Moda trece, capriciile (cocalare) rămân

Poate vă întrebați ce mai e nou, ce a mai făcut Daniel Roseberry, cu ce poșetă de la Bottega puteți da lovitura sau care sunt pantofii cu cel mai mare potențial de instagramabilitate (iată un nou termen!)

Și dacă tot a venit vorba despre Daniel Roseberry, pot face și o mărturisire – mă apucă amocul numai când mă gândesc la cât de copiat va deveni – vă imaginați circul, nu? Tot felul de cetățene care vor purta imitații suprarealiste, ochi deformați agățați în urechi și alte zorzoane, doar pentru că au văzut ele că se poartă și au aflat că Schiaparelli e the shit.

Cred că mai țineți minte ce s-a întâmplat cu Rick Owens și cu estetica lui avangardistă – la scurt timp de la succesul global nu mai exista cotlon de cartier în care să nu găsești pantaloni deconstruiți, cu turul la glezne, făcuți de „case de modă” din Sectorul Agricol Ilfov, tricouri cu formă de rochiță mini și jachete cu gulere supradimensionate și proporții ridicole. Desigur, purtate de cetățeni care le mixau cu alte tricouri albe, mulate peste burți impresionante și decorate cu ștrasuri. Un fel de Florin Salam meets Metallica, că doar în ziua de azi trebuie să fii tolerant și să nu te mai deranjeze mesajele discrete ale manelelor de succes, de tipul fără bani nu ai valoare, sau ești frumoasă, dar ești proastă, proasta dracului. Cu alte cuvinte, fiți, dragă, progresiști, chiar dacă habar n-aveți ce înseamnă asta!

Sper ca mesajul Schiaparelli să nu se transforme și el într-o manea. Ar fi ucigător de trist! Cred că am mai spus treaba asta, de când cu isteria Bottega Veneta, o isterie legată strict de accesorii – evidența maselor de fashioniste defilând în pantofii cu bot de rață, din plasă, doar pentru a demonstra că sunt și ele fashioniste, când, de fapt, în secret, ar fi dat orice să se fâțâie de colo până colo încălțate în stiletto roșii de lac, cu toc de 10, e un peisaj grotesc. În esență, prin asta se traduce farmecul modei – să fii tu, să știi cine ești, ce-ți place și să transformi chestiunea într-o istorie personală, fără nici o legătură cu ce se poartă.

După o perioadă de discretă tăcere, Paco Rabanne s-a întors cu pași mici, dar glamour, interpretând subtil noțiunea de sexualitate – vezi micro-rochiile din zale metalice. Dar ce ne facem, pentru că micro-rochiile acelea nu erau gândite pentru starlete porno confecționate din silicon, și nici nu arătau bine acoperind busturi amenințătoare, ce păreau că se vor dezumfla ca un balon numai dacă le atingeai cu privirea? Nu, micro-rochiile din zale metalice și-ar fi atins scopul dacă s-ar fi întâlnit la jumătatea drumului cu o siluetă filiformă, cu niște genunchi osoși și un bust plat. Au trecut două sezoane și Paco Rabanne s-a răzbunat acum printr-o elegie optzecistă și un styling vesel, poate prea vesel, dar neanunțând pericolul ce va să vină, fix ca într-un film noir de Chabrol care debutează cu prea multă culoare și se termină sec, inundat în tușe de gri.

De fapt, toate brand-urile care ajung să producă elemente ce se viralizează cu puterea luminii trec prin acest proces odios de imitație – vezi, bunăoară, accesoriile de la Gucci – dă o tură prin Obor și vei constata că poți pleca cu desaga încărcată de ciorapi cu logo, șepci cu logo, ochelari cu logo, treninguri cu logo și tot ce mai dorește franțuzoaica. La final se poate înfuleca și un mic delicios cu iz de usturoi și gata luxul, nenicule. Pro-gre-sism!

Scriind aceste lucruri îmi dau seama că trăim vremuri tulburi, vremuri în care cocalarul analfabet a fost ridicat la rang de rege, un rege mirosind a transpirație, purtând ceva de la Balenciaga, ceva de la Gucci și ceva din Obor, care își bate femeia, o tratează ca pe un obiect și mai și cântă despre lucrurile astea. Iar intelectuale de ocazie aplaudă în delir la petreceri hipsterești ba, mai mult, urlă în cor mesajul, pentru că știu versurile pe dinafară. Și, da, din păcate, moda are legătură cu fenomenul pictat mai sus, în care a devenit cool să ai o imagine vulgară pentru că, nu-i așa, ești tolerantă și lupți pentru asta. Bine, nu prea înțeleg ce treabă are socialismul cu luxul, cu Gucci sau cu Balenciaga, dar intrăm într-o altă discuție.

Țin minte epoca în care Răpirea din Serai se transformase dintr-o carpetă obosită într-un element definitoriu pentru eleganța momentului. Ceva ce a plecat de la o ironie a ajuns să se constituie într-un reper – de ce? – pentru că existau suficient de mulți oameni care se regăseau în asta și care ținuseră la secret pasiunea. Dar lucrurile s-au uniformizat și cohorte de culiști care se legănau pe ritmuri de Portishead sau Massive Attack au ajuns să se dezlănțuie pe Romeo Fantastik și să se mai și convingă că le place. Vă întrebați dacă una o anulează pe cealaltă? Da, cam da. Nu pot susține că ador și filmele lui Rohmer și muzica lui Adi de la Vâlcea, că n-am cum! Înseamnă că n-am înțeles nimic din Rohmer și asta e și mai grav. Mai bine mă uit la o telenovelă cinstită.

Așadar, fetelor, purtați ce vreți, dar asigurați-vă că vă reprezintă. Altfel, orice imitație după un blazer Saint Laurent sau o poșetă de la Gucci vă va arunca și mai tare în confuzie. Și riscați să nu vă mai treziți niciodată! 

Citește și:
Sex, Scandal, MUGLER – o rețetă de succes pentru moda din vremea pandemiei

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din fashion