DOCUMENT OFICIAL: Schimbări importante pentru românii care se întorc din țările din „zona galbenă”: carantină și test PCR obligatoriu la îmbarcarea în avion

Autoritățile din România au actualizat lista cu țările din „zona galbenă”, pentru care cere carantină la intrarea pe teritoriul țării noastre, însă există unele schimbări importante.

DOCUMENT OFICIAL: Schimbări importante pentru românii care se întorc din țările din „zona galbenă”: carantină și test PCR obligatoriu la îmbarcarea în avion

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor pe care România le consideră a fi din „zona galbenă”. Mai exact, începând din 15 februarie 2021, cetățenii care vin din aceste țări trebuie să stea în carantină timp de 10 zile la sosirea în România.

Noua hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență aduce însă unele schimbări majore în ceea ce îi privește pe românii care se întorc din țările aflate pe lista galbenă.

Conform CNSU, la intrarea în România, persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat sunt obligate să prezinte un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării în avion sau autocar (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile. Astfel, se poate observa că s-a micșorat perioada de carantinare de la 14 zile la 10 zile, însă numai în acest caz.

Pentru persoanele sosite din țările/zonele/teritoriile prevăzute și care nu prezintă la intrarea în tară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile, decizia fiind valabilă pentru cei care, de exemplu, intră în țară cu mașinile personale.

De asemenea, persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și intră în carantină la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.

Persoanele exceptate de la obligația prezentării unui test PCR

Testul PCR nu e obligatoriu pentru cei care au efectuat vaccinul, inclusiv rapelul, copiii sub trei ani sau persoanele care au avut COVID-19.

Operatorii economici care efectuează transport internațional, aerian și rutier de persoane, prin curse regulate sau neregulate către România din zonele de risc epidemiologic, prevăzute în decizia CNSU au obligația să interzică îmbarcarea în mijlocul de transport a persoanelor care nu prezintă un document care să ateste:

a) rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau,
b) efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv celei de a 2-a doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea acesteia până la data îmbarcării sau,
c) faptul că au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare îmbarcării și că au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data îmbarcării.

Dovada confirmării se realizează cu documente medicale ca de exemplu: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară, precum și alte documente justificative.

Țările care sunt incluse pe lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, potrivit hotărârii nr 9 adoptată de Comitetul pentru Situații de Urgență pe 11 februarie 2021.

Țările incluse de România pe lista galbenă

(carantină la domiciliu/locația declarată pentru 14 zile)

Stat / Rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori (date publicate de ECDC joi 11 februarie 2021 pentru perioada 25 ianuarie – 7 februarie 2021)

  • Portugalia – 1190.1
  • Israel – 1148.5
  • Muntenegru – 1110.8
  • Insulele Turks si Caicos – 1053.8
  • Andorra – 921.5
  • Cehia – 914.6
  • Monaco – 900.7
  • Spania – 843.1
  • San Marino – 763.4
  • Slovenia – 762.2
  • Gibraltar – 656.0
  • Guernsey – 651.5
  • Saint Lucia – 602.3
  • Croația – 599.1
  • Liban – 590.7
  • Letonia – 577.1
  • Estonia – 570.0
  • Statele Unite ale Americii – 517.1
  • Slovacia – 496.4
  • Emiratele Arabe Unite – 490.8
  • Saint Vincent si Grenadine – 484.0
  • Marea Britanie – 468.6
  • Aruba – 464.6
  • Albania – 456.3
  • Seychelles – 451.5
  • Bahrain – 440.3
  • Franța – 423.0
  • Sint Maarten – 419.8
  • Malta – 397.7
  • Suedia – 394.1
  • Puerto Rico – 368.9
  • Lituania – 353.3
  • Luxemburg – 349.2
  • Serbia – 348.6
  • Panama – 346.1
  • Maldive – 331.1
  • Irlanda – 326.5
  • Brazilia – 318.4
  • Olanda – 317.9
  • Insulele Falkland – 315.8
  • Italia – 281.5
  • Eswatini – 281.0
  • Belgia – 277.0
  • Chile – 272.9
  • Peru – 265.9
  • Columbia – 262.8
  • Elveția – 251.4
  • Argentina – 245.0
  • Kosovo – 231.9
  • Belarus – 231.6
  • Kuweit – 227.4
  • Austria – 224.8
  • Uruguay – 219.0
  • Bolivia – 215.4
  • Republica Moldova – 207.4
  • Botswana – 203.3
  • Macedonia de Nord – 199.5
  • Cipru – 198.9
  • Polonia – 196.4
  • French Polynesia – 195.8
  • Georgia – 195.6
  • Liechtenstein – 187.6
  • Malaezia – 181.2
  • Germania – 176.9
  • Ungaria – 176.4
  • Qatar – 176.3
  • Africa de Sud – 106.5

Citește și:
Va trebui să învățăm să trăim cu virusul, spune Raed Arafat

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet