Cum să gestionezi relația cu un bărbat nesigur și care nu are încredere în el

E un bărbat nesigur, dar tu îl iubești și vrei să fii în continuare cu el. Există modalități prin care eviți să îi adâncești nesiguranța.

Cum să gestionezi relația cu un bărbat nesigur și care nu are încredere în el

În relații suntem răniți, în relații ne vindecăm. Ca atare un bărbat nesigur se poate transforma, prin iubire, înțelegere, acceptare, ori încrederea lui în sine poate fi sabotată și mai mult, de unde anumite comportamente nesănătoase ce devin subiect de ceartă și afectează relația. Fiecare are partea lui de responsabilitate în cuplu, iar tu te poți uita la a ta.

Securizarea

Câteodată gesturile pe care tu le crezi de ajuns sunt insuficiente sau nu cele potrivite pentru partenerul tău. Până la urmă fiecare are un limbaj al iubirii diferit sau parțial comun. Poți verifica cu el la modul concret de ce are nevoie ca să se simtă în siguranță în relație cu tine.

Nu uita de tine

În acest proces al lui să fie totul bine, poți avea tendința să uiți de nevoile tale. Ceea ce nu este sănătos pentru nimeni. Asigură-l că nevoia ta de spațiu, de timp în solitudine (da, chiar dacă locuiți în aceeași casă) nu înseamnă retragerea sau scăderea afecțiunii. Îl iubești la fel, îl vrei la fel de mult în viața ta. Doar că și relația ta cu tine are nevoie să fie hrănită, să stai cu gândurile sau emoțiile tale, să faci un lucru care te încântă sau relaxează, să îți cultivi relațiile cu prietenii.

Dorința lui de integrare

Cu prietenii lui se simte confortabil, dar cu ai tăi pare că face eforturi teribile să fie acceptat? La fel se întâmplă și la întâlnirile cu colegii de serviciu sau foști colegi de școală când veniți cu partenerii de cuplu? Amintește-i că tu îl prețuiești, îi vezi calitățile și știi cât de valoros este, iar în timp și ceilalți pot vedea asta, fără să fie necesar să se dea peste cap. Încercând prea mult e posibil să obțină exact opusul a ceea ce își dorește.

Renunțarea

Tocmai pentru că nu are mare încredere în el, atunci când întâmpină o problemă, lucrurile nu ies așa de ușor, se poate retrage în cochilie și renunță. Încurajează-l să meargă mai departe, să lupte pentru visurile lui, susține-l la nivel practic și emoțional. Spune-i că tu îl privești la fel și dacă eșuează, iar eșecul este de fapt o experiență de învățare.

Atenție la supracompensări

Dacă nu mă simt valoros la nivel intern, mă pot gonfla și mă comport ca un rege. De unde și aroganță, un aer de superioritate pe care nu e sănătos să le tolerezi. Pune limite atunci când este necesar, iar comportamentul lui este lipsit de respect, te rănește. O altă formă de supracompensare are o componentă de agresivitate și intimidare prin sarcasm, ironii, răzbunare, respingere, de control sau manipulare. Acestea îl pot face pe moment să se simtă eliberat, dar pe termen lung macină relația. Reflectă-i impactul pe care îl au asupra ta și asupra conexiunii dintre voi.

Citește și:
Modalități prin care tu sau partenerul vă sabotați (inconștient) relația de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle