La restaurant, de Alex. Leo Serban

Nu stiu altii cum sint, dar eu, unul, citesc cu mare placere rubrica lui Peter Imre „La restaurant”, din Ziarul financiar. La drept vorbind, mai mult citesc – decit merg – „La restaurant”!

La restaurant, de Alex. Leo Serban

Iar cind merg, as merge cu draga inima pe mina dlui Imre de n-as privi, cu coada ochiului, preturile de citeva zerouri bune pe care meniurile pozate in ziar le sugereaza de la o posta…

Asa ca merg la altele (alea stiute de mine), mai „adecvate” buzunarului meu (si invers). Dar nu despre preturi (ce vulgaritate!) si, chiar, nici despre felurile dichisite & titirite descrise de dl Imre vreau sa va vorbesc. Si nici despre dl Imre – desi, ca personaj al propriilor intimplari gastronomice, este savuros. Recunosc: nu-l cunosc pe acest domn (decit din ziar) si n-am – va jur! – nici un interes la domnia sa.

Pur si simplu, imi place sa-l citesc. Si consider ca rubrica sa este cea mai buna din presa scrisa din Romania, reabilitind – cu verva si panas – un gen minor din care, odinioara, un Pastorel Teodoreanu facuse o capodopera de stil. Dl Imre – devenit, de citva timp, personaj secundar intr-o telenovela avindu-i ca protagonisti pe „don” Tariceanu (sobru, grizonat) & pe mereu-mercurialul dom’ Base (invidios ca o „doña” si capricios ca o diva sud-americana) – este un om cu chef de vorba.

Nu se-asaza bine la o masa ca-ncepe sa depene amintiri, sa faca legaturi, sa-ntoarca pe toate fetele (de masa) atmosfera. Are ochi sigur si limba ascutita, dar intr-un mod bonom, fara excese. Cind nu-i place un local – de la muzica (mereu tare!) la personal (adesea indolent) –, o spune-n cuvinte putine, dar ferme, invelite-n foi de digresiuni… Este, de buna seama, un connaisseur – unul onest, fara fite.

Cred, foarte sincer, ca ar trebui sa-si stringa cronicile gastronomice intr-un volum. Iar de nu un volum de cronici, atunci unul de aforisme: are vina pentru asta. Exemple? Intr-un singur text, iata peste ce dam: „Vorba ceea – timpul trece, romanul ramine”. Sau: „Politicienii sint ca si scutecele – trebuie schimbati cu regularitate si din aceleasi motive”. Sau: „Citisem eu mai demult intr-o revista cum ca piinea alba ingrasa, asa ca am hotarit imediat sa nu mai citesc nici o revista”. Sau – in fine – : „Sosul a fost exact atit de picant cit sa-ti mai simti buzele si sa-ti poti saruta iubita (chiar daca prin sos pluteau si bucati mari de usturoi).

Ca tot veni vorba, ma bucur ca nu m-a mai parasit nimeni zilele astea, asa ca am putut sa ma bucur de mincare”. Daca „anticipatele” au fost aminate (si) din cauza dlui Imre, e o alta poveste (pe care, o data si-o data, poate ne-o va spune chiar dinsul – sau serviciile secrete). Deocamdata, sa ne bucuram ca nu ne-a parasit guvernul si ca „meniul picant à la Base” este – in continuare – plat de résistance: daca ne arde-n cerul gurii, macar stim ca scutecele nu folosesc la nimic…

Articol publicat in ELLE Octombrie 2005
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle