Există momentul perfect când vine vorba de a ne găsi dragostea?

Trebuie să recunoaștem faptul că tot timpul ne întrebăm dacă există momentul potrivit pentru a face un anumit lucru, chiar și pentru a ne găsi dragostea. Află în continuare dacă într-adevăr există sau nu un “moment perfect.”

Există momentul perfect când vine vorba de a ne găsi dragostea?

Nu de foarte puține ori, în conversațiile pe care le am cu prietenele mele, ajungem destul de des la subiecte precum relații și această goană de a ne găsi „bărbatului perfect.” Știm și noi acele filme, construite chiar exemplar, care ne oferă acea viziune conform căreia, într-o zi, ne vom găsi dragostea adevărată. Bun, avem filmele, însă cum rămâne cu realitatea? Când este, mai exact, acel MOMENT? Există oare un moment PERFECT? Tind să cred că nu și îți voi spune și de ce.

Nu există un moment anume în care să ne găsim alesul, bărbatul potrivit pentru noi. Avem tendința de a ne găsi mereu scuze prin care să amânăm un moment, care de fapt, în esență nu există. Nu ne putem propune ca mâine, peste o săptâmână, peste o lună, sau poate chiar peste un an să ne găsim dragostea adevărată. Însă, ce putem face este să avem mintea deschisă dacă într-adevăr ne dorim asta.

Nu există momentul perfect. Există doar momente

Viața reprezintă o sumă de momente, atât bune, cât și rele. Iar datoria noastră este de a le aprecia așa cum sunt, fără să ne simțim vinovate de eventualele eșecuri. Ne sperie foarte tare gândul că putem fi singurele din grupul nostru de prietene care nu suntem implicate emoțional într-o relație. Iar acest lucru pleacă de la o presiune foarte mare la care sunt supuse. Să fim prietenele perfecte, iubitele perfecte, mamele perfecte. Dar acest lucru nu există, iar noi o știm foarte bine, însă ne este teamă să recunoaștem.

Avem impresia că momentul perfect este acela când am găsit un bărbat cu care chiar ne potrivim, însă la mijloc se află mai mulți factori. Iar aici putem vorbi despre faptul că ne-am lăsat mintea deschisă pentru a cunoaște și alte persoane și a fi surprinse, dându-ne seama că bărbatul potrivit nouă este mai aproape de noi decât ne-am fi așteptat.

Nu îți fie teamă să recunoști că nu ești pregătită pentru o nouă relație

A găsi pe cineva cu care să îți petreci toată viața este o reală provocare pentru noi. De-a lungul vieții, amânăm foarte multe lucruri, fie întâlniri, să mergem la sală, să ne apucăm de un nou hobby, sau chiar să ne îndrăgostim. Și totuși, de ce facem asta? Răspunsul ar fi unul destul de simplu. Din teamă. Ne este teamă de eșec, că lucrurile nu vor funcționa așa cum ne-am imaginat, de teamă că îi vom dezamăgi pe cei din jur. 

Întotdeauna planurile pe care le avem suferă mici modificări, care nu depind de noi de cele mai multe ori. Pe lângă asta, ne dorim mereu să le facem pe toate, să avem job-ul pe care ni-l dorim, o relație serioasă, o viață socială activă, eventual să ne facem din când în când și timp pentru noi, însă, trebuie să recunoaștem faptul că nu mereu apucăm să le facem pe toate.

Acum ceva vreme, îl ascultam pe Alain de Botton, unul dintre cei mai cunoscuți eseiști din lume, care ține nenumărate discursuri motivaționale despre viață, relații, problemele societății moderne și ale individului ancorat în acest haos cotidian, în care vorbea despre comportamentul pe care îl avem atunci când ne îndrăgostim. Iată o parte din discursul lui: „When we fall in love with people, were essentially recreating a pattern of earliest childhood that we learn about love in the bosom of the family and when it comes to adult love, we are mirroring very much on top of this ancient story, which is generally inaccessible to our conscious control.”

Important este să îți dai seama de ce anume îți dorești de la o relație, implicit de la un bărbat și să fii conștientă că nu merită să îți pierzi timpul cu persoane cu care nu rezonezi și simți că nu poți avea o relație. Atunci când un bărbat îți spune că nu este momentul potrivit pentru a avea o relație, înseamnă că nu se simte pregătit să se implice emoțional într-o relație și nu vrea să încerce. Nu este vorba despre un anume moment perfect, ci mai degrabă că oamenii nu mai vor să se implice în relații dacă nu sunt foarte convinși de sentimentele pe care le au. 

Ce vreau să spun este faptul că, oricât de mult ne-am dori să găsim dragostea adevărată, nu ar trebui să facem un obiectiv din asta, ci mai degrabă să ne lăsăm surprinse de lucrurile bune care apar în viața noastră. În toată goana noastră către a ne găsi „bărbatul perfect”, trebuie să nu uităm că mai întâi, trebuie să fim noi împăcate cu propria persoană, iar ulterior să acceptăm și dragostea în viața noastră. Dacă nu te iubești pe sine, nu vei avea puterea să îi oferi altcuiva iubirea ta. 

Citește și:
Cum să fii sigură că relația pe care o ai este potrivită pentru tine

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle