10 dintre cele mai romantice destinații din Europa pe care merită să le explorezi alături de partener

Dacă vrei să ai parte de o escapadă romantică alături de partener, însă nu știi unde să mergi, ți-am pregătit o listă cu destinații din care te poți inspira.

Când vine vorba de alegerea unei destinații pentru o escapadă romantică, poate fi destul de dificil deoarece ne dorim ca locul în care să mergem cu partenerul nostru să fie perfect.

În mod cert când auzi pentru prima de o destinație romantică te gândești la Paris, dar chiar și așa, mai sunt destule locuri din care poți alege pentru câteva zile de relaxare. Fie că vrei să îți petreci Ziua Îndrăgostiților, luna de miere sau pur și simplu îți dorești un weekend în care să fii cu partenerul, lasă-te inspirată din lista noastră:

1. Veneția, Italia

O destinație pe care ar trebui să o ai în vedere este Veneția. Fie că tu și partenerul tău vă doriți să vă distrați la Carnavalul de la Veneția, vreți să explorați centrul istoric sau cunoscutele insule Lido, Murano și Burano, în mod cert este un loc în care merită să ajungi alături de persoana dragă.

2. Paris, Franța

Din lista noastră nu putea lipsi Parisul, care este considerat unul dintre cele mai romantice orașe. Și cu toate că poate părea previzibil să mergi de Ziua Îndrăgostiților în Paris, trebuie să recunoaștem că are farmecul lui.

3. Sintra, Portugalia

Dacă nu ai vizitat până acum Sintra, ei bine, ar trebui să o faci. Este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe, dar și romantice în același timp. Poți vizita Palatul Pena, Palatul Național Sintra, Castelo dos Mouros sau Palatul Seteais.

4. Santorini, Grecia

O altă destinație cu adevărat romantică este și Santorini. Și spunem asta deoarece este un loc de vis în care te poți bucura alături de partenerul tău de o vacanță extrem de relaxantă, la plajă.

5. Budapesta, Ungaria

Foarte mulți turiști aleg să viziteze Budapesta, iar motivul ar fi faptul că este o destinație fascinantă. Printre cele mai cunoscute atracții turistice este Castelul Buda, care se află pe pe Dealul Castelului. Însă, mai poți vizita și Palatul Parlamentului, Bastionul Pescarilor și Biserica Matyas.

6. Roma, Italia

O altă destinație perfectă pentru o escapadă romantică este și Roma. Centrul istoric este unul dintre obiectivele turistice pe care trebuie să le vizitezi, însă nu sunt de neglijat nici străzile înguste sau restaurantele în care poți explora gastronomia italiană.

7. Bergen, Norvegia

Probabil că Bergen este încă o destinație neexplorată de către tine, însă nu este timpul pierdut. Este al doilea cel mai mare oraș ca mărime din Norvegia. Dacă tu și partenerul tău vreți să vă distrați, atunci puteți merge la diferite festivaluri de muzică, cum ar fi Festivalul Internațional Bergen sau Festivalul Nattjazz.

8. Bruxelles, Belgia

Bruxelles este în mod cert un tărăm de poveste pe care merită să îl vizitezi alături de partenerul tău. Poți explora Muzeul Ciocolatei, Muzeul Instrumentelor Muzicale, însă există și nenumărate hoteluri dedicate relaxării și perfecte pentru o escapadă romantică.

9. Amsterdam, Olanda

Amsterdam este un oraș pe care ar trebui să îl vizitezi. Printre cele mai cunoscute atracții se numără Piața Dam sau Piața Rembrandt, în care poți face mai multe plimbări romantice alături de persoana iubită. 

10. Praga, Republica Cehă

Praga este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe. Și motivul ar fi unul destul de simplu deoarece este una dintre cele mai vizitate capitale din Europa. Tu și partenerul tău nu ar trebui să ratați Palatul Lobkowicz, Podul Carol și Centrul Istoric.

Citește și:
12 destinații pe care merită să le explorezi în anul 2020

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle