Motivul incredibil pentru care NASA a anulat prima misiune în spațiu formată numai din femei

Pe 29 martie, Anne C. McClain și Christina H. Koch trebuiau să devină primele astronaute care ar fi efectuat o misiune în spațiu compusă numai din femei.

Motivul incredibil pentru care NASA a anulat prima misiune în spațiu formată numai din femei

Acum însă, NASA a anunțat că este obligată să o înlocuiască pe McClain cu colegul ei, Nick Hague, deoarece nu are suficiente costume spațiale care să se potrivească ambelor femei.

Potrivit The New York Times, atât Anne C. McClain cât și Christina H. Koch aveau nevoie de costume de mărimea medium, însă NASA are doar un astfel de costum disponibil. Cu  doar câteva zile înainte de efectuarea misiunii, este imposibil să se realizeze un costum spațial nou.

Se pare că McClain a considerat că i se va potrivi fără probleme și un costum de mărimea L, însă acest aspect nu face decât să scoată și mai mult în evidență faptul că este o eroare NASA pentru că oficialii nu au luat în considerare de la bun început realizarea mai multor costume pentru femei, în mai multe mărimi.

McClain a participat deja la o misiune în spațiu săptămâna trecută, acesta fiind probabil motivul pentru care ea este cea înlocuită și nu Christina H. Koch. Potrivit The New York Times, Koch și Hague se vor aventura în afara stației spațiale pentru o misiune de șase ore pentru a instala câteva baterii masive lithium-ion, menite a ajuta la furnizarea de energie pentru laboratorul de cercetare.

Vestea este chiar dezamăgitoare și poate fi o lecție pentru organizațiile din întreaga lume care ar trebui să își organizeze mai bine resursele pentru a se asigura că femeile își pot îndeplini cu succes obiectivele de la locul de muncă, indiferent care este acela.

Citește și:
Cine este Greta Thunberg, adolescenta de 16 ani nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle