premiera: 5 noiembrie

West Side Story

West Side Story este un film regizat de Steven Spielberg și este o ecranizare excelentă a musicalului cu același nume din anul 1957. Această adaptare explorează povestea de dragoste interzisă dintre doi adolescenți, interpretați de Ansel Elgort și Rachel Zegler, care au origini etnice diferite.

Premiera: 10 decembrie

The Matrix 4

Deși va trebui să așteptăm până în 2022 pentru următorul film din seria John Wick, vom avea ocazia să îl vedem pe Keanu Reeves pe ecrane la finalul acestui an în mult așteptatul The Matrix 4. Din păcate, nu se știe nimic despre acțiunea din film până în acest moment, dar va fi extrem de interesant de văzut cum decurg lucrurile, mai ales că au trecut aproape 20 de ani de la precedentul film din seria Matrix.

Premiera: 22 decembrie

The woman in the window

Amy Adams interpretează rolul principal din acest film regizat de Joe Wright, iar distribuția cuprinde și alte nume mari: Gary Oldman, Anthony Mackie, Jennifer Jason Leigh și Julianne Moore. Pelicula se concentrează pe trăirile și evenimentele prin care trece o femeie care suferă de agorafobie și locuiește singură în New York, care începe să-i spioneze pe noii vecini, doar pentru a asista la un act tulburător de violență.

Premiera: 2021, pe Netflix

Red Notice

Dwayne Johnson, Gal Gadot, Ryan Reynolds fac parte din distribuția unuia dintre cele mai așteptate filme ale anului. O notificare roșie emisă de Interpol reprezintă o alertă globală pentru a vâna și captura cele mai căutate persoane din lume. Dar când un hoț îndrăzneț reunește cel mai important profiler al FBI (Johnson) și doi criminali rivali (Gadot, Reynolds), deznodământul este departe de a fi previzibil.

Premiera: 2021, pe Netflix

Citește și:
10 actori de la Hollywood care regretă că au refuzat roluri celebre

Foto: PR; Instagram, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle