Ți-l amintești pe Arsenie Todiraș de la O-zone? Cu ce se ocupă acum

Arsenie Todiraș de la O-zone făcea furori cu mulți ani în urmă, atunci când trupa lui Dan Bălan lua cu asalt topurile din România și de afară. Iată cum arată și cu ce se ocupă acum.

Arsenie Todiraș a fost, dintre toți membrii trupei O-zone, cel mai admirat de femei, iar după ce proiectul muzical a cunoscut succesul internațional, și faima sa a explodat. Alături de Dan Bălan, fondatorul proiectului, și de Radu Sîrbu, Todiraș a cucerit topurile, inițial în Republica Moldova, apoi în România și mai târziu în întreaga lume. Hit-ul lor, „Dragostea din tei”, a ajuns pe prima poziție în clasamentele din 27 de țări, a stat 13 săptămâni pe locul 1 în Eurocharts, iar trupa a vândut peste 8 milioane de albume.

Dacă în 2004 Arsenie Todiraș, Bălan și Sîrbu alcătuiau cel mai de succes grup din Europa, în 2005 aceștia s-au despărțit, iar Arsenie a continuat să cânte și să aibă succes, mai cu seamă în Rusia. Bălan se ocupă în continuare de muzică, ca artist solo și compozitor (de altfel, e singurul artist din Moldova nominalizat vreodată la un Grammy, pentru o melodie interpretată de Rihanna și T.I.), iar Radu Sîrbu are o casă de producție muzicală.

După destrămarea O-zone, Arsenie Todiraș s-a reinventat ca artist, adoptând un stil mai îndrăzneț decât afișa în anii 2000. Într-un interviu recent, acesta spunea: „Am carieră solo, stau în Rusia și am zis să mă mai întorc prin România, că mă sună lumea. Nu există diferența între trupă și solo, depinde de hit. Cu băieții din fosta trupă păstrez legătura, cu Radu mai mult”.

La un moment dat un idol pentru adolescentele din întreaga Europă, acum Arsenie Todiraș are o parteneră cu care are o relație de patru ani. „Am prietenă, sunt de mulți ani, de vreo patru ani. M-am așezat la casa mea. Mă iubește și o iubesc foarte mult. Acum nu am luat-o cu mine în România pentru că a obosit, eu am tot umblat. Fata mea e foarte frumoasă. Îmi plac vacanțele, ne facem timp.”

Citește și:
În plin conflict cu Măruță, Alex Velea face declarații neașteptate despre Andra

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people