Trucuri rapide de frumusețe pentru un look cool de vară

Iubim tratamentele profesionale, gadget-urile de ultimă generație și produsele cu formule inovatoare, însă, uneori, trucurile simple și ieftine sunt cu adevărat salvatoare atunci când vrem să arătăm bine rapid și fără efort.

Trucuri rapide de frumusețe pentru un look cool de vară

Iată câteva trucuri rapide de frumusețe pentru un look cool de vară:

Gene curbate

O mascara îți poate face genele mai lungi, mai dese, mai curbate sau mai pronunțate. Nimeni nu contestă asta. Însă adevăratul game changer este de departe ondulatorul pentru gene. Dacă îl folosești deja, sigur ai observat diferența, iar dacă nu, știi care trebuie să fie următoarea achiziție. Dar, pentru a-i maximiza utilitatea, poți apela la următorul truc. Înainte să îl folosești, încălzește-l cu un foehn pentru câteva secunde. Nu exagera cu căldura, fiindcă vei risca să îți arzi genele. Când ondulatorul este ușor cald, privește în jos și prinde genele pentru câteva secunde. Începe de la rădăcină și continuă până la vârful acestora. De-abia apoi poți aplica mascara. Nu uita să dezinfectezi în fiecare lună capătul ondulatorului, sau chiar să îl înlocuiești la jumătate de an.

Buze hidratate

De cele mai multe ori respectăm cu sfințenie un ritual de îngrijire a tenului, însă uităm complet că și buzele au nevoie de un tratament special. Dar nu îți face griji, nu trebuie să mai investești în alte produse, ci poți folosi deja lucrurile pe care le găsești în baie sau… în bucătărie. Seara, după ce ți-ai curățat dinții, folosește periuța pentru a îndepărta stratul de celule moarte de la nivelul buzelor. Pentru o și mai bună exfoliere, fă-ți un scrub din miere și zahăr brun. Amestecă ingredientele, aplică-le pe buze și masează zona timp de un minut. Iar înainte de a te duce la culcare, folosește vaselină cosmetică și las-o să acționeze întreaga seară. A doua zi vei observa că buzelele tale vor fi mai catifelate și mai hidratate.

Adio, cearcăne!

Dormi suficient, te hidratezi, ai încercat creme minune, însă nimic nu a dat rezultate. Atunci, e timpul ca vechile trucuri de frumusețe să intre în acțiune. O mască cu pătrunjel va îmbunătăți culoarea închisă din jurul ochilor și o va face să pară mai puțin umflată. Taie pătrunjelul, pune-l într-un bol, iar apoi, cu ajutorul unei linguri de lemn, pasează-l până când vei obține o pastă. Adaugă o lingură de apă caldă și amestecă compoziția. Las-o să se răcească, iar apoi înmoaie două dischete de bumbac în pasta obținută. Aplică-le sub zona ochilor și lasă masca să acționeze timp de 10-15 minute. Repetă procedura de două ori pe săptămână și vei observa o diferență în scurt timp.

Peste noapte

Știi acel tip de păr care nu are nevoie să fie coafat fiindcă arată incredibil după o simplă spălare? Dacă nu ești fericita posesoare a unei astfel de podoabe capilare și ai nevoie de un adevărat arsenal de instrumente de styling, am vești bune. Părul tău poate arăta bine și fără placă sau ondulator. După spălare, lasă-l câteva minute să se usuce natural. Cât e încă umed, aplică pe toată lungimea două-trei picături de ulei pentru păr. Fă o cărare pe mijloc și împarte părul în două secțiuni. Răsucește-le de la rădăcină până la vârfuri. Prinde-le la spate cu un elastic de păr (mai slab sau acoperit cu material textil). Lasă-l până când se usucă complet. Când îl desfaci, vei avea bucle cu un aspect natural și ușor dezordonat.

Ochi odihniți

Nu numai cearcănele de o culoare închisă pot trăda o stare de oboseală. Așa că, dacă petrecerea a durat prea mult sau dacă deadline-urile te-au epuizat și te-ai trezit cu ochii roșii și umflați, poți să apelezi la câteva trucuri simple. Asigură-te că ai mereu în congelator două linguri pentru astfel de momente. Dimineața, când te trezești, scoate-le și aplică-le pe ochi. Îți vor dezumfla zona ochilor și îți vor da un aspect mai odihnit. Iar pentru a combate ochii roșii, ține în frigider picăturile pentru ochi și folosește-le ori de câte ai nevoie. În plus, poți apela și la machiaj. Aplică un eyeliner nude sau alb pe linia interioară a pleoapelor. Ochii tăi vor părea mai mari, mai strălucitori, dar și mai odihniți.

Citește și:
Cele mai bune creme de corp hidratante, de care ne-am îndrăgostit vara aceasta

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty