Smash or Pass? O radiografie stilistică a trend-urilor din 2020 care refuză să plece sau, dimpotrivă, dispar complet în 2021

Cred că ar trebui să încep cu o concluzie personală – nu am crezut niciodată foarte tare în treaba cu se poartă X, se poartă Y, doar pentru că se poartă, că e la modă, că văd peste tot cum un trend crește, se umflă, invadează IG-ul, garderobele, viețile fashionistelor.

Cel mai relevant aspect din punct de vedere stilistic se referă la acel moment în care știi exact cine ești, ce ți se adresează, la momentul în care nu mai cauți răspunsuri, pentru că știi ce ți se potrivește, ce te reprezintă.

Așadar, hai să vedem care-i treaba cu trend-urile care ne-au sufocat și cât de relevante vor mai fi ele în 2021. Sigur, nu uitați că asta e o părere personală!

Micro-bolerolul

L-ați văzut peste tot, în cele mai dezirabile sau iritabile combinații; tind să cred că este un element care va trece proba timpului, atâta vreme cât va fi integrat în mix-uri armonioase, în niciun caz asociat cu o pereche de pantaloni sport, ca în imaginea aceasta. O pereche de jeans și un maiou tetra mai lung, fără vedere la abdomen, l-ar fi pus cu adevărat în valoare.

Măștile cool, haioase, asortate sau nu la ținută

OUT! De fapt, nu le-am considerat niciodată IN. Le găsesc inutile, ridicole și, în general, nici măcar nu sunt eficiente. Mă rog, majoritatea.

Micro-blazerul

Un element fresh, care poate da mai multă structură unei ținute. Sigur, detaliile sunt cele care fac diferența și care ridică sau, dimpotrivă, îngroapă produsul. În imaginea aceasta, coafura ruinează ansamblul – părul prea buclat, prea fixat, prea tapat nu are nicio legătură cu estetica costumului. Deci, atenție la detalii.

Dad shoes

Vor rămâne pe scenă multă vreme de acum înainte. Nu sunt multe de spus – pantofii sport, sub toate formele, pentru toate gusturile, au devenit niște clasici în orice garderobă.

Flip flops

Va fi imposibil să dispară. Au fost cool și în anii ’90, sunt la fel de cool și acum. De la abordările alternative (vezi Acne Studios), până la cele burgheze (The Row), acești papuci iconici pot contura un styling impecabil.

Overshirt

O piesă definitorie pentru garderoba contemporană. Poate înlocui blazerul, jacheta biker, jacheta din denim etc. Nepretențioasă, versatilă și practică, cămașa supradimensionată rezistă!

Puffer jacket

O altă piesă clasică, care nu va dispărea niciodată din atenția fashionistelor. Nu agreez modelele prea recognoscibile. În cazul de față, logo-ul Prada mi se pare un turn-off complet. Deci, atenție la modelul pe care îl alegeți.

Ansamblul sport

Deși îi recunosc anumite merite stilistice, mi se pare că am putea foarte bine respira și fără. Cu mici excepții în care acesta arată civilizat, îl găsesc util pentru o sesiune de sport și cam atât.

Vesta

Depinde foarte tare nu atât de modelul ales, cât de mix-ul stilistic pe care îl faci. Altfel, o vestă supradimensionată, sau nu, poate contura foarte bine o ținută – de la un stil grunge, până la unul de inspirație granny.

Citește și:
Top 8 ținute de pe Instagram care te vor inspira în 2021

Foto: Instagram, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion