După divorț tu și fostul partener vă străduiți să demonstrați că sunteți părinți buni? Cum asta poate avea un efect negativ asupra copiilor

Nu vrei ca fiul sau fiica ta să sufere și mai mult după divorț, așa că vrei să fii cea mai bună mamă. De la o intenție bună până la competiție e doar un pas.

Uneori, chiar și după divorț, ori mai ales atunci, apare dorința de a demonstra cine este părintele mai implicat, mai generos, mai disponibil sau mai atent la nevoile copiilor. Tu vrei să îi oferi copilului tău tot ce îi lipsește, fostul partener încearcă să facă același lucru, iar ceea ce pare, la prima vedere, o preocupare firească pentru bunăstare se poate transforma într-o competiție mai mult sau mai puțin subtilă. Problema este că în această confruntare copilul ajunge să fie atât spectator, cât și participant, iar nevoile sale emoționale riscă să treacă în plan secund.

O cale către îndreptățire

Poate că tu ești părintele care organizează vacanțe spectaculoase, cumpără lucrurile pe care copilul și le dorește, indiferent cât costă, sau îi permite mai multe decât înainte, când regulile erau mult mai clare. Fostul partener răspunde prin alte cadouri, activități sau privilegii. Fiecare încearcă să demonstreze că poate compensa mai bine absența celuilalt părinte sau dificultățile provocate de divorț. Desigur, în spatele acestor comportamente se pot afla vinovăția, nevoia de validare, teama că vei pierde iubirea copilului sau dorința de a demonstra că separarea nu te-a afectat deloc în rolul tău parental (încă poți, te descurci foarte bine).

Cum apare componenta de rivalitate? Pai dacă fostul partener este perceput drept un părinte mai bun, oare ce spune asta despre tine? Fă diferența între generozitatea autentică și comportamentele prin care încerci să câștigi o comparație imaginară cu fostul partener. Copilul nu are nevoie de doi părinți care încearcă permanent să se întreacă, ci de doi adulți care îi oferă siguranță, predictibilitate, claritate, limite. Apoi prin tot acest display din partea fiecăruia, la copil mai ajunge și mesajul că i se cuvinte, e ok să primească așa. Iar dacă observă competiția, nu este exclusă nicio o formă de manipulare astfel încât să obțină ce dorește, când dorește, chiar dacă nu este rezonabilă cerința sa.

În poziția de a alege

Chiar dacă nu îi ceri explicit să te prefere pe tine, copilul poate interpreta competiția dintre voi drept o invitație de a decide cine este părintele mai bun. Dacă unul dintre voi îi oferă mai multe beneficii, iar celălalt încearcă să țină pasul, copilul poate începe să compare experiențele și să își ajusteze comportamentul în funcție de reacțiile fiecăruia. Mai mult, să considere că entuziasmul manifestat în casa unui părinte îl va răni pe celălalt. De exemplu, dacă s-a distrat într-o vacanță cu tatăl său, poate evita să povestească despre experiență în fața ta, de teamă să nu te supere. Astfel, ajunge să își cenzureze bucuria și să vă gestioneze vouă emoțiile, în loc să se bucure pur și simplu de copilărie sau adolescență.

Iubirea se măsoară în cadouri și privilegii

Atunci când fiecare părinte încearcă să ofere mai mult, copilul poate învăța că apropierea și iubirea sunt demonstrate prin lucruri materiale, experiențe costisitoare sau absența regulilor. Dacă tu nu îi permiți să stea până târziu, fostul partener nu menține nicio rutină, iar copilul ajunge să prefere casa în care are mai multă libertate, tentația ta poate fi să relaxezi și mai mult limitele. În timp, însă, copilul pierde reperele educaționale comune și poate deveni cel puțin frustrat atunci când întâlnește limite sănătoase. Nu e necesar ca regulile din cele două case să fie identice, dar copilul are nevoie de consecvență, limite adecvate vârstei și adulți care nu transformă disciplina într-un instrument de competiție.

Confidentul sau aliatul tău

O altă consecință negativă apare când simți nevoia să îi explici copilului cât de mult faci pentru el sau cât de puțin se implică fostul partener. Poate că nu îl vorbești direct de rău, dar îi transmiți cât de obosită ești, câte sacrificii faci sau cât de nedreaptă este situația. Copilul poate ajunge să simtă că trebuie să îți ofere susținere emoțională, să îți confirme că ești un părinte bun sau să îți ia apărarea. Și se creează o inversare a rolurilor, în loc să primească sprijin de la adult, copilul ajunge să-l ofere adultului. Această dinamică poate deveni o formă de parentificare, în care copilul preia responsabilități, inclusiv afective, care nu îi aparțin.