Tot ce trebuie să știi despre exfoliere și importanța acestui pas în ritualul de frumusețe

În mod cert, exfolierea este unul dintre pașii esențiali pentru a avea o piele cât mai sănătoasă, curată și fină.

Tot ce trebuie să știi despre exfoliere și importanța acestui pas în ritualul de frumusețe

Auzim de foarte multe în jurul nostru faptul că exfolierea este un pas esențial în rutina de îngrijire a oricărei femei. Ei bine, așa și este deoarece exfolierea ajută la eliminarea celulelor moarte, lăsând pielea extrem de netedă și radiantă.

Înainte de toate, ar trebui să știi că exfolierea este de două feluri, și anume chimică și mecanică. Diferența constă în faptul că exfolierea chimică presupune aplicarea unor produse care conțin acizi, cum sunt acizii alfa hidroxi (AHAs) și beta hidroxi (BHAs). Exfolierea mecanică presupune și microdermabraziunea, un procedeu non-invaziv care are în vedere folosirea unui dispozitiv cu cristale care îndepărtează celulele moarte și impuritățile.

Acizi alfa-hidroxizi, cum este acidul glicolic, este unul dintre cei mai întâlniți, eliminând celulele moarte de la suprafața pielii. Aceștia sunt solubili în apă, pe când BHA (acizi alfa hidroxi) se regăsesc în creme sau geluri și au o formulă mai puțin iritantă, fiind potriviți pentru persoanele care au un ten gras sau cu tendință acneică. AHA-urile sunt cunoscute și pentru combaterea semnelor de îmbătrânire.

În ceea ce privește persoanele care ar trebui să își exfolieze tenul, cele care au acnee ori rozacee ar trebui ca întâi de toate să consulte un dermatolog deoarece unele exfoliante pot înrăutăți aceste afecțiuni ale pielii. Dacă faci în fiecare zi acest pas, pielea ta se poate usca extrem de tare.

Dermatologii ne recomandă să ne exfoliem pielea o dată sau de două ori pe săptămână, însă acest lucru depinde foarte mult de tipul tău de ten, dar și exfoliantul pe care îl folosești. Persoanele care au un ten sensibil ar putea apela la o perie sau un dispozitiv de curățare în locul unui exfoliant clasic. De asemenea, dacă nici AHA-urile și nici BHA-urile nu ți se potrivesc, poți apela la PHA, care sunt acizi poli-hidroxi. Aceștia sunt blânzi cu pielea și ar trebui folosiți în special de persoanele care au tenul sensibil.

În același timp, dacă nu vrei să încerci produsele destinate exfolierii care se găsesc în comerț, poți încerca să îți prepari acasă un exfoliant din produsele naturale, cum ar fi fulgii de ovăz, zahărul brun sau zațul de cafea.

Exfolierea pe care o alegi trebuie să fie potrivită tipului tău de ten și nu ar trebui să exagerezi deoarece acest pas făcut în exces poate duce la roșeață sau iritații. Fiecare tip de ten reacționează diferit, iar din acest motiv ar trebui să încerci până când vei găsi produsul ideal pielii tale.

Citește și:
9 sfaturi de îngrijire a pielii testate de către dermatologi, pe care trebuie să le pui în aplicare

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video