(P) Pantofi dama noi mai confortabili cu 5 trucuri

Atunci când încalți o pereche nouă de pantofi dama picioarele tale au mereu de suferit.

(P) Pantofi dama noi mai confortabili cu 5 trucuri

Se poate întâmpla să nu alegi mărimea potrivită sau să ai picioarele umflate. E nevoie de câteva zile pentru ca picioarele tale să se obișnuiască cu noii pantofi. Cu aceste 5 trucuri te vei putea bucura de perechea ta de incaltaminte dama, indiferent că vorbim de pantofi damă sau balerini dama, ca și cum ar fi fost creată special pentru tine.

  • Pudră de talc

Pudra de talc este ideală atunci când vrei să eviți rănile provocate de pantofii noi pentru că poate reduce forța de frecare de la nivelul picioarelor. Presară puțină pulbere pe picioare înainte de a încălța noii pantofi și astfel vei diminua semnificativ senzația de disconfort.

  • Șosete groase și uscător de păr

Acest truc este unul simplu și la îndemână și te va ajuta să ai pantofi mai confortabili. Ai nevoie doar de o pereche de șosete groase sau ciorapi și un uscător de păr. Încalță șosetele groase și pantofii, iar apoi ia uscătorul și plimbă-l la o distanță de 30 de cm de pantofi timp de 5 minute. Fă câțiva pași pentru ca pantofii să ia forma exactă a picioarelor tale. Ce se întâmplă practic este că materialul din care sunt confecționați pantofii se lărgește de la căldură și devine mai flexibil și mai moale. Trucul este valabil pentru pantofii din materiale naturale, cum ar fi pielea.

  • Deodorant

Acest truc este similar cu cel cu pudra de talc. Deodorantul elimină fricțiunea și este ideal pentru a avea încălțăminte mai confortabilă. Tot ce trebuie să faci este să aplici puțin deodorant, de preferat cel de tip stick, în pantofi în zonele laterale, în zona degetelor și a călcâiului.

  • Gheață

Acest truc este puțin mai neobișnuit, dar este extrem de eficient și de sigur. Umple 2 punguțe de plastic cu apă și pune-le în pantofii noi. Lasă pantofii la congelator peste noapte, iar a 2-a zi vei observa cum pantofii au devenit mai largi și mai comozi.

  • Alcool sanitar și hârtie

Te-ai gândit vreodată la o altă întrebuințare a alcoolului sanitar din gospodărie decât igiena? Ei bine, iată că îl poți folosi cu încredere pentru a avea pantofi mai confortabili. Tot ce trebuie să faci este să pulverizezi puțin alcool sanitar în zonele cu probleme din pantofi, iar apoi să le umpli cu hârtie de bucătărie. Cu cât folosești mai multă hârtie, cu atât rezultatele vor fi mai bune. Lasă să acționeze peste noapte, iar a 2-a zi scoate hârtia din pantofi și încalță-i. Vei simți imediat diferența.

Toate aceste trucuri simple te ajută să te bucuri mai rapid de pantofii tăi noi. Dacă le aplici, nu va trebui să mai aștepți să treacă acea perioadă de acomodare cu ei, care poate dura chiar și săptămâni. Alege trucul care te avantajează și profită de el.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din fashion