Noi evenimente și expoziții în cadrul programului Arhiva Feministă de Teatru

Iată ce evenimente și expoziții nu ar trebui să ratezi în cadrul programului Arhiva Feministă de Teatru.

Noi evenimente și expoziții în cadrul programului Arhiva Feministă de Teatru

Până la finalul lunii octombrie, programul multianual Arhiva Feministă de Teatru FEM100 continuă cu lansarea a trei noi expoziții online și cu două întâlniri publice organizate în cadrul Festivalului Național de Teatru și la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Proiectul dedicat recuperării istoriei femeilor din teatrul românesc aduce în atenția publicului noi perspective de cercetare și reflecție asupra rolului creatoarelor în formarea peisajului teatral de ieri și de azi.

Prima întâlnire, programată pe 24 octombrie la ARCUB, propune o discuție liberă despre arhivele femeilor din teatrul românesc, intitulată „Cu o femeie nu se face primăvară. Arhive de ieri pentru teatrul de azi.” Evenimentul, organizat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS) în cadrul Festivalului Național de Teatru, va avea loc împreună cu regizoarea Gianina Cărbunariu, cercetătoarea și curatoarea Cristina Modreanu și criticul de teatru Ionuț Sociu. Discuția pornește de la experiența dezvoltării programului FEM100 și urmărește felul în care arhivele personale ale femeilor din teatru pot deveni surse vii de inspirație și reinterpretare a memoriei artistice contemporane.

Cu această ocazie, vor fi prezentate publicului și cele mai noi expoziții online din cadrul proiectului: „Direcțiuni feminine în teatrul interbelic”, curatoriată de Ivona Tătar Vîstraș, „Rădăcini. Ramuri. Repere”, semnată de curatorii Mihai Pedestru și Raluca Sas-Marinescu & „Trei actrițe maghiare transilvănene în interbelic și perioada comunistă” semnată de curatoarea Katalin Agnes Bartha. Acestea continuă seria de expoziții dedicate creatoarelor de teatru din România, disponibile pe platforma www.fem100.ro.

Cea de-a doua întâlnire, care va marca încheierea programului, va avea loc pe 28 octombrie la Universitatea de Arte din Târgu Mureș și va prilejui conferința „Scenografele și arhivele. (I)materialități de salvat”, susținută de Maria João Brilhante, cercetătoare la Centrul de Studii Teatrale al Universității din Barcelona și fostă directoare a Teatrului Național D. Maria II din Lisabona. Prelegerea va aborda rolul arhivelor de scenografie în reconstituirea memoriei teatrale și în transmiterea patrimoniului artistic către noile generații.

În cadrul acestui eveniment vor fi relansate și prezentate pe scurt cele trei noi expoziții online ale programului FEM100, completând astfel cercetarea dedicată regizoarelor, scenografelor, profesoarelor și actrițelor care au contribuit la dezvoltarea teatrului românesc de-a lungul ultimului secol.

Arhiva Feministă de Teatru FEM100 este un program de cercetare și educație interdisciplinară menit să contribuie la salvarea patrimoniului imaterial teatral, recuperând cu prioritate istoriile artistelor neconsemnate de istoria oficială a teatrului din perioada 1920-2020. Pe parcursul a aproape doi ani, 2024-2025, programul reconstituie contexte teatrale văzute din punctul de vedere feminin, prin documentare în arhive teatrale, publicarea de articole științifice și o serie de conferințe susținute de specialiste în teatru din țări europene. De asemenea, programul diseminează practici teatrale colaborative și metode de cercetare în arhivele teatrale prin intermediul unor ateliere de teatru documentar și confesiv pe teme feministe cu studenții diferitelor specializări din universitățile partenere și prin producerea unei instalații performative bazate pe documentarea în arhive.

Maria João Brilhante este în prezent profesoară asociată la Facultatea de Arte și Științe Umaniste a Universității din Lisabona, a predat și a coordonat programele de masterat și doctorat în Studii Teatrale. Este cofondatoarea Centrului pentru Studii Teatrale (1992), pe care l-a condus și unde își continuă în prezent activitatea de cercetare. Este coordonatoarea principală a proiectului ARTHE – Archiving Theatre, finanțat de FCT / Ministerul Științei din Portugalia. Între 2008 și 2011, a fost director general (CEO) al Teatrului Național D. Maria II din Lisabona. Pe lângă activitatea sa universitară, a susținut conferințe în Brazilia, Franța, Norvegia și Spania și a coordonat două seminare în cadrul programului de masterat „Arts de la Scène et du Spectacle Vivant” (2020, 2021) la Universitatea Paul Valéry din Montpellier. A publicat numeroase studii și volume despre literatură, teoria traducerii, iconografia teatrală și istoria teatrului și a performance-ului și a co-coordonat colecția „Biografii ale practicienilor teatrului portughez”, editată de National Print House. Este membră a comitetelor editoriale ale revistelor Sinais de Cena și EASTAP Journal.

Programul multianual Arhiva feministă de teatru FEM100 este produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), cu finanțarea AFCN-programe culturale, în parteneriat cu Universitatea de Arte și Institutul de cercetări teatrale și multimedia din Târgu Mureș. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle