Ce înseamnă Magda Butrym x H&M, dincolo de trandafiri și afișe uriașe. Roxana Voloseniuc a participat la lansarea colecției în Varșovia, orașul natal al designerului polonez.
În lumea modei, colaborările sunt adesea strategii. Proiecte în care designeri independenți oferă un aer cool unui brand global, iar publicul are acces, pentru câteva zile, la o versiune diluată a unui univers altfel inaccesibil.
Magda Butrym x H&M e altceva, și confirm pentru cǎ am fost la Varșovia la lansarea colecției. Am participat la conferința de presă cu Magda și Ann-Sofie Johansson (director de creație H&M), am văzut piesele, am vorbit cu oameni din industrie, și, mai important decât toate astea, am observat cum reacționează femeile la această colecție. Pentru că exact despre ele e vorba. Și în sală, și pe stradă, reacția a fost emoție. Reală, uneori chiar copleșitoare. Un detaliu care m-a marcat: Magda Butrym ne-a povestit că mama ei se afla și ea în Varșovia și plângea pe la fiecare colț de stradă când vedea afișele uriașe care purtau numele fiicei ei și a siglei H&M. Poate părea un detaliu sentimental, dar de fapt e o imagine foarte exactă despre ce înseamnă această colaborare pentru Europa de Est: validare. Și nu doar pentru Magda, ci pentru multe alte femei și fete care cresc în același tip de cultură, cu aceleași frâne, cu aceeași întrebare nepusă: „Oare chiar se poate?”
Se pare că da.
Colecția nu e o retrospectivă, dar funcționează ca una.
A început din arhive. Magda a lucrat cot la cot cu echipa H&M, au scos la lumină croieli vechi, piese uitate, rochii care au fost purtate de celebrități pe parcursul acestor 10 ani de când a luat ființă acest brand în Polonia. A fost, în cuvintele ei, „o ocazie rară de a mă opri și de a mă uita înapoi”, într-o industrie în care totul e despre ce urmează. Ceea ce a rezultat e o selecție coerentă, accesibilă pentru publicul larg și iubitor de modă și deloc „ieftinită” a esteticii Magda Butrym: drapaje precise, volume feminine fără să fie fragile, accente croșetate, siluete recognoscibile și imprimeuri florale care nu se tem să fie declarative.
În mijlocul colecției, o piesă pe care mulți ar putea s-o treacă ușor cu vederea – o eșarfă batic de mătase imprimată – devine cheia de acces în universul Magda. „Dacă o ai, ai look-ul Magda Butrym”, a spus ea. Are dreptate. E acel tip de accesoriu care nu e doar decorativ, ci dă tonul întregului outfit. Și, pentru cine are ochi, e un semn de recunoaștere între inițiați.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost lipsa de pretenție.
Magda nu joacă rolul designeriței care „știe mai bine”. E foarte clar că observă, ascultă, întreabă. A spus-o deschis: „Întreb mereu ce vor femeile. Ce le face să se simtă bine. Și mai ales, ce nu le place.” Când a descris procesul de lucru al colecției, cel mai viu moment a fost o zi în Stockholm, când echipa ei și echipa H&M – toate femei – au stat ore întregi împreună, probând haine, tăind centimetri, ajustând lungimi. „A fost ca între prietene care-și spun sincer dacă ar purta o piesă sau nu.”
Și da, se vede în rezultat. Nu e o colecție doar de pozat în ea, ci de purtat, de combinat, de păstrat și, poate, de dat mai departe.
S-a vorbit și despre contrast. Despre cât de importante sunt în brandul Magda dualitățile: feminitate și forță, senzualitate și structură, poetic și precis. Toate piesele colecției sunt construite cu un ochi aproape arhitectural pentru siluetă. Și toate îți lasă libertatea să le interpretezi.
La petrecerea de lansare, între trandafiri reali și look-uri memorabile, cel mai interesant lucru a fost energia femeilor. Era foarte evident cǎ femeile se simțeau frumoase, dar nu într-un mod artificial, ci într-un mod asumat.
Am întrebat-o pe Ann-Sofie Johansson dacă această colaborare e un semn că H&M va continua să caute voci din Europa de Est. A zâmbit și a spus ceva simplu și corect: talente există peste tot. E nevoie doar de susținere.
Magda Butrym x H&M e, până la urmă, mai mult decât o colecție de haine. E un gest. O invitație. O oglindă. Și poate, cel mai important, e o dovadă că poți construi un brand global fără să-ți editezi identitatea de origine. Magda nu s-a „internționalizat” diluându-se. Dimpotrivă – a făcut din feminitatea est-europeană o forță recognoscibilă. Și poate că, într-un fel, acel plâns al mamei ei pe străzile Varșoviei spune tot ce e nevoie să știm despre cât de mare e, de fapt, miza acestei colaborări.
Colecția va fi disponibilă online și în magazinul H&M din Băneasa Shopping City pe data de 24 aprilie 2025 (se va epuiza în câteva minute, sunt sigură, așa că organizează-te din timp)
foto: PR