Cu ocazia aniversării de 25 de ani, JW Marriott Bucharest Grand Hotel trece printr-o transformare amplă care redefinește experiența oaspeților și repoziționează Bucureștiul pe harta destinațiilor premium. Ioan Matieș explică direcția, filosofia și impactul noilor spații, de la Vienna Lounge la Grand Ballroom și Grand Avenue.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/12/jw-marriott-exterior-scaled.jpg)
ELLE: Cum s-a conturat ideea unei renovări majore ca parte din aniversarea de 25 de ani a hotelului?
Ioan Matieș: Cu prilejul aniversării de 25 de ani, privim deja spre următorii 25 de ani ai JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Ne-am dorit ca această etapă să fie mai mult decât o celebrare și să se reflecte într-o transformare reală a spațiilor pe care le folosesc zilnic oaspeții și partenerii noștri. Am pornit de la ideea de a respecta eleganța și identitatea care au definit hotelul încă de la deschidere, integrând în același timp așteptările actuale ale călătorului modern.
Inaugurarea Vienna Lounge, cu designul său atemporal și elemente semnate de artiști contemporani, precum și modernizarea completă a celor 12 săli de conferințe și evenimente sunt expresia acestei direcții: o îmbinare între tradiție și o nouă estetică, mai actuală, mai funcțională și mai conectată la modul în care este folosit hotelul astăzi. Este un proiect care onorează istoria noastră, dar privește ferm către viitor.
ELLE: care a fost filosofia de la care ați pornit atunci când ați definit direcția acestui proces de transformare?
Ioan Matieș: Filosofia noastră a pornit de la două direcții clare: eleganță atemporală și modernizare cu intenție. Ne-am propus nu doar o reîmprospătare vizuală, ci o transformare care să îmbunătățească semnificativ experiența oaspeților. Fiecare decizie de design a fost evaluată din perspectiva echilibrului dintre estetică și funcționalitate: spații cu o identitate coerentă, confortabile și eficiente operațional, susținute de tehnologie integrată discret. Ne-am dorit o estetică rafinată și autentică, care să rămână relevantă și memorabilă, fără a pierde caracterul care definește hotelul.
ELLE: În ce fel reflectă noile spații identitatea JW Marriott Bucharest Grand Hotel la nivel global, dar și specificul Bucureștiului actual?
Ioan Matieș: Renovarea spațiilor noastre de evenimente a fost profund inspirat de filosofia brandului JW Marriott, unde luxul discret, prezența autentică și conexiunea cu sens se află în centrul fiecărei experiențe. Am transpus această filosofie în spații care transmit calm, coerență și o atmosferă atent construită: finisaje rafinate, iluminat cald, mobilier ergonomic și configurații intuitive, concepute pentru ca oaspeții și participanții să se simtă relaxați, concentrați și pe deplin „în moment'.
În același timp, ne-am dorit ca noile spații să reflecte Bucureștiul actual: un oraș dinamic, cu o energie cosmopolită și un interes tot mai mare pentru design și cultură. Integrarea lucrărilor semnate de creatori români ancorează hotelul în contextul orașului, menținând legătura cu identitatea sa și deschizând-o către o expresie modernă, relevantă pentru oaspeții de astăzi.
ELLE: Cum contribuiți, prin această renovare, la poziționarea Bucureștiului ca destinație de business & leisure premium?
Ioan Matieș: Obiectivul nostru nu a fost doar să îmbunătățim infrastructura hotelului, ci și să contribuim la evoluția Bucureștiului ca destinație premium, atât pentru segmentul de business, cât și pentru cel de leisure.
Prin consolidarea și rafinarea produsului dedicat evenimentelor – de la sălile de conferințe complet modernizate, la Grand Ballroom-ul reimaginat și noile spații de breakout, mai flexibile și mai adaptabile – creăm un cadru care poate găzdui cu încredere conferințe internaționale, întâlniri executive de nivel înalt și evenimente de gală de mare anvergură. În acest fel, ridicăm standardul așteptărilor pe care organizatorii și participanții îl pot avea de la București ca oraș gazdă.
În paralel, Vienna Lounge și experiențele noastre gastronomice aduc o dimensiune esențială stilului de viață al călătorului modern: un echilibru între rafinament, confort și servicii concepute pentru a susține atât relaxarea, cât și o agendă profesională complexă. Împreună, aceste elemente consolidează poziționarea Bucureștiului ca oraș capabil să ofere experiențe la un nivel cu adevărat internațional.
ELLE: Vienna Lounge pare să devină un nou punct de reper pentru hotel. Care a fost obiectivul principal atunci când ați început să conturați acest spațiu?
Ioan Matieș: Vienna Lounge a fost conceput ca un spațiu atemporal, dar profund ancorat în stilul de viață actual — un loc în care calmul ritualurilor de dimineață se întâlnește cu eleganța serilor. Conceptul Morning Stillness. Evening Sparkle. surprinde exact această dublă funcțiune: dimineața, un univers dedicat cafelei de specialitate și unui ritm mai liniștit; seara, un Champagne & Caviar Bar cu o atmosferă sofisticată și festivă.
Candelabrul din porțelan creat de Andreea Braescu introduce o dimensiune artistică distinctă, îmbinând natura, lumina și luxul discret într-o piesă de design care definește spiritul acestui spațiu.
ELLE: Cum descrieți atmosfera Vienna Lounge în trei cuvinte?
Ioan Matieș: Rafinament. Socializare. Atemporalitate.
ELLE: Ce experiență v-ați dorit să trăiască un oaspete într-o vizită la Vienna Lounge?
Ioan Matieș: Ne-am dorit ca oaspetele să pășească într-un spațiu gândit în mod intenționat pentru confortul și plăcerea lui. Selecția cafelei de specialitate din opt regiuni renumite și blendul creat exclusiv pentru Vienna Lounge sunt expresia atenției noastre pentru autenticitate și finețe.
Pe parcursul zilei, spațiul își adaptează ritmul în mod natural. În timp ce dimineața accentul cade pe calm, claritate și un tempo mai liniștit, serile capătă o direcție mai rafinată, prin asocierea elegantă dintre șampanie și caviarul local de Dunăre, un detaliu care îmbină subtil rafinamentul internațional cu identitatea regiunii.
Indiferent de moment, intenția a fost aceeași: o experiență care să fie rafinată, coerentă și profund personală; un spațiu în care oaspetele să se simtă binevenit, în controlul propriului ritm și înconjurat de o eleganță discretă.
ELLE: Cum a evoluat cererea pentru spații de evenimente în ultimii ani și cum răspunde noul design acestor transformări?
Ioan Matieș: În ultimii ani, cererea pentru spații de evenimente s-a diversificat considerabil, cu un accent tot mai puternic pe flexibilitate, personalizare și integrare tehnologică. Cerințele actuale vizează spații capabile să susțină formate variate — de la conferințe hibride și întâlniri executive, până la dineuri tematice, gale și evenimente de anvergură internațională.
Noul design al spațiilor de evenimente răspunde acestei realități prin tehnologie AV de ultimă generație, acustică optimizată, iluminat adaptiv și soluții modulare care permit trecerea rapidă între diferite configurări. Am creat săli cu un grad ridicat de versatilitate, capabile să acomodeze atât evenimente corporate și recepții oficiale de amploare, cât și întâlniri restrânse cu o componentă vizuală și narativă puternică — spații gândite pentru consistență, eleganță și performanță operațională la standarde internaționale.
ELLE: Care sunt cele mai importante îmbunătățiri aduse Grand Ballroom-ului, dincolo de elementele vizibile?
Ioan Matieș: Dincolo de estetica rafinată – placajele de marmură, tonurile calde și lumina naturală generoasă – transformarea se vede cel mai bine în modul în care Grand Ballroom funcționează astăzi ca spațiu de evenimente. Ne-am concentrat pe acele elemente care nu sunt vizibile la prima vedere, dar care fac o diferență reală atât pentru organizatori, cât și pentru oaspeți.
Infrastructura a fost refăcută aproape integral. Sala dispune acum de un sistem integrat cu touch-panel pentru controlul luminilor, al sunetului și al draperiilor, cu precizie și reacție rapidă. Acustica și adaptabilitatea au fost, de asemenea, optimizate, prin pereți mobili cu izolare fonică îmbunătățită și un sistem audio complet modernizat.
Întregul ecosistem A/V a fost adus la un nivel superior: proiectoare Full HD laser, ecrane noi, digital signage la toate intrările – personalizabil pentru branding sau wayfinding – și o conexiune A/V directă cu Sala Constanța, pentru evenimente hibride sau derulate în paralel. Controlul digital al temperaturii asigură confort constant, iar soluțiile de iluminat – de la spoturi RGB în pardoseală la corpuri noi și candelabre înlocuite – permit treceri elegante între conferințe, cine festive sau gale.
Aceste investiții nu au urmărit reinventarea identității Grand Ballroom, ci amplificarea potențialului său. Spațiul este acum mult mai adaptabil, susține logistică fluidă și scenografii complexe, rămânând în același timp pe deplin aliniat cu tradiția Marriott de fiabilitate, rafinament și design atent.
ELLE: Ce v-a inspirat în transformarea sălilor Timișoara și Galați în spații modulare, adaptabile pentru evenimente foarte diferite?
Ioan Matieș: Așteptările organizatorilor de evenimente s-au schimbat semnificativ. Aceștia caută spații care se pot extinde sau restrânge rapid, fără să afecteze coerența evenimentului sau confortul participanților.
Transformarea sălilor Timișoara și Galați în spații modulare, conectate prin pereți mobili și capabile să devină un singur spațiu pentru până la 140 de oaspeți, a venit ca răspuns direct la această nevoie. Această soluție oferă versatilitate, eficiență operațională și un grad înalt de personalizare, adaptându-se cu ușurință unor tipologii de evenimente foarte diferite.
ELLE: Cum ați gândit noua identitate a Grand Avenue și ce rol joacă aceasta în ecosistemul hotelului?
Ioan Matieș: Noua identitate vizuală a Grand Avenue este o continuare firească a procesului amplu de modernizare al JW Marriott Bucharest Grand Hotel, la 25 de ani de la deschidere. Ne-am propus să punem în valoare eleganța arhitecturii clasice printr-o integrare subtilă a unor elemente contemporane, astfel încât spațiul să rămână actual și relevant pentru anii următori.
Grand Avenue rămâne prima destinație de shopping din România unde cultura, atenția la detaliu și expertiza în retail de lux se îmbină armonios cu tehnologia și confortul oferit de un hotel cu reputație internațională. Identitatea reîmprospătată consolidează rolul galeriei comerciale în ecosistemul hotelului: un loc în care oaspeții, călătorii și comunitatea locală se pot bucura de servicii premium integrate, într-o atmosferă care reflectă rafinament și autenticitate.
ELLE: Ce impact credeți că va avea modernizarea galeriei asupra experienței vizitatorilor și a brand-urilor prezente în spațiu?
Ioan Matieș: Modernizarea va îmbunătăți semnificativ experiența vizitatorilor, atât a celor din România, cât și a numeroșilor turiști internaționali. Spațiul beneficiază acum de mai multă lumină, claritate și o identitate vizuală coerentă. Circulația este mai intuitivă, iar atmosfera mai rafinată – un loc care invită la explorare, într-un mod elegant și relaxat.
Pentru branduri, noul cadru aduce o vizibilitate mai bună și un fundal premium care pune în valoare produsele. Prezența într-un hotel reper, cu trafic internațional consistent, consolidează percepția și aliniază poziționarea cu standardele segmentului de lux.
În esență, galeria modernizată îmbunătățește experiența vizitatorilor și, în același timp, întărește valoarea brandurilor prezente în The Grand.
ELLE: În contextul retailului de lux, cum se poziționează Grand Avenue pe harta Bucureștiului?
Ioan Matieș: Grand Avenue rămâne un reper important în București, un loc unde experiența de retail offline se îmbină cu tehnologia digitală, oferind vizitatorilor plăcerea de a petrece timp de calitate alături de specialiști în modă, frumusețe, ceasuri, bijuterii și alte servicii premium.
Poziționarea galeriei se bazează pe o combinație distinctă de exclusivitate a brandurilor, eleganță arhitecturală și acces direct din unul dintre cele mai prestigioase hoteluri din România. Grand Avenue va continua să fie un punct de referință pentru piața de lux, datorită atmosferei sale rafinate, selecției curate de branduri și capacității de a oferi experiențe memorabile pentru consumatorii premium.
ELLE: De ce ați ales biroul Toner Architects din Istanbul pentru această transformare?
Ioan Matieș: Alegerea biroului Toner Architects a fost ghidată de combinația lor distinctă între expertiză internațională și o înțelegere profund nuanțată a arhitecturii de patrimoniu. Portofoliul lor demonstrează o abilitate sofisticată de a reinterpreta influențele clasice europene printr-o perspectivă contemporană, o direcție pe care am considerat-o esențială pentru această transformare.
Totodată, experiența lor anterioară în cadrul altor proprietăți Marriott International a constituit un avantaj substanțial. Familiaritatea cu standardele brandului, cu dinamica operațională și cu complexitatea unui proiect de asemenea anvergură a permis ca această colaborare să fie, încă de la început, coerentă, eficientă și perfect aliniată viziunii noastre strategice.
ELLE: Ce detalii de design considerați că ilustrează cel mai bine fuziunea dintre elementele clasice și cele contemporane?
Ioan Matieș: Fuziunea dintre clasic și contemporan este vizibilă în modul în care materialele nobile sunt puse în dialog cu linii moderne și curate: marmură cu texturi fine alături de proporții minimaliste, lumină orchestratată prin candelabre contemporane inspirate din natură și lemn cald echilibrat de accente metalice.
Un exemplu emblematic este candelabrul din Vienna Lounge — porțelan lucrat manual într-o expresie artistică modernă. Este piesa care sintetizează cel mai bine direcția pe care am urmărit-o în această transformare.
ELLE: Într-o industrie în care experiența este esențială, care credeți că este elementul care diferențiază JW Marriott Bucharest Grand Hotel față de alte hoteluri de lux?
Ioan Matieș: Elementul care ne diferențiază este consistența experienței umane. Designul și facilitățile creează cadrul, însă calitatea interacțiunilor o definește cu adevărat. Echipa noastră nu lucrează după tipare rigide, ci prin intuiție, empatie și atenție autentică la fiecare oaspete.
La aceasta se adaugă o combinație rară: rigoarea unui brand internațional, îmbinată cu ospitalitatea caldă și firească a echipei noastre din București. Împreună, aceste elemente transformă o vizită într-o relație și o ședere într-un sentiment de apartenență.
ELLE: Privind înapoi la acești 25 de ani, care este cea mai mare lecție de leadership pe care ați învățat-o?
Ioan Matieș: Am învățat că leadershipul în ospitalitate nu ține de un titlu, ci de responsabilitatea pe care o ai față de oamenii cu care lucrezi. Nu este despre poziție, ci despre implicarea de zi cu zi, despre a fi prezent și a oferi sprijin atunci când este nevoie.
Pentru mine, totul începe cu oamenii. Identifici potențialul, setezi un standard clar, îndepărtezi barierele care îi pot încetini și îi asculți cu adevărat. Caut colegi care gândesc diferit, care mă provoacă, și le ofer spațiul necesar să evolueze în ritmul lor. Titlurile se schimbă, dar dezvoltarea profesională pe care o susții și încrederea pe care o construiești rămân.
În esență, leadershipul se vede în oamenii care cresc alături de tine, nu în distanța pe care o parcurgi singur.
Foto credit: JW Marriott Bucharest Grand Hotel
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/12/ioan-maties-photo-1024x683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/12/exterior-1024x768.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/12/Neal-Jones-Pankaj-Birla-and-Executive-Team-1-1024x683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/12/COS06699-2-1024x683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/12/Cake-Cutting-Ceremony--1024x683.jpg)