Theo Rose a fost emoționată de spusele fiului ei, Sasha.
Theo Rose a devenit mamă pentru prima dată în vara anului 2023. Artista și soțul ei, Anghel Damian, au împreună un băiețel, pe Sasha Ioan. Cântăreața și regizorul s-au căsătorit în toamna anului 2024, în cadrul unui eveniment discret.
Cuprins
Theo Rose își obișnuiește fanii cu o sinceritate debordantă, iar cea mai recentă confesiune a artistei a atins o coardă sensibilă în rândul comunității sale virtuale. După câteva zile extrem de solicitante, în care s-a împărțit între carieră, familie și probleme neșteptate de sănătate, vedeta a împărtășit un moment de o puritate rară, oferit de fiul ei, Sasha.
Ultima perioadă a fost o adevărată probă de foc pentru artistă. Într-o postare sinceră pe rețelele de socializare, Theo Rose a dezvăluit că s-a confruntat cu temperaturi extreme, filmări maraton pentru două videoclipuri și absența soțului ei, regizorul Anghel Damian, plecat la filmări în zona Făgărașului. O altă provocare a fost o herpangină rebelă, care i-a testat limitele fizice.
„Săptămâna asta am trăit cea mai aprigă căldură, m-am jucat cu zeci de copii, am filmat două videoclipuri pe sistemul „Doamne-ajută”, am avut soțul plecat la filmări prin Făgăraș și, pe final, am aflat ce e aia herpangina.”
Însă, când epuizarea părea să își spună cuvântul, un gest simplu din partea fiului ei, Sasha, a șters toată oboseala. Băiețelul s-a apropiat de mama sa, a mângâiat-o pe mână și i-a adresat o rugăminte profundă, cu inocența specifică vârstei. Reacția artistei a fost pe măsura încărcăturii emoționale
„Credeam că asta a fost concluzia săptămânii, dar azi a venit Sasha, m-a mângâiat pe mână și mi-a spus:
— Mami, să nu te faci bătrână.
Mi s-a părut nedrept de frumos. Copiii chiar cred că dacă iubești pe cineva suficient, îi poți cere să rămână așa cum îl știi.”
Sasha, fiul lui Theo Rose & Anghel Damian, a împlinit 3 ani pe 14 iunie. Artista a dezvăluit o imagine specială, realizată în timpul unei vacanțe, în care apare ținându-l în brațe pe fiul ei.
„3 ani astăzi. Implozie de bucurie și iubire în viața și casa noastră… Sasha. Mulțumim tuturor pentru toate urările!”, a transmis artista pe social media.
Theo Rose și Anghel Damian sunt rezervați în ceea ce privește povestea lor de dragoste. Până acum, nu au dezvăluit fotografii în care să i se vadă chipul fiului lor, Sasha, preferând să îi protejeze intimitatea.
Într-un interviu acordat recent, Anghel Damian, cunoscut publicului ca regizor, scenarist și actor, implicat în producții precum „Vlad”, „Clanul”, „Tătuțu'”, „Cei trimiși” sau „Groapa”, a vorbit deschis despre responsabilitățile de părinte și despre modul în care băiatul pe care îl are cu Theo Rose îl surprinde constant.
„Și asta e o chestie importantă, să poți să ai condiția să-l lași să facă ceva. Să nu trebuiască să fie ca pe vremuri: să fii neapărat inginer, doctor, avocat, toate aceste profesii care, vezi Doamne, îți dau un statut. Noi avem o gândire liberă. Ce va dori… nici nu îl încurajăm, nici nu îl descurajăm. Să-și facă drumul cum simte”, a povestit el pentru Libertatea.
Citește și:
Cadoul neașteptat primit de Ramona Olaru la aniversarea a 37 de ani. Asistenta TV a plâns de emoție
Foto: Instagram