Soția lui Liviu Teodorescu a ajuns la spital după probele pentru rochia de mireasă

Liviu Teodorescu și logodnica lui, Iulia, s-au căsătorit civil la începutul lunii iulie.

Soția lui Liviu Teodorescu a ajuns la spital după probele pentru rochia de mireasă

Liviu Teodorescu și Iulia, s-au căsătorit civil la începutul lunii iulie, iar acum se pregătesc pentru cununia religioasă și nunta programată se pare a avea loc chiar în acest weekend, pe 24 iulie.

Pregătirile sunt în toi, însă soția lui Liviu Teodorescu a avut parte și de e experiență mai puțin plăcută, chiar la probele pentru rochia de mireasă, și a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital. Tânăra a călcat din greșeală într-un bold, care i-a intrat direct în călcăi și a ajuns la spital, unde i-a fost extras boldul, iar Iulia s-a ales cu piciorul bandajat.

„Parcă nici nu trebuie să râd acum, mă rog, râd pentru că totul e bine, în fine, azi a fost la spital, au tăiat-o în talpă ca să scoată 1,3 cm de rest de bold pe care îl mai avea în talpă și acum, ce să zic, trimiteți și voi gânduri bune, ca până la nuntă să se vindece și să poată sta pe tocuri”, a povestit Liviu Teodorescu, pe Instagram, postând și o imagine cu piciorul bandajat al soției lui.

Liviu Teodorescu și iubita lui, Iulia Iacob, sunt împreună din liceu, iar anul trecut au împlinit 10 ani de relație. În ciuda faptului că Liviu Teodorescu este un artist cunoscut și se află în lumina reflectoarelor, partenera sa, Iulia, este mult mai discretă.

În 2018, într-un interviu pentru revista Viva, cei doi au dezvăluit cum a început povestea lor de dragoste. „A început în liceu, când am decis să îi spun că simt ceva pentru ea. S-a lăsat super greu, mi-a dat bătăi de cap și m-a făcut să sufăr, dar după am devenit superstar și a fost simplu”, spunea Liviu atunci.

„Totul a început cu conștientizarea faptului că el voia să-mi fie mai mult decât un simplu prieten. E băiat deștept, s-a prins că am un spirit al proprietății foarte dezvoltat și m-a șantajat emoțional. Mi-a spus că, dacă nu îi înțeleg sentimentele, nu mai putem fi nici măcar prieteni. Eu i le înțelegeam, dar nu i le împărtășeam. Cu greu am acceptat să fim împreună”, a continuat Iulia.

Citește și:
Elena Lasconi vorbește despre cununia civilă dintre Alexandra Stan și Emanuel Necatu

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din people