Fashion is fun – blog-urile hazlii de moda

Probabil ca ati vazut multe editoriale sau stiri de moda adunate sub acest titlu, dar aici nu este vorba despre ele, ci despre blog-urile hazlii de moda, care pot sa aiba umor tocmai pentru ca recunosc problemele superficiale si hibele intunecate ale lumii modei.

Fashion is fun - blog-urile hazlii de moda

Blog-urile de moda sint atit de populare incit toata lumea cool pare sa aiba unul si sa urmareasca cu religiozitate cel putin citeva. Nume ca Bryan Boy, Susie Bubble, Tavi Gevinson, Jane Aldrige, Hanneli Mustaparta, Scott Schu­mann sau Garance Dore sint aproape la fel de celebre si de influente in industrie ca si cele ale jurna­listi­lor consacrati, care si-au petrecut ca­rierele in primele rinduri ale pre­zen­tarilor si au documentat epoci.

Pros­peti­mea abor­darilor lor, felul in care co­mu­nica si influenta de care se bucura le-au adus un statut binemeritat de insideri. Dar foarte putini dintre cei de mai sus se pot lauda cu o calitate pe care blogosfera pare sa o aprecieze din ce in ce mai tare: umo­rul.

Blog-urile de moda amuzante sint inca o raritate, dar cele citeva care exista sint mult mai savuroase decit in­si­ruirile de superlative alaturate foto­gra­fiilor din prezentari care populea­za blogosfera fashion clasica. Desigur, si blog-urile amuzante sint facute dupa o reteta. Cea care a prins foarte bine a fost aceea a scrisorilor.

Unul dintre primele blog-uri inspirate de moda care indrazneau sa fie amuzante a fost Letters to Marc Jacobs (www.letters­tomarcjacobs.blogspot.com). Proprietara lui, Emi Guner, l-a deschis in 2005 cu: „Draga Marc, am fost odata la Londra datorita tie. Am convins-o pina si pe mama sa mearga cu mine. Eram intr-o misiune importanta: sa gasim perechea perfecta de cizme Marc Jacobs si sa le aducem la Stockholm, moarte sau vii”. Guner a conti­nuat sa ii scrie de citeva ori pe saptamina designerului ei preferat pina la inceputul lui 2008. Orice subiect era deschis in comunicarea ei unilaterala cu Jacobs, si cu cit mai indepartata de moda era tema, cu atit mai hilare erau epistolele ei. Desigur, si desele declaratii ale admiratiei netarmurite pe care Guner o pur­ta designerului erau pe cit de induio­sa­toare, pe atit de ironice. Fanii au fost devastati cind Emi a decis sa isi inchida blog-ul, si citiva s-au oferit chiar sa il preia, contra cost. Nu s-a intimplat, dar Emi si-a deschis acum un alt blog, Letters from the end consumer.

Reteta ei a functionat atit de bine incit multe dintre blog-urile aparute mai tirziu au preluat forma post-urilor ei, iar acum Internetul geme de scrisori catre Miuccia Prada, Karl Lagerfeld si, practic, orice alt nume care mai conteaza in business, cerind diverse. Dar metoda scrisorilor nu a fost singura de succes.

Inca mai bine a functionat incercarea de a te substitui cuiva celebru. Asta a facut Fakekarl, care, dupa cum ii spune si numele, este intruchiparea, in lumea virtuala, a lui Karl Lagerfeld, probabil cel mai cunoscut si mai popular personaj fashion al momentului. Blog-ul lui, Karl Lagerfeld‘s Gui­de to Life (www.fakekarl.com) este cea mai amuzanta si, cu siguranta, cea mai bine scri­sa incercare de a te da drept altcineva pe care o poti gasi in meandrele Internetului. Blog-ul este unul colectiv, la scrierea lui mai contribuind si alte personaje cel putin la fel de celebre: Yves Saint Laurent, Diana Vreeland, Anna Wintour, Rei Kawakubo si Bob Dylan. Cei sase sint prieteni si, desi isi pun uneori bete in roate, se intilnesc alteori la ceaiuri in dulapul lui Karl sau la diverse petreceri pe care fiecare dintre ei le detesta, si discuta pe alocuri despre lucruri cu adevarat importante pentru orice persoana care vrea sa fie sic.

Asa se face ca lectiile lui Fakekarl si ale companio­nilor sai despre skinny jeans, modele infometate, supermarket-uri, Chanel, copii, moarte sau orice alt subiect dau la iveala, cu o ironie fermecatoare, cele mai mari slabiciuni ale unei industrii care se vrea deschisa si orientata spre noutate, dar care pastreaza inca, din pacate, o multime de pre­judecati. Fa­ke­karl scrie o satira acida la adresa mo­dei, dar o am­baleaza atit de inte­li­gent si a creat personaje atit de credibile incit, pentru cititori, este greu sa mai distinga intre vocile reale si cele prefa­br­i­cate de pe blog. |n plus, nici un su­biect de importanta nu scapa con­­deiu­lui ager al lui Karl, fie ca este vorba despre scandalurile legate de anore­xie, fie de rivalitati celebre sau de cercuri de influenta.

Jeanie Annan-Lewin a ales o alta tactica in abordarea blog-ului ei. Fiind, declarat, un fashion insider (a fost ­asistent stilist si a lucrat pentru Love Ma­ga­zine), proprietara blog-ului Fat Fashion Assis­tant (www.fat­fashio­na­s­sis­­tant.­blogs­­­pot.com) ­a recurs la autoi­ro­nie pina si in alegerea unui nume pentru blog-ul ei. Isi doreste sa fie stilist si spune ca ceea ce a atras-o catre lumea modei a fost pur si simplu ideea ca o englezoaica grasa poate sa faca, intr-o zi, o cariera intr-un domeniu rezervat, se pare, celor slabi si frumosi. Probabil ca un alt atu al blog-ului ei este si personalitatea autoarei, caci Jeanie are o atitudine neinfricata si nu se teme sa ii trateze de la egal la egal pe oamenii cu care lucreaza si pe care o lume intreaga ii considera un fel de regi ai stilului. In plus, blog-ul este unul foarte activ si informat: de la interviuri cu Susie Lau, Disneyro­l­ler-girl, Cameron Russell, la review-uri pentru campaniile preferate, obsesii ves­­ti­mentare, si pina la scrisori catre Miuccia Prada, Junya Watanabe, Ale­xander Wang (cel mai des rugindu-i pe designeri sa ii lase ei hainele pe care le foloseste la job-urile de styling).

Blog-ul colectiv NOGOODFOR­ME.COM (www.nogood­for­me.com) al lui Kat, Liz si Laura Jane impletes­te moda cu preocuparile fetelor pentru cultura pop, celebritati, fotografie, film si muzica, iar printre style icon-urile lor se numara nume precum Kurt Cobain, John Lennon sau Mick Jagger.

Si Sleep Deprivation and Stories of My Bullshit Youth (www.gnarlitude.com) are doar partial de-a face cu moda, dar asta il face cu atit mai interesant. Jen scrie despre motociclete si Motorhead, si spu­ne de la obraz ca Alexander Wang, acest nou copil teribil al modei, nu o mai amuza atit de tare precum o facea inainte de a deveni celebru, dar sarbatoreste cu vorbe frumoase si cu muzica trupei The Doors prezentarile lui Ann Demeulemeester sau Rick Owens. Intre reviste despre motociclete, muzica si cronici taioase despre show-uri si colectii, Jen Hanley si-a facut deja un nume in bransa datorita personalitatii ei si mai ales referintelor si asocierilor inte­re­sante pe care le face pe blog.

La fel de amuzante, dar in cu totul alta directie, sint blog-urile ceva mai accesibile si, deci, mai comerciale. Go Fug Yourself (gofugyourself.celebuzz.com) a devenit deja un reper in rindurile blog-urilor de birfe, dar este mai mult decit atit. Autoarele, Heather si Jessica, le idolatrizeaza pe Brenda Walsh si pe Joan Collins, au introdus un termen care a devenit foarte popular – fugly (nascut din contopirea lui fucking cu ugly) si se distreaza de minu­ne comentind tinutele vedetelor pe covorul rosu sau la alte ocazii festive. Numai ca o fac atit de inspirat incit au astazi o armata de fani care sint pusi, in functie de ocazie, sa voteze cele mai neinspirate outfit-uri sau, o data pe an, sa stabileasca cisti­gatoarea Fug Madness, cea mai prost imbracata vedeta a anului, in functie de categoria la care candideaza: Cher, Madonna, Charo sau Björk.

Nimeni nu scapa de criticile lor acide, fie ca este vorba de Rihanna, de Jennifer Lopez, Lady Gaga, Bai Ling sau Amber Rose, sau de orice alt distins personaj care se bucura in mod normal (dar nemeritat) de vreo pozitie inaintata pe listele celor mai bine imbracate vedete. Si, mai mult, numele nici unui designer nu le inti­mideaza, oricit de bine cotat ar fi el la momentul respectiv. Din toate cro­nicile lor, facute, dupa propriile decla­ratii, din fata televizoarelor, cu firimituri si maio­neza scurgindu-li-se pe barbie, cele doua au scos si o carte de succes, The Fug Awards.

Daddy Likey functioneaza pe acelasi principiu, dar la o scara mai mica. Winona scrie despre moda, dar, asa cum spune si pe blog, uneori face si haiku-uri despre chlamidia, doar pentru ca asa are chef. Rubricile ei sap­ta­minale, de genul „Don‘t Show-cha Your Chocha!”, ii fac pe cititorii din toata lumea sa ii trimita fotografii cu femei purtind rochii mai scurte decit prevede decenta. Haiku-urile sint, si ele, de cele mai multe ori adresate designerilor, cu privire la cite un produs al acestora: „Daca glezna mi s-ar fringe / Doar privind ghetele astea / Ima­gi­nea­za-ti un pas”, ii scrie ea Stellei McCartney. Sau, lui Marc Jacobs, cu ocazia noii lui colectii: „Nu trebuie sa cheltuiesti / O mie de dolari / Ca sa arati atit de rau”.

Testul avansat de mo­da este una dintre rubricile constante, iar Winona ii pro­voa­ca pe cititorii blog-ului ei sa distinga intre produse de designer si orice alt­ceva, si, ce e drept, diferentele dintre fosta proteza de ghips pe care o purtase au­toarea si o pereche de cizme Stella McCartney pentru Adidas sint surprin­zator de mici. La scrierea blog-ului Daddy Likey mai contribuie si Martin, ratonul fashion blogger extraordinar de indragostit de toate lucru­ri­le sclipicioase.

Valeriya Sorokina sau, mai deg­ra­ba, Lera Loeb, cum este cunoscuta acum, este jurnalist de moda, s-a mutat din Ucraina in Statele Unite (acum locuieste la New York) si scrie blog-ul Fashion Addict Diary (www.hotbi­sexua­lmo­del.blogs­pot.com). Postarile ei pe blog sint in mod clar mai focusate pe partea de comunicare a industriei, iar prezenta vedetelor de reality show in editorialele fashion pare sa fie cea mai mare frica a Lerei. „Data viitoare cind cineva decide sa puna o pa­rasuta din tabloide pe coperta nu­ma­rului de arta, sa o faca asa cum a facut Dasha Zhukova la Pop Ma­gazine: blurata si cu designul coper­tei facut de Takashi Mura­kami!!”, co­men­ta ea despre aparitia lui Kim Kardashian pe coperta W Ma­ga­zine. Dar aproape orice ii stirneste ironia, de la campaniile Gianni Versace fotografiate de catre Richard Avedon in anii ‘90 („Doamne, corpurile erau diferite in 1994!!“) la cei care se antreneaza pina la durere ca sa obtina un corp perfect („Atentie: urmeaza imagini depresive!“)

Tot din interiorul industriei isi trage inspiratia si Humor Chic (www.hu­mor­chic.blogspot.com), blog-ul artistului ilustrator alexSandro Palombo. Pe linga comentarii pertinente la adresa presupuselor inginerii financiare ale marilor case italiene sau a alegerilor mult prea indraznete ca sa mai fie poli­ti­cally correct ale redactiei Vogue Paris, Palombo vine, si el, cu specialitatea proprie: ilustratiile. Zeci de dese­ne usturatoare au marcat plecarea lui Carine Roitfeld de la Vogue, multe altele sint dedicate lui Karl Lagerfeld, Anna Wintour, Valentino sau Terry Richardson si scandalurilor in care acestia au fost implicati.

Un alt blog oarecum amuzant, de data aceasta inspirat de un style icon, este I Want to Be a Roitfeld (www.iwa­nt­­to­bearoitfeld.com), dedicat lui Ca­ri­ne Roitfeld, fostul redactor-sef Vogue Paris. Autoarea, cunoscuta sub pseu­do­nimul Kellina de Boer, are o obsesie si a construit un site pe care posteaza orice miscare a vreunui membru cit de cit faimos al familiei Roitfeld sau a anturajului acesteia. Fara sa fie neaparat amu­zant prin scriitura, blog-ul devine hazos prin intensitatea dorintelor au­toa­rei de a se identifica cu familia ei preferata, si mai cu seama cu mama familiei, Carine.

Fara legatura directa cu moda, dar inspirate de ea, sint alte blog-uri care le aduc cititorilor cite un zimbet, desi, uneori, amar. The Catorialist (www.theca­torialist.blo­g­spot.com) este inspirat de celebrul The Sartorialist, numai ca personajele care isi poarta cu mindrie tinutele in fata aparatului de fotografiat sint pisici. Textele care inso­tesc fotografiile seamana si ele izbitor de tare cu comentariile pe care le obis­nuieste Scott Schuman pe blog-ul lui: „Unul dintre motivele pentru care domnul Ar­meo­wni (o siameza care aduce teribil cu Giorgio Armani) a construit un asemenea imperiu este faptul ca e foarte atent cu fiecare aspect al imaginii sale. Pentru un fotograf e obositor, dar este un exemplu perfect de cum este preocupat de fiecare aspect – si respect acest lucru. Armeowni are, probabil, 10 ani, si inca se chinuie pentru detalii”.

Iar Unhappy Hipsters (www.unhappyhipsters.com), o colectie de imagini cu case perfecte, concepute de cei mai cool arhitecti si mobilate de cei mai in voga designeri, in care locuiesc oameni imbra­cati impecabil, insotite de comentarii scurte si muscatoare la adresa situatiilor din fotografii, este si el un blog care vorbeste distinct despre problemele pe care le aduce cu sine urmarea fara discernamint si cu orice pret a trend-urilor – daca este posibil, a tuturor trend-urilor in acelasi timp.

Una peste alta, blog-urile enumerate si inca alte citeva ca ele sint o demonstratie ca moda este cu atit mai interesanta cu cit este privita mai de sus. Iar oamenii care le scriu reusesc, tocmai prin prisma a­bor­da­rilor lor, sa o faca mai accesibila si mai sanatoasa. Asta tocmai pentru ca au (in plus fata de ceilalti bloggeri care se bu­cura, momentan, de un succes mai ma­re) o cunoastere mai buna si o perspectiva mai ampla asupra industriei. 

Ioana Ulmeanu

Desen: Agnes Keszeg

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle