10 filme impresionante bazate pe povești reale de viață

Numeroase filme au la bază evenimente din viața reală, așa că ți-am pregătit o listă cu cele mai bune care te vor impresiona.

Multe dintre filmele pe care le urmărim cu mare interes sunt inspirate din evenimente reale. Iar atunci când se întâmplă asta, filmele sunt cu atât mai fascinante, aducând în prim-plan drame controversate, intrigi și poveștile de viață ale unor personalități cunoscute. 

Iată 10 dintre cele mai fascinante și impresionante filme bazate pe povești reale, pe care le poți vedea oricând:

1. The Most Hated Woman In America (2017)

The Most Hated Woman in America surprinde o poveste reală despre ascensiunea și decesul activistei și fondatoarei organizației American Atheists, Madelyn Murray O’Hair. A ocupat funcția de președintă a organizației timp de 23 de ani. Ea a devenit cunoscută în urma unui proces din anii ’60, care a ajuns până la Curtea Supremă, în urma căruia s-a decis că rugăciunile obligatorii din școli sunt ilegale. În scurtă vreme, ea a devenit cea mai detestată persoană din țară.

2. 22 July (2018)

22 July analizează cel mai grav atac terorist din Norvegia. Acesta a avut loc pe 22 iulie 2011, unde extremistul de dreapta Anders Behring Breivik a ucis peste 70 de tineri care participau la o tabără a Partidului Laburist pe Insula Utoya. Filmul este despre supraviețuitorii atacului, sistemul politic din Norvegia și avocații implicați în acest caz.

3. Kiss and Cry (2017)

Kiss and Cry este o dramă romantică bazată pe povestea patinatoarei canadiene Carley Allison, în vârstă de 18 ani, care luptă cu o formă extrem de rară de cancer. Allison decide să își împărtășească parcursul pe YouTube, reușind să inspire și alți oameni.

4. First They Killed My Father (2017)

First They Killed My Father este un film regizat de nimeni alta decât Angelina Jolie. Pelicula se bazează pe memoriile lui Loung Ung, o activistă pentru drepturile omului născută în Cambodgia. Ea vorbește despre copilărie și dificultățile pe care le-a întâmpinat familia ei când Khmerii Roșii invadează Cambodgia. Își lasă în urmă stilul de viață cu care erau obișnuiți și pleacă să locuiască printre primitivi. Tatăl ei, fost ofițer, este ucis, iar familia se luptă să supraviețuiască.

5. Seven Years in Tibet (1997)

Seven Years in Tibet spune povestea reală a alpinistului austriac Heinrich Harrer, interpretat de Brad Pitt, care după ce urcă pe vârful Nanga Parbat, ajunge împreună cu Peter Aufschnaiter în Lhasa, un oraș sfânt, asta după ce au scăpat din închisoare. Acolo, Heinrich se împrietenește cu Dalai Lama și începe să preia din învățăturile lui.

6. Catch Me If You Can (2002)

Catch Me If You Can este un film care surprinde povestea reală a lui Frank Abagnale Jr., care înainte de a împlini 19 ani, reușește să obțină cu succes cecuri în valoare de milioane de dolari în calitate de pilot, doctor și procuror. Un agent FBI este pe urmele lui, însă Frank nu se lasă prins atât de ușor.

7. Lion (2016)

Lion este un film emoționant și e inspirat dintr-o poveste reală de viață. Pelicula îl surprinde pe Saroo, un băiat adoptat de către o familie din Australia, care la vârsta de 25 de ani decide să își caute rudele pierdute din copilărie în India. Finalul filmului te va întrista, arătând ce s-a întâmplat și în viața reală cu Saroo.

8. The Post (2017)

O operațiune în care sunt implicați patru președinți determină Washington Post să decidă dacă publică informația și luptă pentru libertatea presei sau renunță pentru siguranța ziarului. Un alt ziar rival, New York Times, avea deja acele informații, iar Washington Post găsise o copie completă a lor.

9. Girl, Interrupted (1999)

Filmul Girl, Interrupted se bazează pe relatările scriitoarei Susanna Kaysen care, la vârsta de 18 ani, a fost diagnosticată cu tulburare de personalitate borderline și a fost internată într-un spital. Ea își înțelege problema de sănătate mintală de care suferă, însă îi e greu să o gestioneze, mai ales atunci când o întâlnește pe Lisa.

10. Brain on Fire (2016)

Brain on Fire este bazat pe cartea cu același nume și pe adevărata poveste a lui Susannah Cahalan, o reporteră de la New York Post, care începe să sufere de o boală misterioasă fără a avea explicații. Un medic a reușit să îi găsească diagnosticul, și anume o tulburare autoimună extrem de rară. Filmul spune experiența ei și lupta cu primele simptome, diagnosticul și descoperirea a ceea ce a determinat boala.

Citește și:
12 pelicule despre care nu știai că au devenit filme cult. Merită văzute oricând!

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle