Victoria Răileanu, despre depresie și divorț: „Am avut o cădere îngrozitor de mare”

Victoria Răileanu, despre depresie și divorț: „Am avut o cădere îngrozitor de mare”

Victoria Răileanu sau Micky din serialul românesc „VLAD' și actorul Conrad Mericoffer din serialul „Sacrificiul' nu mai formează un cuplu, însă au decis să rămână prieteni buni pentru băiețelul lor preșcolar, Carol. Cei doi au ales să divorțeze în secret după șapte ani de căsnicie, în 2019, iar fanii au aflat abia anul trecut acest lucru.

Ambii actori s-au mai separat acum câțiva ani, stând despărțiți patru luni, însă și-au dat o șansă. Lucrurile nu au evoluat în direcția dorită, iar divorțul a fost iminent. După separare, Victoria Răileanu a trecut prin depresie, dar a avut alături sprijinul prietenilor, al familiei și al psihologului.

Invitată la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Boomerul și Milenialu', cu Silviu Petcu și Alexandru Zob, Victoria Răileanu a povestit cum a fost să conștientizeze că trece printr-o perioadă grea din viața ei și cum a reușit să depășească momentul.

„Am vrut să sparg ideea asta de tipul viața mea e foarte mișto pentru că-mi dau seama că sunt mulți copii și adolescenți care se uită la mine pe Instagram și zic vai, ce mișto, vai, a divorțat și uite ce bine îi e, pot și eu. Nu, eu am divorțat și a fost foarte greu, la fel care oricine care trece prin situația asta. Oamenii o să înceapă să-și dorească imaginea asta foarte roz și dacă o să intervină ceva și o să li se pară greu, o să zică vai, dar nu e ca la Victoria Răileanu. Și vreau să zic că Victoria Răileanu a trecut prin rahat și a ieșit din asta și o să mai treacă prin asta. Trecem cu toții prin perioade foarte, foarte nașpa pentru noi, pe care trebuie să știm cum să le luăm', a recunoscut actrița.

Prin postările pe care le expune în social media, Victoria Răileanu vrea să atragă atenția că și ea a trecut prin depresie și că se poate să ieși mai sigur pe tine și mult mai puternic.

„Ideea este să vorbim despre asta, să normalizăm chestia asta pentru că sunt atât de mulți oameni care trec prin depresie și știu că am fost acolo. Am fost în punctul de maxim down, de cădere îngrozitor de mare în care te închizi, pentru că nu e frumos, pentru că oamenilor nu le place să te arăți așa, pentru că te gândești că nu o să fii acceptată așa', a mai continuat ea.

Nu în ultimul rând, vedeta de film spune că este firesc să fim conștienți de emoțiile noastre.

„Majoritatea oamenilor fac asta și nu e ok (…) Am crezut că sunt doar eu așa, că e vorba doar despre mine, până când am ieșit de acolo și am văzut în jurul meu mai mult de 70% care se confruntă cu depresia. Mi se pare că oamenii au fost cumva uimiți și s-au așteptat să trec ușor peste toată perioada aia și pentru că am fost mereu o persoană vitală, bucuroasă tot timpul etc., pentru că așa am fost crescută (…). Asta am făcut, m-am băgat singură în chestia asta, conștientă, nu am știut în ce mă bag, habar nu aveam că o să fie atât de greu, dar a fost ciudat de plăcut, pentru că știam că o fac pentru mine și știam că, cu cât treceam mai mult, cu cât mai greu deveneau episoadele, cu atât mai puternică mă simțeam', a fost mesajul actriței.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people