Cum cumpărăm (mai) sustenabil?

Într-o lume din ce în ce mai conștientă de efectele negative pe care poluarea le are asupra mediului înconjurător și implicit asupra noastră, moda nu face excepție și este, din păcate, responsabilă pentru 8% din emisiile de CO2.

De aceea este foarte important să ne schimbăm atitudinea față de shopping în general și să chibzuim mai bine fiecare achiziție. Citește în continuare pentru a afla cum îți poți schimba obiceiurile în unele mai responsabile.

Pune la îndoială orice achiziție

O latură importantă a cumpărăturilor responsabile este întrebarea dacă ai cu adevărat nevoie de acea piesă. Întreabă-te întotdeauna ce cumperi și de ce. Chiar ai nevoie de ea? O vei purta de cel puțin 30 de ori? Ia în calcul și calitatea produsului și dacă este reciclabil. Redu și imbunătățește-ți achizițiile cât de mult poți.

Începe cu baza

Dacă ești novice în domeniul modei sustenabile, a-ți schimba obiceiurile de shopping rapid și radical poate deveni cu ușurință copleșitor. Începe de aceea cu piesele esențiale precum lenjeria, jeanșii sau tricourile. Din ce în ce mai multe branduri au început acolo cu inovațiile. Ca idee, bumbacul reciclat, inul și pânza sunt alegerile cele mai bune, iar nylon-ul, vâscoza sau lâna ar fi de evitat.

Nu te gândi doar la mediul înconjurător

Mulți se gândesc doar la planetă, dar omit din păcate factorul uman și modul de producere al achizițiilor lor. Cumpărătorul trebuie să fie deasemenea atent la mărci care țin cont atât de factorii ecologici, cât și de cei sociali. Interesează-te dacă materialele utilizate nu sunt cumva produse în fabrici unde muncitorii sunt privați de drepturile lor fundamentale, dar și dacă în procesul de fabricare se iau în considerare drepturile animalelor.

Ai grijă de lucrurile pe care deja le ai

Responsabilitatea nu se referă doar la achiziții în sine și nu se termină imediat după aceea. Extrem de importantă este și atenția pe care o acordăm bunurilor pe care deja le avem, pentru a le garanta o viață mai lungă. Astfel nu va fi nevoie să le înlocuim la fel de repede cu altele noi. Cum se spală? Cum le porți? Ai grijă de ele? Nu intra într-un cerc vicios în care arunci și cumperi în permanență.

Citește și:
Accesorii & piese stylish, dar inutile în vremea pandemiei

Text: Daria Georgescu
Foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion