eJobs adaugă o nouă linie de business în portofoliu și aduce în România prima Academie de Employer Branding, în calitate de partener oficial Universum

Începând cu luna februarie a acestui an, eJobs devine partener oficial Universum, cea mai mare companie de employer branding, la nivel global și aduce în România prima Academie de Employer Branding, prin intermediul căreia specialiștii în Resurse Umane pot obține singura certificare internațională de experți în Employer Branding.

eJobs adaugă o nouă linie de business în portofoliu și aduce în România prima Academie de Employer Branding, în calitate de partener oficial Universum

De altfel, Universum este singura organizație din lume care oferă certificări de „Expert în Employer Branding', contribuind până în prezent la specializarea a peste 1.000 de profesioniști în recrutare. 'În ultimii doi-trei ani, în companiile din România a început să se simtă o nevoie acută de a crea un brand de angajator solid, care să atragă și să rețină talentele. Cu atât mai mult de când piața recrutării a devenit una a candidaților, în care ei dictează regulile jocului. Employer Brandingul din România, așa cum îl știm acum, s-a format mai degrabă ad-hoc, dintr-o nevoie imediată, însă se simte, astăzi mai mult decât oricând, nevoia unei organizări și pregătiri mai riguroase. Cu experți care să aibă expunere atât la teorie, cât și la practică, dar și la o bază internațională de know how și ghiduri de bune practici în domeniu. Academia de Employer Branding nu este doar o extensie de business pentru noi, ci un demers prin care vrem să contribuim la educarea și maturizarea industriei de HR din România', spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cursurile vor începe din această primăvară și se vor adresa tuturor specialiștilor în HR care vor să profeseze în domeniul Employer Brandingului. Cursanții vor avea acces la portofoliul de studii de caz și informații ale experților Universum, iar modulele de învățare vor fi susținute atât offline, cât și online. Specialiștii în HR care vor participa la această Academie vor primi la sfârșitul cursurilor o acreditare de Expert în Employer Branding, recunoscută la nivel mondial, ceva cu totul nou pentru piața muncii din România.

Tot prin intermediul acestui parteneriat, eJobs va aduce în România bine cunoscutul top Universum Talent Survey – Worlds Most Attractive Employers („Cei mai Atrăgători Angajatori din Lume'), realizat de Universum de 10 ani, în peste 40 de țări. Din această toamnă, și companiile locale vor fi introduse pentru prima oară în acest clasament, care le va măsura imaginea de angajator evaluată de două categorii distincte de candidați și potențiali candidați: studenții și angajații cu experiență. Criteriile de evaluare și metodologia de realizare a studiului vor fi conforme cu Indexul Universum al Angajatorului Ideal.

'În condițiile în care 6 din 10 români spun că se uită la reputația companiei înainte de a aplica pentru un job, pentru angajatori este foarte important să știe unde se situează, din acest punct de vedere, în percepția candidaților. Și, poate mai important de atât, să își dea seama, apoi, cum pot să-și îmbunătățească indicatorii care astăzi îi trag în jos', a adăugat Bogdan Badea.

Prima întâlnire a comunității de HR din România cu specialiștii Universum va avea loc pe 6 martie, în cadrul evenimentului HR World: Brand Makers, în cadrul căruia experții Universum vor veni pentru prima dată în România pentru a susține un workshop în care să dezvăluie secretele unui brand de angajator de succes. Guest speaker la eveniment va fi chiar Global COO-ul Universum, Karl-Johan Hasselström, care are o experiență de peste 20 de ani în domeniu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle