7 lucruri pe care le spun barbatii atunci cand sunt indragostiti

Daca esti derutata in legatura cu sentimentele partenerului tau, trebuie sa stii ca exista multe feluri in care un barbat iti poate spune ca te iubeste. Unii barbati sunt directi, altii - foarte subtili.

7 lucruri pe care le spun barbatii atunci cand sunt indragostiti

Daca ai de-a face cu un tip mai introvertit sau mai precaut in a-si verbaliza sentimentele, atunci e necesara un pic de analiza pentru a-ti da seama ce simte cu adevarat. Iata cateva semne care iti pot vorbi despre dragostea lui nerostita:

„As vrea sa-mi cunosti familia'

Unul dintre lucrurile pe care le spune, de obicei, un barbat indragostit este ca vrea sa te prezinte familiei lui. Iar daca te invita la o cina cu parintii lui, atunci lucrurile sunt, cu siguranta, serioase! De obicei, un barbat nu aduce in casa parinteasca o femeie cu care nu are planuri serioase de viitor. Daca vei petrece cateva zile in casa in care a copilarit, asta inseamna un singur lucru: e nebun dupa tine! Poate n-a rostit inca cele doua cuvinte magice, dar sentimentele lui sunt evidente.

„Lasa-ti lucrurile la mine'

Daca-ti spune ca-ti poti lasa periuta de dinti, demachiantul si pijamaua la el acasa inseamna ca-ti petreci adesea noptile la el. Iar faptul ca-ti poti depozita obiectele personale in dulapurile lui arata clar ca aveti o relatie serioasa. De obicei, barbatii nu cedeaza din spatiul lor personal femeilor care trec doar pasager prin viata lor. Pentru ca n-au nevoie de un surplus de obiecte (oricum, si cele pe care le au deja le dau batai de cap!). Iar daca iti da cheia de la apartamentul lui… e ca si cum ti-ar da cheia inimii lui!

„Vin cu tine la cumparaturi'

Barbatilor nu le place, de obicei, sa-si insoteasca partenerele la cumparaturi. Daca vrea sa vina cu tine in mall inseamna, de fapt, ca vrea sa te faca fericita. Dorintele tale sunt mai presus decat confortul lui. Cu alte cuvinte, daca partenerul tau e de acord sa te insoteasca la shopping, asta inseamna ca-i place sa petreaca timp alaturi de tine. Un semn evident ca este indragostit pana peste urechi!

„Te iubesc'

Aceasta este o declaratie care, teoretic, n-ar avea nevoie de nici o interpretare. Dar, din cauza experientelor nefericite din viata noastra, avem tendinta de a fi sceptice. Chiar crede asta sau o spune doar ca sa obtina ceva? O spune pentru ca a fost infidel sau are vreun alt motiv ascuns pentru care se simte vinovat? Daca ai o relatie matura si de durata si totul decurge bine, atunci probabil ca spune adevarul. In acest caz, n-ar avea nici un motiv sa te minta daca stie cat de mult inseamna aceste cuvinte pentru tine.

„N-ai vrea sa vii si tu in seara asta?'

Daca iese cu prietenii lui si te invita si pe tine, inseamna ca-i place sa te aiba mereu in preajma. Exista barbati carora le place sa petreaca timp cu amicii ca sa evadeze de langa partenerele lor. Daca te invita si pe tine, inseamna ca vrea sa fie cu tine tot timpul, chiar si in prezenta celor mai buni prieteni. In plus, este un semn ca prietenii lui te plac la randul lor, ceea ce este un semn bun pentru relatia voastra.

„Hai sa iesim la brunch'

Fara doar si poate, brunch-ul este o activitate de cuplu. Daca iti sugereaza sa iesiti impreuna intr-o sambata, inseamna ca tine cu adevarat la tine. Un barbat neimplicat n-ar face niciodata asta. Este genul de masa rezervata cuplurilor fericite.

Nimic

Dupa cum stim, actiunile vorbesc mai puternic decat cuvintele. Chiar daca n-a rostit niciodata frazele de mai sus sau n-a formulat nici una dintre invitatiile mentionate, asta nu inseamna ca nu te iubeste. Te priveste intens cand crede ca nu esti atenta la el? Iti cumpara prajiturile preferate, pentru ca stie exact ce-ti place? Fii atenta la felul in care te trateaza. Pana la urma, faptele lui sunt mai importante decat orice cuvant pe care l-ar rosti.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle