Evoluția casei Prada din 2000 până în prezent – o scurtă analiză

Miuccia Prada este cea care spunea că nu poți face ceva doar pentru a vâna un profit, ci că trebuie să faci ceea ce te urmărește, ceea te obsedează, în speranța că va veni și profitul.

Am ales să scriu despre Prada, dintr-un motiv foarte simplu – ori de câte ori pregăteam un număr dedicat tendințelor, prima colecție pe care o urmăream mai atent era Prada. Și asta am făcut de la bun început, de când m-am angajat la Elle.

Pe Miuccia unii o adoră, alții o detestă – moștenitoarea imperiului Prada, comunistă declarată, rămâne, totuși, vizionara unui sistem care a inventat, dar a și îngropat mulți designeri.

Este suficient să vă uitați la această galerie de imagini, imagini selectate din colecțiile Prada începând cu anul 2000. Sunt sigur că veți constata și voi ce s-a schimbat: NIMIC!

Prada nu a inventat cu forța lui Hussein Chalayan, nu a propus niciodată rochii zburătoare, nu a surprins prin mesaje menite să agite spiritele sau prin ambiții de moment – a reușit, în schimb, să facă moda să nu pară un simplu capriciu, să intelectualizeze, dacă vreți forma discursului estetic.

Miuccia și-a fost fidelă de la bun început, și asta se vede. Dacă ne gândim la Prada, ne gândim automat la deja iconica haină parka din fâș, la pantofii de inspirație masculină cu talpă foarte groasă, la blazerele cambrate, cu umeri supradimensionați, accesorizate cu centuri, deja o marcă a brand-ului, la rochiile retro, la bentițele purtate dimineața, la prânz și seara, la escarpenii accesorizați cu cristale sau la ciorapii ¾ bicolori – toate aceste elemente au făcut parte dintotdeauna din universul Prada.

Senzualitatea potolită a rochiilor cu semnătură Prada capătă, instantaneu, o dinamică modernă – asta pentru că și styling-ul a jucat mereu un rol copleșitor în această poveste de dragoste. Modernitatea este, oricum, ceva ce o preocupă pe Miuccia, asta în ciuda unor aparențe de strictețe, chiar de banalitate – un diagnostic fals pus de haterii care, în secret, deși o condamnă, o copiază.

Citește și:
15 Elemente de sezon esențiale pentru o garderobă modernă

Foto: Arhiva Revistei ELLE, Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion