WRS, artistul care reprezintă România la Eurovision 2022, a impresionat la ceremonia de deschidere a evenimentului

Săptămâna Eurovision a început, oficial, în Italia, capitala ESC 2022, odată cu ceremonia de deschidere a concursului.

WRS, artistul care reprezintă România la Eurovision 2022, a impresionat la ceremonia de deschidere a evenimentului

Delegațiile țărilor participante au defilat pe covorul turcoaz, lung de 200 metri, și s-au întâlnit cu jurnaliștii prezenți la eveniment. Odată cu ridicarea restricțiilor, artiștii, jurnaliștii și fanii au sărbătorit din nou, laolaltă, Eurovision Song Contest.

În atmosfera elegantă a Palatului Regal din Venaria Reale, o bijuterie a patrimoniului UNESCO, ceremonia a fost spectaculoasă, în spiritul tradiției Eurovision.

wrs a purtat o ținută gold smart casual, extrem de apreciată de ceilalți invitați.

„Ceremonia a fost un veritabil tur de forță. Zeci de interviuri, sute de poze cu fanii, o mulțime de prieteni pe care i-am cunoscut în universal Eurovision, nimic nu a lipsit pentru ca acest eveniment să fie unul memorabil. Am început defilarea cu nori și ploaie, dar am terminat sub un soare arzător, o atmosferă de vis care m-a încărcat pozitiv pentru concurs”, a declarat acesta.

Delegația României a avut numărul 27 în ordinea intrării pe covor, conform desfășurătorului stabilit de organizatori, reprezentanții României fiind foarte bine primiți de jurnaliști.

Gazdele ceremoniei, Gabriele Corsi, Mario Acampa și Carolina Di Domenic au întâmpinat invitații în grădina Palatului Regal și au realizat interviuri cu artiștii ESC 2022, dând startul săptămânii Eurovision.

Eurovision debutează cu prima semifinală marţi, 10 mai, la ora 22.00, în direct la TVR 1 şi TVR Internaţional. La ediția din acest an a concursului internațional, România va fi reprezentată de wrs, cu piesa „Llamame”.

Calificat în urma selecţiei naţionale din 5 martie, wrs va urca pe scena Eurovision Song Contest 2022 pe 12 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 13 de intrare în concurs. Alături de România, în a doua semifinală participă: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda. Finala va avea loc sâmbătă, 14 mai și va fi difuzată în direct și în exclusivitate la TVR.

Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Citește și:
Smiley, declarație surprinzătoare despre încetarea colaborării cu Marius Moga: „Ambițioși amândoi, egoiști amândoi și foarte orgolioși!'

Foto: TVR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people