Joali Being înseamnă resetare și echilibru. Și mult mai mult decât atât.
Știu că pentru mulți Maldive sună puțin a clișeu, apă turcoaz, nisip alb, scuba diving. Dar mai știu că nu există vacanță din care să mă fi întors mai „reînnoită”, așa cum mi se întâmplă după o vacanță în Maldive. De această dată s-au adăugat două straturi în plus peste această nevoie satisfăcută de odihnă. Și am ajuns la concluzia că există călătorii care îți dau amintiri și există călătorii care îți schimbă viața. Pentru mine, Joali Being a aparținut celui de-al doilea tip. Am petrecut patru zile acolo și am ieșit din resort cu mai mult decât o piele bronzată și un album foto perfect. Am ieșit cu un plan de viață.
Un specialist indian, Dhanraj Shetty (Ayurvedic Doctor și Yogic Practices), pe care încă îl evoc cu recunoștință, mi-a construit un program personalizat, adaptat problemelor și nevoilor mele. După două luni, încă respect acele indicații simple, dar revelatoare: câte o bucățică de ghimbir înainte de fiecare masă pentru a evita fluctuațiile glicemice; două, ideal trei pahare de apă caldă băute pe stomacul gol; disciplina de a adormi înainte de ora 23:00. Recomandări aparent minore, dar cu impact profund asupra organismului. În plus, mi-a demontat miturile fasting-ului, arătându-mi că nu orice trend se potrivește oricui.
Experiențele senzoriale au completat acest proces de reset. Watsu – gimnastica japoneză făcută în apă – a fost pentru mine o revelație, o combinație de meditație, mișcare și abandon în același timp. Și apoi orele de sound healing într-o cameră dedicată, cu peste 20 de instrumente de percuție care transformă vibrația în terapie. E greu să pui în cuvinte ce înseamnă să fii „scăldat” în sunet.
Și micile detalii poartă semnătura resortului. În camera în care am stat (camerele în resorturi au 100 de metri pătrați), într-o frapieră, am zărit o sticlă și am crezut că e șampanie – am descoperit, amuzată, că era „sparkling tea”.
Meniurile? Departe de imaginea restrictivă pe care o ai când spui „nutriție personalizată”. Aici mâncarea e și gourmet, și sănătoasă. Iar surpriza cea mai plăcută a fost că nici copiii nu s-au simțit „victime” ale unui retreat pentru adulți. S-au distrat, au descoperit gusturi noi și au participat la activități gândite pentru toată familia.
Joali Being nu este doar un resort – e o școală de viață. Și, pentru mine, a fost începutul unei rutine pe care nu o mai pot lăsa în urmă.
Foto: PR