Îți spui că totul e ok și de fapt partenerul nu vrea să se grăbească? Ce etichetezi eronat la început de relație

La început de relație uneori ajungi să te minți singură. De ce faci asta? Pentru că îți dorești prea mult conectarea emoțională, doar că o ceri de la cine nu o poate oferi.

Îți spui că totul e ok și de fapt partenerul nu vrea să se grăbească? Ce etichetezi eronat la început de relație

Tu o numești început de relație. Uneori ai dreptate și așa este pentru amândoi, alteori este etichetarea ta total diferită de ceea ce interpretează că este între voi cel cu care te întâlnești de ceva vreme. Ritmul este foarte lent, maniera în care se desfășoară interacțiunea nu este una tipică relațiilor tale de până acum sau începuturilor care consideri că trebuie să fie ca un foc de artificii și cu apropiere maximă. Vrei mult o relație, iar pentru asta ajungi să denaturezi singură realitatea.

Neasumarea lui

Nu îți dorești să pui presiune și dacă atunci când ai întrebat care este natura relaționării voastre el cumva a eludat subiectul, ai hotărât să lași lucrurile așa. Să nu te raportezi la cuvinte, ci la fapte, acelea în care uneori te sună, îți dă mesaje, vă întâlniți. Și începe crearea de scuze. Că poate e intimidat de tine, e mai rușinos, timid, nu îi plac discuțiile acestea tipic feminine, vrea și el să mai treacă timpul și să se convingă cu adevărat. De ce ai avea nevoie de vorbe când el este prezent?

Doar că această prezență e una sporadică. Mesaje scurte și simple prin care întreține legătura, ori un mesaj pe săptămână, faptul că nu îți răspunde cu zilele și se activează tocmai când dorește să vă întâlniți pentru sex nu reprezintă un debut adevărat de relație. Poate că și întâlnirile se petrec foarte rar, dar în rest comunicați online ca și cum ați avea o relație la distanță, deși vă aflați în același oraș.

Explicațiile clare

Ți-a zis că nu își dorește într-un viitor mediu un copil sau căsătorie, nu îl încântă prea tare să locuiască împreună cu o parteneră, că ține foarte mult la libertatea lui, dar în același timp vrea o conexiune cu cineva. Iar ideea de conexiune este cea de care te agăți și îți propui să ai răbdare, să nu ceri mai deloc, să lași lucrurile să vină de la sine. Că, iată, deși pare că se împotrivește, el totuși simte nevoia de apropiere și cu siguranță la un moment dat vei sparge tu zidul acela de apărare. O ambiție personală în care nu iei în serios ceea ce el ți-a comunicat cu subiect și predicat: indisponibilitatea sa emoțională.

Vorbele care nu se potrivesc cu faptele

Ți-a vândut o poveste care sună grozav pe hârtie. Este tot ceea ce o femeie își dorește să audă, iar el știe foarte bine asta. Ori, la nivel teoretic, i-ar plăcea să trăiască în maniera respectivă, a relației serioase, doar că nu poate. Și oferă până la un punct, ceea ce creează și mai multă confuzie pentru tine. Ca și cum îți este foarte foame, ai fost invitată la cină de cineva, a decorat superb masa, lumina e difuză.

Muzica de calitate e în surdină, aveți un vin grozav, aperitive gustoase și are arată uimitor, îți păcălesc puțin foamea, dar felul principal atât de laudat și promis nu mai apare. Și nu știi ce să faci, să te ridici și să pleci? Să aștepți în continuare? Oare te-a mințit și asta e tot, chiar dacă din 15 în 15 minute spune cât de bun e felul acela principal și cum îl veți savura împreună?

Lipsa informațiilor

Da, ieșiți în oraș, vă vedeți la el și la tine acasă, te caută, frecvența e una rezonabilă, dar discuțiile voastre sunt foarte generale. Nimic personal, nimic intim, nimic concret, practic nu vorbește cu adevărat despre sine. Te ține la distanță emoțional, vă distrați împreună și cam atât, fără intimitate sau complicitate emoțională.

Citește și:
Îți analizezi foarte mult relația și partenerul? De ce e important să nu mai faci asta

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle