La 5 ani după Palme d’Or: un interviu cu Nuri Bilge Ceylan

Nuri Bilge Ceylan revine cu un nou film: „The Wild Pear Tree”, o poveste despre maturizare, relațiile dintre tați și fii, dar și un comentariu despre Turcia de astăzi.

La 5 ani după Palme d’Or: un interviu cu Nuri Bilge Ceylan

Un scriitor aspirant se întoarce în satul părinților săi, din sudul Turciei. Tocmai a terminat facultatea și ar trebui să devină profesor, dar nu se gândește decât la publicarea romanului proaspăt terminat, pentru care încearcă să găsească finanțare. Nu știe foarte bine ce să facă cu viața lui, dar știe, în schimb, ce nu vrea: să sfârșească într-un oraș mic, lipsit de perspective, ca tatăl său, un profesor de generală dependent de jocuri de noroc. Îl cheamă Sinan și e protagonistul filmului The Wild Pear Tree, al optulea film al regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, cu care acesta s-a întors în competiția oficială a festivalului de film de la Cannes.

La 60 de ani, Ceylan este unul dintre cei mai importanți autori de cinema, iar filmele sale impresionează atât vizual, prin rigoarea cu care își construiește imaginile, cât și prin dezbaterile de idei pe care le prezintă de parcă ar fi cel mai obișnuit lucru pe care îl fac oamenii într-o duminică după amiază. Nu se dă în vânt după interviuri, acesta fiind și primul pe care îl acordă în afara festivalului de la Cannes din 2014 încoace, de când a câștigat premiul Palme dOr pentru Winter Sleep. Răspunde succint și nici nu e nevoie să spună mult mai multe, pentru că filmele sale conțin deja tot ce ar trebui să știi.

Ceylan studia inginerie electrică când a început să descopere pasiunea pentru fotografie și mai târziu, pentru cinema. Întrebat despre asta spune că „(pentru mine,)  fotografia este ca un fel terapie, pe care o fac între filme. Când fac fotografii, nu încerc să fiu complex și nici nu am timp să o fac serios. Trebuie să mai spun și că nu consider fotografia o artă la fel de puternică ca cinematografia. Mi se pare că nu are același potential de a exprima dimensiunea complexă și enigmatică a vieții.” Primele sale filme, puternic autobiografice, au în distribuție membri ai familiei sale, iar el se ocupă de tot: regie, scenariu, imagine, sound design.

Pentru Climates, o cronică sfâșietoare a declinului unei relații, duce lucrurile mai departe și se distribuie pe el și pe soția sa, Ebru, în rolurile titulare. Pare că în fața noastră se desfășoară și o terapie a cuplului din viața reală. Ceylan nu e de acord: „Terapeutic? Nu. Nu aveam nevoie să ne chestionăm relația. În spatele acestei decizii au fost motive practice și logistice. Când au început filmările, primul nostru fiu avea doar două luni. A fost complicat pentru Ebru să stea departe de copilul ei și asta a făcut-o să se simtă un pic nelalocul ei. Asta a fost poate, singurul lucru dificil.”

Ebru Ceylan este și co-scenarista ultimelor sale filme, care au început să aibă mult mai multe dialog decât precedentele. „(n.r.: Procesul de scriere a scenariului) nu s-a schimbat foarte mult. Dar probabil că, pe măsură ce trece timpul, încerc să explorez lucruri mai complicate, iar asta face ca scrisul scenariului să dureze mult mai mult. Acum încerc în special ca dialogurile să fie cât mai precise, să aibă o formă clară încă de la început. Nu am abilitatea de a plănui ceva, sunt un sclav al instinctelor. Să acomodez mai mult dialog în filmele mele a fost o provocare, pentru că, odată ce le ai scrise, trebuie să le și faci să funcționeze. Realitatea lor se impune un pic propriei tale realități și e posibil să fii nevoit să faci compromisuri stilistice drastice ca să faci dialogurile să curgă în cel mai bun mod posibil.”

La The Wild Pear Tree, situația a stat un pic altfel. Ceylan călătorea împreună cu familia în locurile sale natale când l-a întâlnit pe Akin Aksu, fiul unui profesor de țară și pe tatăl său. Relația celor doi i-a amintit de relația cu propriul tată, așa că l-a rugat să-i scrie ceva despre asta. Peste câteva luni, a primit un manuscris de 80 de pagini care l-a făcut pe Ceylan să renunțe la proiectul la care lucra și să înceapă un nou film, împreună. De altfel, Akin joacă și rolul unui imam în film.

Sub umbra părului sălbatic

Sub umbra părului sălbatic

„Inițial, ideea era să spun povestea tatălui, care în viața reală e un profesor căsătorit cu o rudă de-ale mele. Dar după ce am vorbit cu fiul lui, care este un scriitor local, am decis ca el să fie în centrul filmului și l-am invitat să scrie scenariul împreună cu mine și Ebru.” Pentru cei care i-au văzut primele filme, povestea din The Wild Pear Tree s-ar putea să le amintească de tânărul regizor care se întoarce acasă în Clouds of May sau de atmosfera din The Town. Toate trei sunt filmate în orașul natal al lui Ceylan.

Ceylan s-a îndrăgostit de cărțile lui Cehov în adolescență și o anume melancolie specifică clasicilor ruși îmbibă filmele sale, unele dintre ele fiind chiar inspirate direct de acesta (Winter Sleep este o adaptare a unor povestiri cehoviene). The Wild Pear Tree nu face excepție. E ceva profund înduioșător în revolta fiului către mama nedezlipită de televizor și tatăl care încearcă să sape o fântână, deși toată lumea îi spune că e în zadar. Cumva, oricâte dezbateri filosofice ar încerca să pornească cu toți oamenii peste care dă și pe care îi contrazice înainte ca ei să poată deschide gura, se vede oglindit în ei și în lipsa lor de ambiție. Ambiție pe care o consideră calitatea supremă.

Nu e un secret pentru nimeni că Turcia nu este momentan un loc prielnic pentru artiști sau, în general, pentru oricine are ceva de zis împotriva sistemului. „Eu unul nu am avut probleme cu cenzura, pentru că filmele mele nu au referințe politice foarte clare și nici violență sau sexualitate. Dar asta nu înseamnă că nu există cenzură”, spune Ceylan Cu toate astea, The Wild Pear Tree reușește să introducă câteva comentarii politice, un exemplu fiind personajul unui fost coleg de-al lui Sinan, despre care se spune că a ajuns polițist și bate protestatari. De asemenea, o simplă întâlnire dintre Sinan și o fostă iubită ne reafirmă care e statutul femeii într-o societate profund patriarhală.

De la The Graduate la autohtonul Acasă la Tata, filme despre fii risipitori care se întorc acasă pentru a fugi de lipsa unei direcții s-au mai tot făcut. Puține, însă, reușesc să vorbească despre relații de familie și cum e să te confrunți cu propria mediocritate, așa cum o face The Wild Pear Tree. Filmul durează puțin peste 3 ore, dar asta nu ar trebui să sperie, pentru că este și cel mai accesibil de până acum și cu resurse nebănuite de umor. Îl mai întreb pe Ceylan ce îl mai mână în luptă pentru a face cinema în continuare, după peste 20 de ani de carieră. Răspunsul vine frust: „Nu știu. Nu am reușit să găsesc încă ceva mai bun care să îmi dea sens vieții.”

The Wild Pear Tree / Sub umbra părului sălbatic intră în cinematografe din 8 martie, distribuit de Voodoo Films.

Foto: Ebru Ceylan

Citește și:
Touch me not: un film despre granițele din mințile noastre

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle