:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/07/adidas_originals-sport.jpeg)
Într-un context în care stilul personal devine la fel de important în sala de sport precum în viața de zi cu zi, adidas lansează Originals Sport, o nouă colecție dedicată antrenamentelor care reunește elementele estetice consacrate adidas Originals cu tehnologiile de performanță pe care femeile le așteaptă de la adidas.
Colecția răspunde dorinței tot mai accentuate de exprimare a individualității. Inspirată din ADN-ul emblematic adidas Originals și creată pentru performanță, Originals Sport redefinește felul în care arată echipamentul de antrenament, încurajând femeile să își exprime stilul personal fără a face compromisuri în ceea ce privește performanța.
„Ani la rând a existat percepția că antrenamentele serioase vin la pachet cu o anumită uniformă,” spune Lisann Costello, VP Product Design Partnerships & Sports Marketing, adidas.
„Astăzi, femeile rescriu definiția performanței. Își doresc echipamente care să le reprezinte identitatea, nu doar activitatea pe care o desfășoară. Originals Sport combină moștenirea stilistică adidas Originals cu expertiza adidas în materie de performanță, oferindu-le libertatea de a se antrena fără să aleagă între funcționalitate și exprimarea propriului stil.”
Având la bază moștenirea stilistică adidas Originals, construită de-a lungul deceniilor, și beneficiind de expertiza tehnică adidas Performance, Originals Sport reunește două dintre cele mai reprezentative direcții ale brandului – performanța sportivă și stilul urban – într-o colecție autentică adidas.
Inspirată de emblematicul trening Superstar, colecția reinterpretează elementele de design clasice adidas Originals într-o manieră contemporană, adaptată antrenamentelor. Logo-ul Trefoil, liniile de croi feminine, proporțiile expresive și paleta cromatică surprinzătoare se îmbină cu tehnologii de performanță concepute pentru a susține libertatea de mișcare, confortul și încrederea în timpul antrenamentelor.
Colecția oferă o garderobă completă pentru antrenament, în care stilul și funcționalitatea se îmbină perfect, datorită materialelor tehnice special dezvoltate pentru confort și performanță. Printre piesele-cheie se numără:
Imaginea campaniei este reprezentată de artistele Tate McRae și Emilia Mernes, alături de voleibalista profesionistă Harper Murray – trei femei care îmbină în mod natural cultura, creativitatea și sportul, reflectând spiritul colecției Originals Sport.
Noua colecție adidas Originals Sport a fost lansată în New York pe 22 iulie 2026 și va fi disponibilă pe adidas.ro și în magazinele adidas începând cu 23 iulie 2026. Prețurile variază între 210 și 420 de RON.
Despre adidas
adidas este unul dintre liderii globali ai industriei articolelor sportive. Cu sediul central în Herzogenaurach, Germania, compania are aproximativ 65.000 de angajați la nivel mondial și a înregistrat vânzări de 24,8 miliarde de euro în 2025.