În spiritualitate, fiecare lucru are o semnificație aparte. Cărțile de joc, momentele deja vu, visele, ba chiar și numerele care se repetă pot fi interpretate într-un anumit fel.
În spiritualitate, fiecare lucru are o semnificație aparte. Cărțile de joc, momentele deja vu, visele, ba chiar și numerele care se repetă pot fi interpretate într-un anumit fel și au o semnificație importantă pentru noi la nivel personal sau profesional. Unii zic chiar că poţi să-ţi vezi sufletul pereche cu ajutorul numerelor îngerilor.
Numerele îngerilor și semnificația acestora sunt o modalitate utilizată frecvent de specialiști pentru a-și interpreta propriul destin și un viitor care pas cu pas se poate transforma într-un drum către succes.
Numerele îngerilor sunt considerate secvențe de numere care se repetă în viața de zi cu zi. Conform celor de la Chi-Nese.com, indiferent că se urmărește ora ceasului, ecranul telefonului sau că pur și simplu iese în evidență o serie de șiruri de numere în diferite alte moduri, la nivel spiritual ele reprezintă un anumit mesaj de la ghizii divini precum marii arhangheli sau îngeri.
Se crede că, fiecare asociere de numere are o semnificație aparte și evidențiază anumite aspecte cheie din viața proprie, cum ar fi anumite lucruri care se pot întâmpla în viitorul apropiat. Așa că ele trebuie urmărite cu atenție și, la nevoie, pot fi decodificate în mod corespunzător pentru îndeplinirea destinului așa cum trebuie.
Nu doar că fiecare număr are propria lui semnificație, dar la fel se întâmplă și în ceea ce privește asocierile de numere. De exemplu, printre cele mai frecvente secvențe este numarul 1212. El este asociat cu starea de echilibru și cu menținerea unui spirit pozitiv, degajat, care îndeamnă la creșterea încrederii de sine. Se crede că, o gândire pozitivă poate dispersa în Univers dorința de a ne îndeplini anumite dorințe și se poate întoarce cu un rezultat favorabil către noi, proces care este descris și de Legea Atracției.
De asemenea, în corelație cu 1212 este și secvența 1111. Aceasta semnifică noi intenții, începuturi, manifestarea unor dorințe ce se doresc a fi îndeplinite și oferă liniște, încredere, în parcurgerea unui drum corespunzător pentru a atinge targetul propus. Numărul 2323 încurajează la abordarea unor situații sau relații într-un mod diplomat și mai realist, cu evitarea stărilor conflictuale, în timp ce 818 arată că nimic nu e imposibil de dus la bun sfârșit și că succesul este aproape.
Atunci când se întâlnesc asocieri repetitive de numere, de tipul 111, 22222 etc. lucrurile devin foarte interesante. Gruparea de 1 reflectă posibilitatea începerii unor noi călătorii, secvențele de 3 încurajarea dezvoltării creativității asemeni unui copil plin de energie și dornic de cunoaștere, în timp ce înlănțuirile cifrei 6 sunt un semn al iubirii ce pot prevedea inclusiv întâlnirea cu un suflet pereche.
De subliniat e faptul că, atunci când vorbim de limbajul Divinității, al îngerilor, fiecare număr are o semnificație spirituală la nivel individual, dar și în asocieri de 2 sau mai multe numere. Specialiștii recomandă și mai multă încredere în intuiția proprie pentru a asigura o interpretare cât mai corectă și desigur, luarea unor decizii corespunzătoare pe baza celor transmise de îngeri. Ele sunt accesibile oricui și, cu cât sunt asocieri mai complexe sau care apar mai frecvent, cu atât mesajul este mai profund și mai important.