România, pe primul loc în UE la noi cazuri de coronavirus

România ocupă primul loc în UE în privința noilor cazuri de coronavirus, după recordul de ieri - 555 de cazuri noi într-o singură zi.

România, pe primul loc în UE la noi cazuri de coronavirus

Primul loc în UE în privința noilor cazuri de coronavirus a fost ocupat ieri de România, după ce țara noastră a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr record de 555 de cazuri. Acesta este cel mai mare număr de infectări depistate zilnic de la începutul epidemiei și până acum. Anterior, recordul era de 523 de infectări, în perioada în care România se afla în stare de urgență.

România ocupă, deci, primul loc în UE în această statistică îngrijorătoare, în vreme ce alte state, care au trecut prin situații mult mai dramatice, înregistrează acum scăderi constante ale numărului de noi infectări.

În schimb, în România traversăm o perioadă de creștere. În ultima săptămână, media zilnică a îmbolnăvirilor a fost de 411 cazuri. Această situație ne aduce în a cincea săptămână de creștere constantă a numărului de noi cazuri și ne face fruntași, pe primul loc în UE, la acest capitol.

Institutul Național de Sănătate Publică a arătat că singura țară din Europa care a înregistrat ieri mai multe cazuri decât România a fost Regatul Unit al Marii Britanii, cu 581 de cazuri noi – însă cum Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, ne revine trista onoare să ocupăm primul loc.

România are, astfel, mai multe cazuri de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore decât Franța (cu 475 de cazuri), Germania (391), sau Spania (341). Îi urmează Belgia, cu 220 de cazuri noi, și Italia, cu 137.

România a ajuns pe primul loc în UE la numărul de cazuri nou depistate, după cinci săptămâni în care am avut parte de creșteri constante – cauzate în parte de relaxarea celor mai multe restricții, dar și de un val de negare a virusului. În săptămânile anterioare, conform Grupului de Comunicare Strategică, România a înregistrat 1.276 cazuri (3-10 iunie), 1.815 cazuri (10-17 iunie), 2.066 cazuri (17-24 iunie), 2.470 cazuri (24 iunie – 1 iulie), și 2.879 cazuri (1-8 iulie).

Citește și:
Nelu Tătaru: „suntem pe a doua pantă ascendentă' a epidemiei

Foto: arhiva ELLE, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video