Anunț oficial: serialul „Emily in Paris” ajunge la final odată cu sezonul 6

Netflix a anunțat oficial că a început producția celui de-al șaselea și ultim sezon din serialul Emily in Paris.

Este oficial! Îndrăgitul serial Emily in Paris ajunge la final odată cu sezonul 6. Producția ultimului sezon a început recent în Grecia.

Serialul Emily in Paris se încheie cu al șaselea sezon

În serialul Emily in Paris, publicul a cunoscut-o mai bine Emily, o ambițioasă directoare de marketing din Chicago, în vârstă de douăzeci și ceva de ani, care primește jobul ideal la Paris. Noua sa viață este plină de aventuri palpitante, Emily trebuind să se împartă între provocările de la slujbă, prietenii și iubiri. Pe parcursul celor cinci sezoane, Emily a călătorit la Paris, Roma și Veneția, iar ultimul sezon o va duce în Grecia și Monaco.

La finalul sezonului cinci din Emily in Paris, Emily a pus punct relației cu Marcello, după ce ea a simțit nevoia să se întoarcă la Paris. Fostul ei iubit, chipeșul bucătar francez Gabriel (Lucas Bravo), a auzit asta și a chemat-o într-o vacanță romantică în Grecia, unde distribuția filmează în prezent. Finalul sezonului cinci din Emily in Paris ne-a adus în prim-plan și logodna surprinzătoare dintre Mindy (Ashley Park) și Nicolas de Léon (Paul Forman), care a venit pe fondul aventurii ei pasionale cu Alfie (Lucien Laviscount).

Ce spune Lily Collins, actrița principală, despre încheierea serialului

Lily Collins, actrița care o interpretează pe Emily Cooper, a anunțat la rândul ei pe Instagram că sezonul șase este ultimul în care va intra în pielea acestui personaj. 

„După șase ani de neuitat în care am jucat-o pe Emily Cooper, sunt aici să vă anunț că acest al șaselea sezon va fi ultimul. Sezonul 6 vă va aduce tot ce iubiți la serial și va servi drept capitolul final din aventura vieții lui Emily. Întreaga noastră distribuție și echipă își dedică sufletul pentru a face din acesta un sezon de rămas bun fantastic.”

Darren Star, creatorul, producătorul executiv și scenaristul serialului Emily in Paris, a vorbit despre experiența de a lucra la acest proiect. 

„Realizarea serialului Emily in Paris alături de această echipă extraordinară a fost o aventură unică în viață fiecăruia dintre noi. Acum, când pornim la drum cu ultimul sezon, sunt profund recunoscător celor de la Netflix, Paramount și, mai presus de toate, fanilor care au fost alături de noi în această călătorie incredibilă. Abia așteptăm să împărtășim cu voi acest ultim capitol. Vă mulțumim că ne-ați permis să facem parte din viețile voastre, inspirându-vă dorința de a călători și dragostea pentru Paris. Vom avea mereu „Emily in Paris!”

Serialul a cucerit fani din întreaga lume: de la lansarea sa din 2020, primele cinci sezoane au petrecut 32 de săptămâni în Top 10 Netflix Global, au ajuns pe locul 1 în 90 de țări și au acumulat peste 250 de milioane de vizionări între prima jumătate a anului 2023 și a doua jumătate a lui 2025.

Serialul îi introduce pe spectatori în viața elegantă și plină de farmec a lui Emily, inspirând tendințe, meme-uri, modă, vizite în locațiile de filmare și multe altele. Așa cum serialele sale anterioare emblematice au pus New York City (prin Sex and the City) și Los Angeles (prin Beverly Hills, 90210 și Melrose Place) pe harta culturală, stilul narativ inconfundabil al lui Darren Star a continuat să influențeze divertismentul și cultura pop globală, de această dată prin perspectiva Parisului. Emily in Paris a contribuit inclusiv la creșterea turismului în Franța, iar președintele Emmanuel Macron a lăudat serialul, în cadrul unui interviu pentru Variety, pentru faptul că a sporit atractivitatea orașului. Ba mai mult, în cel de-al patrulea sezon, Brigitte Macron a avut o apariție specială în Emily in Paris.

Citește și:
Uniți de muzică și de ținute kitsch: aparițiile de la Eurovision care demonstrează că evenimentul rămâne un festival al excesului

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle