Cu ce probleme de sănătate se confruntă Andra, depistată pozitiv cu coronavirus

Andra, soțul ei, Cătălin Măruță, și cei doi copii se află în izolare după ce au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Andra, depistată pozitiv cu coronavirus

Cătălin și Andra Măruță, dar și cei doi copii ai acestora, David și Eva, se află de mai bine de o săptămână în izolare, după ce au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

Se pare că, dintre cei patru, Andra a fost cea mai afectată, deși toți au contactat o formă ușoară a virusului. Artista le-a dezvăluit fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare cu ce probleme de sănătate se confruntă în acest moment.

Andra s-a filmat în timp ce interpreta câteva piese din repertoriul cântăreței Ariana Grade și le-a mărturisit fanilor că vocea sa a suferit unele modificări din cauza virusului. „Deocamdată sunt așa, pe voce de cap, pentru că nu am voie să fac un efort prea mare. Dar muzica mă binedispuse și mai cânt așa, în gând. Dar abia aștept să vă cânt, sunt nerăbdătoare să mă văd cu trupa, să cântăm, să vă spun ce am pe suflet, că am adunat foarte multă emoție pe care o să o pun în muzica mea”, a spus Andra, pe Instagram.

În urmă cu o săptămână, Cătălin Măruță a vorbit în emisiunea de pe PRO TV, despre evoluția bolii în cazul familiei sale. Acesta a spus și care sunt simptomele cu care el și Andra se confruntă. În urma declarațiilor sale, ei au o formă ușoară a bolii. „Starea mea de sănătate este una bună. Am doar stări de febră, spre seară. În rest, mai tușesc din când în când. Dacă e ca până acum, aș putea să spun că o să trec ușor peste această perioadă. Într-adevăr, am rămas fără miros, gust, e extrem de ciudată toată această senzație (…) Andra este și ea infectată cu SARS-CoV-2, ea are dureri musculare, dar și ea se descurcă foarte bine. Eva este cea mai energică, n-are absolut nicio treabă.”

Ulterior, și David, în vârstă de 9 ani, fiul cuplului Cătălin și Andra Măruță, a fost și el testat pozitiv cu coronavirus. Anunțul a fost făcut la câteva zile după ce Cătălin, Andra, dar și fiica lor, Eva, în vârstă de 5 ani, au fost depistați pozitiv cu coronavirus și vor sta 14 zile în izolare la domiciliu.

Citește și:
Dragoș Bucur, anunțul care face înconjurul Internetului: „Nu mă vaccinez și nu port mască”

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people